Decizii înainte de Summit: roaming mai ieftin din 2024 și pachet de susținere pe 5 direcții

Ursula von der Leyen a anunțat astăzi despre un nou pachet de sprijin pentru Republica Moldova. Roaming mai ieftin, peste 1,5 milioane de euro care să ne sporească reziliența în fața războiului din Ucraina, dar și care să ne ajute să ne integrăm mai rapid în UE – sunt câteva din promisiuni. 

„Suntem alături de voi”

 „Este minunat să revin la Chișinău. Al doilea summit are loc anume în Republica Moldova, deoarece țara dvs. este cea care are aceleași valori ca și noi: anume solidaritatea de care ați dat dovadă față de refugiații din Ucraina, reziliența pe care ați dat dovadă față de șantajul din partea Rusiei”, a declarat președinta Comisiei Europene. „Noi suntem alături de voi. Noi vă susținem la fiecare pas pe care îl faceți spre Uniunea Europeană.” 

Pachetul de asistență pentru Moldova conține cinci direcții.

  1. Primul se referă la roaming. Tarifele de roaming dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană se vor ieftini începând cu 1 ianuarie 2024.  

2. Uniunea Europeană vine cu o asistență adițională de 1.600.000 euro. „Din 1 octombrie 2021, Uniunea Europeană a oferit peste un miliard de euro. În afară de aceasta, noi venim cu un sprijin adițional cu plan economic și investițional în Republica Moldova.”

3. Un alt pachet de susținere se referă la sectorul energetic. „Pe termen scurt noi o să oferim resurse financiare pentru a ajuta populația vulnerabilă – să facem clădirile mai eficiente energetic și să ne pregătim pentru iarna viitoare”, a declarat președinta Comisiei Europene. Pe termen lung, Uniunea Europeană va investi în proiecte care să faciliteze integrarea Republicii Moldova pe piața europeană de energie. „Noi vom investi în resurse regenerabile și în interconectarea de electricitate cu două rețele de tensiune înaltă între Republica Moldova și România.”

Vor fi oferite alte 50 milioane de euro pentru reabilitarea căilor ferate. 

4. Securitate și reziliență. „Luna aceasta, UE a convenit să ofere un pachet de 40 milioane de euro pentru finanțarea în domeniul militar și pentru a consolida forțele armate. Noi vrem să sporim acest sprijin, pentru că vedem cum Rusia încearcă să destabilizeze Republica Moldova prin acțiuni hibride. Noi vom asigura cu consultanță strategică cu privire la managementul crizelor în cazul amenințărilor hibride în domeniul criminalității cibernetice și combaterea acestor interferențe”, a declarat Ursula.

5. Necesitatea de a avansa pe calea europeană. „Văd clar că dvs. înregistrați un progres semnificativ. Este foarte plăcut să vă vedem și vrem să vă susținem să avansați mai rapid. Intenționăm să majorăm numărul angajaților în delegația UE pentru a vă susține în dezvoltarea și implementarea reformelor și consolidarea capacității administrative”, a declarat președinta Comisiei Europene.

Sursa foto: https://www.facebook.com/EUDelegationMoldova

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.