Doi angajați de la Direcția Antidrog, reținuți. Ar fi pretins 1400 euro de la un figurant într-un dosar penal

PE SCURT

Procurorii anticorupție au descins, în această dimineață, la domiciliul a doi ofițeri de investigații din cadrul Direcției Antidrog, al INI, într-o cauză penală pornită pe faptul traficului de influiență.

Potrivit materialelor cauzei, s-a stabilit că figuranții folosindu-se de funcția pe care o dețineau au pretins și primit suma de 1400 de euro de la un figurant într-un dosar penal pentru traficul ilegal de droguri.

PE LUNG

Procuratura Anticorupție a relatat că, în schimbul banilor, cei doi urmau să influențeze un procuror, ca ultimul să nu conteste la Curtea de Apel, încheierea judecătorului de instrucție, prin care învinuitului i-a fost înlocuit arestul preventiv – în arest la domiciliu.

În continuarea acțiunilor ilegale, suspecții au pretins mijloace bănești în sumă de 5600 euro, susținând că pot influența procurorul de caz să adopte o hotărâre favorabilă în cazul persoanei învinuite de infracțiunea sus menționată.

În cele din urmă, cei doi polițiști au fost reținuți pe un termen de 72 de ore, în izolatorul CNA.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.