Conștientizez că am înstrăinat o parte din potențialii cititori prin alegerea acestui titlu de articol, dar, în același timp, sper că poate am și reușit să provoc interesul celor care nu se identifică cu acest titlu. „Feminism” – un cuvânt incomod în societatea noastră, dar, indiferent de identitatea noastră de gen, feminismul ar trebui să ne preocupe pe toți.
Toată lumea a uitat deja de 8 martie și așteaptă cu nerăbdare următoarea zi roșie în calendar. Eu însă încă procesez amalgamul de imagini și mesaje distribuite de Ziua Internațională a Femeii. Cu doar câțiva ani în urmă, această zi era o normalitate în viața mea – ziua în care suntem recunoscători femeilor din viața noastră, ziua în care mulțumim mamelor pentru dragostea lor necondiționată, răbdarea și „suferința lor în tăcere” – care, în sine, ar trebui să fie o noțiune revoltătoare, nu de sărbătoare.
În copilărie nu m-am întrebat niciodată despre semnificația acestei zile. De fapt, mă simțeam chiar puțin vinovată. Cum se face că femeile au o zi întreagă dedicată lor, o sărbătoare națională, dar bărbații nu? Câtă nedreptate!
Din fericire, astăzi am o altă poziție. Multitudinea de flori, mesajele dulci, felicitările mi-au lăsat un gust amar. Cum se face că fiecare moldovean știe despre 8 martie, dar atât de puțini înțeleg semnificația acestei zile?
În același timp, există un val de „influenceri” și așa-numiții specialiști în dezvoltare personală care promovează mișcările de tip #girlboss și #leanin, un brand de feminism care este foarte compatibil cu ordinea economică capitalistă: atâta timp cât tricoul meu spune „împuternicirea femeii”, nu-mi pasă de femeia din atelierul din Asia care l-a făcut în condiții teribile pentru câțiva bănuți.
În acest articol, îmi pun din nou ochelarii politici și îmi propun să demontez romantismul din jurul feminismului de masă care pare să fi străpuns societatea noastră și să reflectez asupra necesității feminismului radical în propriul nostru context moldovenesc.
Ce este feminismul?
După cum menționează Chimamanda Ngozi Adichie în discursul și cartea sa „Toți ar trebui să fim feministi”, cuvântul „feminist” și ideea de feminism sunt limitate de stereotipuri și sunt încărcate cu o mulțime de conotații negative.
Unii cred că feministele sunt femeile triste care nu și-au găsit un soț sau femeile care urăsc bărbații. Alții cred că feministele sunt femeile care nu se îngrijesc, care nu poartă machiaj și nici tocuri înalte. Sau femeile care sunt în poziții de management, respectiv nu sunt capabile de empatie. Explicațiile diferă, dar esența rămâne aceeași – o persoana feministă este adesea descrisă ca fiind o femeie, urmată de o descriere negativă. Această negativitate provine din așteptările de gen, conform cărora băieții ar trebui să fie duri, raționali, puternici, iar fetele ar trebui să fie altfel – politicoase, liniștite, grijulii. Și, atunci când depășim aceste așteptări de gen, societatea este necruțătoare. Așteptările de gen sunt aspre atât pentru fete, cât și pentru băieți. Când băieții sunt învățați să-și suprime emoțiile, iar fetele să fie supuse – toată lumea suferă.
Există și alte tendințe, chiar mai îngrijorătoare, în discursul public moldovenesc, în care unele persoane publice consideră că feminismul și problemele legate de gen sunt „valori occidentale”, străine culturii, regiunii și istoriei noastre. Pentru cei care fac astfel de afirmații, voi sublinia un fapt istoric. Mișcarea femeilor din regiunea noastră a început în Rusia țaristă și a dat start Revoluției din Februarie (Февральская революция). La 8 martie 1917, femeile muncitoare din industria textilă din Petrograd au ieșit în stradă cerând sfârșitul regimului țarist, au protestat împotriva deficitului de alimente și pentru sfârșitul primului război mondial.
La nivel internațional, mișcarea a fost pătrunsă de ideologia socialistă. În 1857, femeile care lucrau în fabricile de textile din New York au ieșit în stradă pentru a cere emancipare politică. În Europa, mișcarea a adoptat o poziție similară.
„Femeile socialiste din toate țările luptă în unitate cu Internaționala Socialistă împotriva războiului. Războiul reprezintă distrugere și ucidere în masă. Dar războiul este doar expansiunea uciderii în masă pe care capitalismul o perpetuează în fiecare oră, în fiecare zi împotriva proletariatului. An după an, sute de mii de victime cad pe câmpul de muncă al națiunilor capitaliste dezvoltate – mai multe victime decât în orice război. Femeile sunt un număr tot mai mare dintre aceste victime. Războiul este doar cea mai nebună formă de exploatare în masă prin capitalism”, a declarat Clara Zetkin, activistă comunistă germană și luptătoare pentru drepturile femeilor în 1912, la prima Conferință Internațională a Femeilor Socialiste.
8 martie – Ziua Internațională a Femeii, a fost marcată inițial de un spirit revoluționar. Feminismul a fost perceput și intenționat ca un instrument radical de combatere a violenței structurale și a nedreptății. Cuvântul radical înseamnă adresarea la rădăcină. Femeile care au luptat pentru emancipare politică nu au luptat doar pentru ca femeile să câștige aceleași drepturi economice și politice ca și bărbații. Ele au luptat împotriva unui sistem economic și politic bazat pe opresiune și exploatare care a afectat atât bărbații, cât și femeile.
Totuși, ceea ce sărbătorim astăzi nu se aseamănă nici pe aproape cu radicalitatea demonstrațiilor incipiente. Astăzi, vedem și trăim o altă marcă de feminism, una compatibilă cu ordinea capitalistă corporativă.
Începând cu anii 1970, a apărut un nou brand de feminism, unul care pune accentul pe femei ca individualități autosuficiente. Acesta se axează pe dreptul femeilor de a fi independente din punct de vedere financiar, dreptul de a-și dezvolta abilitățile, dreptul de a controla fertilitatea, dreptul de a participa la economia de piață.
Acest val de feminism a coincis cu restructurarea economiei globale care se axează pe principii neoliberale, care își propune să reducă costurile (plătind mai puțin femeilor) și să resusciteze ritmul de creștere economică:
- Dezindustrializarea economiilor dezvoltate și externalizarea producției în sudul cu forță de muncă ieftină (efectuat și de femeile care s-au îndepărtat de agricultură spre industrie);
- Creșterea rolului și influenței instituțiilor financiare și piețelor în economia globală și creșterea locurilor de muncă în sectorul serviciilor;
- Micșorarea sectorului public (privatizarea asistenței medicale, educației, apei, electricității);
- Reducerea costurilor prin automatizare și prin angajarea forței de muncă a imigranților.
Această mișcare a avansat, fără îndoială, agenda feministă. Datorită acestor proteste, femeile au avut oportunitatea să iasă din relații sau căsătorii violente și nesatisfăcătoare, au obținut drepturi de a alege căi educaționale și cariere considerate anterior potrivite doar pentru bărbați. Dar, în același timp, această mișcare a individualizat feminismul. A fost relevant doar pentru o minoritate de femei și, în general, a estompat radicalismul inițial al mișcării.
A devenit problema fiecărei femei să se facă auzita, să ceară majorări, să mustreze bărbații misogini și să tindă spre mai mult. Femeile pot fi directoare executive și medice și șefe de stat. Deși acesta este într-adevăr un mare pas înainte, este esențial să subliniem că acest progres este relevant doar pentru femeile deja privilegiate.
Desemnarea mai multor femei în poziții de putere și influență nu rezolvă numeroasele lupte ale femeilor sărace, imigrante, transgender, a femeilor din clasa muncitoare. Dimpotrivă, acest lucru înseamnă că acum și femeile fac parte din propagarea unui sistem de opresiune și exploatare. Angela Davis, activistă politică, filosofă și academiciană întreabă „dacă standardele feminismului sunt create de cei care au ajuns deja în topul ierarhiei și au nevoie de ultimul efort pentru a ajunge în vârf, cum este acest lucru relevant pentru femeile din păturile sociale de jos?”.
Să încercăm un exercițiu simplu – dacă ar fi ca o femeie să conducă Amazon, vor dispărea oare condițiile inumane în centrele de distribuție ale companiei? Dacă ar fi ca o femeie sa fie lidera companiei Nike, ar dispărea oare practicile de exploatare din fabricile din Asia? O femeie președintă ar aboli oare complexul industrial militar?
NU! O femeie care își propune să schimbe sistemul ajunge rar în aceste poziții de putere.
Acesta este motivul pentru care mișcările feministe inițiale abordau sistemul, nedreptățile inerente sistemelor economice, sociale și politice. Incluziunea și diversitatea nu sunt suficiente. Lupta pentru doar incluziune și diversitate încurajează o formă de feminism care, în mare parte, nu amenință și nu schimbă status quo-ul.
Iată de ce trebuie să readucem spiritul de radicalitate pe care îl aveau femeile din clasa muncitoare în 1917 și care a împuternicit femeile asuprite din întreaga lume să lupte împotriva structurilor patriarhale care continuă să promoveze rolurile de gen și violența de gen.
În propria noastră societate moldovenească, există o diviziune de clasă foarte accentuată între femeile care au privilegiul de a-și alege cariera dorită și femeile care furnizează servicii, astfel oferindu-le șansa celor 0,1% să-și „urmeze visele”. Din păcate, această problemă este rar abordată de vocile politice.
Trebuie să privim dincolo de actele de caritate individuale folosite ca tactici politice și să cerem schimbări structurale reale, astfel încât familiile sărace să nu fie nevoite să depindă de donații sporadice de la elite. Trebuie să luptăm împotriva politicilor economice care îndepărtează femeile din propria noastră economie și le împing într-o economie informală precară în străinătate.
Trebuie să consolidăm sectorul public, astfel încât noi, ca societate colectivă, să putem crea o plasă de siguranță pentru familiile și persoanele aflate în situații sociale și economice vulnerabile.
Grace Chang a documentat viețile precare ale femeilor imigrante din SUA și a cercetat cum politicile economice și sociale vizează în mod specific aceste straturi sociale vulnerabile. O asistentă filipineză care lucrează în SUA spune că „avem grijă de membrii mai slabi ai altor țări, în timp ce lăsăm propria noastră societate să se destrame”. Acest exemplu nu este unic în contextul SUA. Avem și noi o bună parte de femei care migrează în străinătate, lăsându-și copiii în urmă. Avem și noi femei care au grijă de persoanele în vârstă din Europa în condiții de exploatare pentru care primesc bănuți. Trebuie să oferim oportunități acestor femei acasă.
Hester Eisenstein, profesoară de sociologie la Queens College, spune că „șomajul masiv rezultat din contractarea sectorului public (sau în cazul nostru din ineficiența și subinvestiția în sectorul public) obligă familiile să mizeze pe propriile resurse”. Femeile adoptă noi strategii de supraviețuire – vânzarea obiectelor de artizanat la piețele locale, vânzarea puținului pe care îl au în grădinile lor în piață sau pe stradă, vânzarea propriei forțe de muncă în țările dezvoltate sau, în cazuri extreme, vânzarea propriului corp.
O mișcare feministă în contextul nostru moldovenesc ar trebui, fără îndoială, să adopte un caracter socialist – luptând pentru justiția economică și socială pe plan intern și pentru migranții moldoveni exploatați în străinătate. Trebuie să recunoaștem că întreaga noastră economie depinde de forța de muncă feminizată care trece neobservată în ecuațiile macroeconomice. Lucrul casnic (îngrijirea copiilor, bătrânilor și caselor) – caracterizat prin salarii mici, izolare, lipsa siguranței locului de muncă, lipsa accesului la servicii de bază, lipsa controlului asupra programului de lucru – este lucrul care face posibil toate celelalte meserii.
În cele din urmă, o mișcare feministă în contextul nostru nu ar trebui să aibă un gen. Deoarece diviziunea de clasă, munca precară, insecuritatea economică, migrația, sărăcia ne preocupă pe toți.
Doresc să închei cu un mesaj de la Angela Davis care rezumă perfect mesajul acestui eseu:
„Cred că aceasta este o eră în care trebuie să încurajăm sentimentul de comunitate, în special într-un moment în care neoliberalismul încearcă să forțeze oamenii să se gândească la ei înșiși numai în termeni individuali și nu în termeni colectivi. În colectivități găsim rezervoare de speranță și optimism”.
Cătălina Catana a studiat Inovația în Afaceri în Amsterdam, cu axare pe inovarea socială și durabilitate. În ultimii 3 ani s-a jucat de-a antreprenoriatul în diferite colțuri ale lumii, crescând în același timp o pasiune tăcută pentru științele sociale și economia progresivă. Câțiva ani în sectorul privat au fost suficienți pentru a o convinge să își schimbe direcția. În prezent, ea se află la Copenhaga, în calitate de asistentă de proiect pentru Humanity in Action, o organizație internațională non-profit angajată în apărarea drepturilor omului, pluralism și democrație. Ea cercetează și scrie despre economia politică, justiția socială și echitate.
