„Eram ca o familie, unite”
Cum grupurile de suport ajută femeile să trateze trauma violenței domestice
Imagine creată cu ajutorul inteligenței artificiale pe platforma Midjourney
Violența domestică lasă răni vizibile, dar și urmări greu de perceput cu ochiul liber. Iar cele care nu se văd sunt, adesea, chiar mai greu de vindecat. Pentru a trece peste trauma lăsată de violența domestică, multe supraviețuitoare apelează la specialiști, cum ar fi psihologi, sau la susținere din interiorul comunității. Grupurile de suport sunt un spațiu sigur, în care femeile se adună și discută deschis despre trauma lor. Acolo supraviețuitoarele găsesc susținere, empatie, ajutor emoțional și, mai ales, consolare în ideea că nu sunt singure.
Ana
Ana a ajuns la grupul de suport organizat la Centrul „Pro Familia din Căușeni" la invitația directoarei Cristinei Munteanu. Primele ședințe la grup au fost copleșitoare pentru ea. „Au fost grele. Emoții. Trebuia să treci din nou prin tot. A fost tare dureros", povestește Ana.

Are 36 de ani, cinci copii și o istorie de violență în spate. Era însărcinată cu al cincilea copil, în luna a opta, când soțul ei a venit acasă din oraș, beat, și a bătut-o crunt. Avea vânătăi pe jumătate de cap. „Dar nu am scos poboiul (n. red: nu a obținut certificatul medico-legal care să ateste consecințele violenței), i-am dat pace. Dacă o făceam, se ducea la pușcărie", spune Ana. Nu era prima dată când se întâmpla, iar ceilalți copii știau deja despre apucăturile violente ale tatălui. „Era ora zece seara. Copilul se uita la ceas și zicea «amuș se începe»", își amintește Ana.

Atunci și-a dat seama că trebuie să plece. A pregătit actele, haine pentru toți cinci copii și le-a ascuns. Într-o zi, când soțul a ieșit din casă, femeia a luat lucrurile și a plecat cu copiii. A ajuns la Centrul Maternal de la Căușeni unde a primit asistență timp de opt luni. În acest timp a depus actele pentru divorț și s-a mutat la părinți. A lăsat în urmă casa pe care au construit-o împreună, după ani grei munciți în Rusia. Dar sănătatea ei și a copiilor a fost mai importantă.
„M-am făcut mai puternică”
Așa, în luna februarie, Ana a fost una dintre participantele la primul grup de suport organizat la centru. Erau 11 supraviețuitoare ale violenței domestice, adunate într-un cerc, care și-au povestit trăirile, ghidate de specialiști.

Când celelalte femei și-au împărtășit experiența, Ana s-a regăsit în cuvintele lor. „Multe femei s-au schimbat. Noi eram ca o familie, unite. Mă simțeam foarte bine."

Fostul soț continua să o hărțuiască prin toate metodele posibile, la telefon sau prin intermediul copiilor, dar felul Anei de a reacționa la amenințări s-a schimbat. „La primele amenințări eu nu dormeam nopțile. De câte ori am participat la trainingurile acestea, m-am făcut mai puternică, mai încrezută în sine", spune Ana. Povestește așezată în fotoliul din cabinetul psihologului. Ține spatele drept și ține picioarele ferm înfipte în podea.
Facilitatoarele grupului de suport au fost Cristina Munteanu, care, înainte de a fi directoare, a fost psihologă timp de zece ani, și Victoria Captari, psihoterapeută de cuplu și familie la Institutul pentru Familie și Inițiative Sociale. Inițiativa creării grupului de suport a fost a Institutului și a fost organizat, de asemenea, cu sprijinul Coaliției Naționale „Viața fără violență în familie”.

Cristina Muntean observă schimbarea în viața și comportamentul participantelor. De exemplu, spune că astăzi Ana „povestește mai liber” și nu se lasă perturbată de mesajele fostului soț. Uneori, chiar vorbește despre trauma ei cu zâmbetul pe buze, iar psihologa explică că acesta poate fi un mecanism de apărare.

Ana se întreabă și astăzi cum a avut putere să treacă prin toate. Sfatul ei, după multă durere, este ca
|
ci să vorbească despre ceea prin ce trec. „Nu trebuie de ținut în tine, nu duce la bine. Eu m-am gândit în primul rând la copii." Acum unul dintre fiii ei face judo, altul baschet, fetele merg la activități extra-curriculare și învață limba engleză. Ana lucrează făcând reparații în casele din localitatea ei. A primit susținere financiară pentru a-și cumpăra instrumente de lucru și pentru a deveni independentă.
Grupurile de suport pentru victimele violenței domestice, de obicei, sunt organizate de centrele specializate în drepturile femeilor. Grupurile pot fi de două tipuri: facilitate de un psihoterapeut specializat sau simple, unde femeile pur și simplu se adună și discută. Scopul grupurilor de suport este ca femeile victime ale violenței domestice să se susțină reciproc și să fie uneori ghidate de un specialist ca și să-și vindece traumele.
Exerciții pentru schimbare
Cristina Muntean împarte cabinetul cu o colegă de lucru. Pe pereți strălucesc diplome și acreditările centrului. Ambele sunt ocupate, se pregătesc de o vizită oficială în contextul Zilei Internaționale pentru eliminarea violenței împotriva femeilor. Dar ușa biroului nu mai stă închisă: ba asistenta socială are o întrebare, ba o femeie care a locuit anterior la centru intră să-i dea pur și simplu „bună ziua". De pe hol în birou pătrunde un miros de mâncare gătită pentru femeile cazate la centru.
Cristina Munteanu, directoarea Centrului „Pro Familia din Căușeni"
Ideea unui grup de suport le-a venit din experiența lucrului cu supraviețuitoarele. Voiau să le ajute să depășească dificultățile psiho-emoționale și relaționale care pot fi asociate violenței, cu ajutorul specialiștilor. Așa au identificat 12 beneficiare ale centrului cu care au lucrat și despre care știau că au nevoie de susținere. 11 dintre ele au participat la șapte ședințe.

Înainte de ședințele propriu-zise Cristina Muntean și Victoria Captari au elaborat un program în baza necesităților și problemelor cu care se confruntau victimele violenței domestice. După asta, au formulat subiectele și exercițiile ședințelor. Iată doar câteva dintre ele:
„Cercul încrederii și siguranței" a presupus ca beneficiara să stea în mijloc și să se lase pe spate, astfel ca colegele ei să o sprijine și să o prindă în caz că va cădea. „Practic, ele trebuiau să aibă încredere în ceilalți. În violență, victima nu are încredere în nimeni", explică Cristina Munteanu.
Exercițiul „ziua ideală peste cinci ani" presupune ca fiecare femeie să își imagineze cum va arăta viața ei peste cinci ani. A fost nevoie de acest exercițiu, potrivit psihologei, pentru că victimele violenței nu au planuri, nu prea-și văd viitorul. „La ele în cap e haos, sunt dezorientate, înfricoșate și ele trăiesc cu ziua de azi. Ele nu știu ce o să facă mâine. Regimul lor zilnic e perturbat. Acest exercițiu devine motivația ei de a face schimbarea."
Un alt exercițiu pe care l-au făcut este „sculptura". Aici, femeia și-a ales o situație pe care să o arate cu ajutorul colegelor din grup. Ea sculptează situația de violență, unde o colegă reprezintă tatăl, o altă colegă este mama. „Apoi ea reconstruiește sculptura așa cum ar trebui să fie, așa cum a avut ea nevoie", spune psihologa.
Subiectele ședințelor pot fi asemănătoare și pentru alte grupuri de suport. Victimele violenței domestice au aproximativ aceleași probleme. „Frică, sentimentul de vină, neputința de a face față lucrurilor, dependența financiară de agresor, lipsa de încredere și altele", enumeră Cristina Munteanu.

La ședințe au discutat și despre mituri și stereotipuri. „El numai când e beat e violent, când e treaz e pâine de mâncat" - sunt fraze pe care specialistele le aud des de la femei. Cristina spune că încearcă atent, dar insistent, să le arate că abuzul de alcool nu este o scuză. „Bărbatul consideră deseori că femeia îi este inferioară și trebuie să i se supună", povestește Cristina despre una dintre cauzele violenței. Iar agresorul, potrivit ei, a învățat acest model de undeva. „Prin agresivitate poate să soluționeze o problemă. Nu au văzut nicăieri că poți rezolva problemele prin alte metode. Practic, este un model preluat de la un alt agresor", explică specialista.
Efectele grupului de suport
Facilitatoarele au formulat câteva concluzii despre efectele participării la grupul de suport.

Femeile au putut să-și gestioneze mai ușor dificultățile emoționale și psihologice, au găsit modalități să se protejeze pe sine și pe copiii lor, au învățat să nu se mai simtă vinovate sau responsabile pentru comportamentul altora și să iasă din izolare.

Probabil unul dintre cele mai importante efecte a fost creșterea încrederii în propriile forțe și recăpătarea sentimentului de control asupra propriei vieți. Cristina și Victoria spun că, spre finalul ședințelor de grup, multe dintre femei au fost în stare să-și construiască planuri de viitor.

Mai mult decât atât, chiar în perioada când aveau loc grupurile de suport, una dintre femei care încă era într-o relație de abuz a decis să plece. Femeia a depus cerere de divorț și în prezent a format o nouă familie. „A obținut încredere în propriile forțe și în deciziile ei. A rupt modelul anormal de familie...", explică Cristina Munteanu.

Un alt efect căutat de specialiste este reintegrarea, adică angajarea în câmpul muncii și dobândirea independenței financiare, înscrierea copiilor la grădiniță sau școală.
|
femei care au participat la grupul de suport au reușit să se reintegreze.

Cristina Munteanu descrie o femeie reintegrată drept „independentă în acțiuni, în gânduri, în relațiile ei și are o comunicare mai asertivă cu membrii familiei".
Sursa declarațiilor: Raportul narativ despre programul de asistență psihologică - grup de suport pentru femei „Cum să ieși din rolul de victimă, să ai mai multă încredere în sine și să te bucuri de viață fără violență în familie?”
Provocări de organizare și de desfășurare
Ca să poată organiza un grup de suport nou, directoarea centrului maternal de la Căușeni spune că este nevoie de cel puțin șapte femei care să-și împărtășească poveștile și să se susțină reciproc. Este nevoie de un număr suficient de mare, pentru că însăși femeile reprezintă resursele grupului de suport, unde se ajută reciproc și își împărtășesc istoriile. În prezent, la centru sunt cazate 33 de femei. Sunt victime ale traficului de ființe umane, persoane aflate în dificultate cum ar fi mame cu copii, tinere orfane care fac școala profesională. Două dintre ele sunt victime ale violenței domestice.

O altă provocare este vremea de afară. De exemplu grupul din februarie a fost planificat pentru ianuarie, dar amânat pentru că oamenii s-au îmbolnăvit. În alte cazuri, dacă vremea e rea, beneficiarele ar putea să nu ajungă la grup, dacă nu sunt toate cazate la centru.

Dacă grupurile de suport se organizează offline, așa cum este cel mai eficient, este important să existe o ocupație și pentru copiii participantelor. Asta pentru ca mamele lor să poată fi conectate 100% și să nu fie distrase de la activitate. „Poate în momentul cela voia să spună vreo idee de-a ei, dar a plâns copilul. Când se întoarce, momentul deja este pierdut", explică psihologa.
Psihologele au remarcat impact pozitiv asupra femeilor care au manifestat interes continuu pentru participare. Doar o singură persoană din cadrul grupului a manifestat implicare redusă, menționând că ar vrea consiliere psihologică individuală.

Și resursele financiare sunt o provocare. Deși grupurile de suport pot fi organizate și de către centre, uneori prezența unui psihoterapeut din afara organizației poate fi necesară, iar specialistul trebuie să fie remunerat. Și pauzele de cafea, momente informale când femeile se cunosc mai bine, sunt costisitoare. De exemplu, pentru o ședință a grupului desfășurată în februarie-martie 2022 s-au cheltuit în jur de 800-900 de lei pentru cafea, ceai, zahăr, pahare și alte consumabile.
De ce e importantă și susținerea din afara grupului
Potrivit psihologei, grupurile de suport ajută femeia care are, în primul rând, pe cineva din exterior care poate să o susțină, cum ar fi părinții, verișorii, surorile sau frații, vreo cumătră sau vreo prietenă. „Să-i spună că e bravo, că s-a gândit bine, că a acționat bine, că e deșteaptă. Aceste persoane sunt încurajatoare pentru ele și când au susținere, ele acționează altfel", spune Munteanu.

Dacă nu are pe cineva care să-i ofere suport în afară de grup, intervine asistentul social. Acesta are o întâlnire cu o potențială persoană de suport și are o discuție despre faptul că victima e la centru și încearcă să-i solicite ajutorul. Apoi și persoana de suport, și victima sunt chemate împreună la o intervenție psihologică unde este mediată relația dintre ele.

Specialista recunoaște că șapte ședințe nu sunt suficiente. Potrivit ei, femeile după asta ar trebui să meargă și la ședințe individuale cu psihoterapeutul. „Ele abia se deschid."
Prea puține grupuri de suport
Veronica Teleucă, coordonatoarea Coaliției Naționale „Viața fără Violență în Familie", spune că în țară se organizează prea puține grupuri de suport comparativ cu necesitatea pentru ele. În primul rând, din lipsă de resurse. „E nevoie de efort suplimentar. Foarte mult timp trebuie să-i dedici", spune Veronica. Potrivit specialistei, războiul a arătat cât de bune sunt grupurile de suport pentru susținerea femeilor. „Oamenii au nevoie să se adune împreună, mai ales femeile care sunt singure, care sunt într-un context străin. Cu atât mai mult că femeile care au trecut prin violență au nevoie de această susținere colectivă. Este multă presiune din afară și au nevoie de susținerea altor femei care au trecut prin astfel de experiențe", explică coordonatoarea Coaliției.

Există mai multe organizații în țară care au experiența necesară pentru organizarea grupurilor. „Au făcut colegii de la Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii Memoria, cei de la Casa Mărioarei, Centrul de Drept al Femeilor au făcut. Casa Mărioarei are o comunitate care organizează de sărbători diferite întâlniri cu supraviețuitoarele, au tematici", spune Veronica, care și ea la rândul ei a organizat grupuri de suport.

Coordonatoarea Coaliției spune că asta ar trebui să fie una dintre direcțiile prioritare de lucru în asistența și împuternicirea femeilor victime. „Noi ne-am convins că sunt necesare și pe asta o să ne focusăm în timpul apropiat."
Tatiana
Tatiana este una dintre supraviețuitoarele violenței domestice pentru care grupul de suport a însemnat o schimbare. La una dintre ședințe le-a povestit colegelor două scene cu tatăl ei. Una era despre cum o ducea pe umeri și a doua despre un moment când era deja un pic mai mare, avea 7 ani. „M-a lovit ultima dată și mi-au zburat pufuleții în toată mahalaua". Tatăl ei nu era violent doar cu ea, ci și cu mama ei. A decedat când încă era mică, dar asta nu a pus capăt violenței din viața Tatianei.

Partenerul ei făcea abuz de alcool și era violent. A ajuns odată la centrul maternal, apoi a revenit la soț cu speranța că el se va schimba. Dar n-a fost așa. Acum își amintește despre ultima ceartă, în noaptea în care nimeni din cei ai casei n-a închis un ochi. Dimineața, fiica cea mai mare nu a mers la școală. Stând în pat, fetița și-a pus capul pe umărul mamei și a întrebat-o: „Мама, сколько можно терпеть?" (trad: „Mama, cât poți să mai rabzi?"). Tatiana s-a uitat la ea și a înțeles. Așa cum a făcut Ana, a strâns lucrurile și a plecat cu cei trei copii.
„Nu am putut să depășesc singură"
Tatiana povestește cu entuziasm despre experiența grupului de suport. Zice că „s-a vindecat sufletește". Dacă înainte plângea și se îngrijora de la orice cuvânt urât, se enerva și mânca compulsiv,
|
„Pentru mine a fost o experiență prin care am depășit ceea ce eu nu am putut să depășesc de una singură", spune femeia de 38 de ani. Zice despre ea, cea de acum, că a început să fie mai curajoasă și să nu cedeze.

„Eram toate diferite. Când ajungeam împreună, parcă eram un întreg. Era o atmosferă foarte bună. Poate că au fost momente în care nu aveam dispoziție, dar când ieșeam de acolo, parcă zburam. Nu știu ce se întâmpla, dar într-adevăr mi-a prins foarte bine", recunoaște Tatiana. În general, e mai retrasă de fire și vorbește doar când este întrebată. Înainte de a răspunde, se gândește câteva secunde și își formulează gândul clar, coerent. Este vorbitoare de rusă, dar acum știe și limba română. La fel ca Ana, Tatiana a învățat multe odată cu copiii ei.

Datorită grupului de suport și informației pe care a obținut-o, Tatiana zice a ajutat alte două persoane să nu mai accepte violența domestică.
Una dintre femei este cineva din anturajul ei cu care nu vorbise niciodată despre propria ei poveste. Dar Tatiana a recunoscut ușor semnele violenței. „Femeia tace, are ochii speriați. Am văzut-o cu vânătăi. Am început încetișor să vorbesc cu ea. Ea nu știa nimic despre mine. Ca să înțeleagă că nu-s dușman și nu-i vreau răul, că vreau să o ajut, am început să-i povestesc despre mine. Ea a fost martoră și la niște scene la telefon în care partenerul mă suna și vorbea...", povestește Tatiana. Nu s-a temut de amenințări cu moartea sau cu foamea și a închis ușa. Potrivit Tatianei, femeia și-a luat băiețelul și l-a părăsit pe agresor.

Toată lumea din jur, chiar și ea a simțit schimbarea. „Nu mă cunosc eu pe mine câteodată. Și copiii, și mama îmi spun «nu știu ce ai, dar ceva la tine s-a schimbat». Sufletește eu mă simt bine. Dar dacă eu mă simt bine sufletește, eu cred că la mine totul va fi bine", spune Tatiana cu un tremur în voce.
*Numele supraviețuitoarelor violenței domestice au fost modificate pentru protejarea lor.

Imaginile de la grupul de suport au fost furnizate de Cristina Munteanu, directoarea Centrului „Pro Familia din Căușeni”.

Acest material a fost realizat cu susținerea financiară a Consiliului Europei. Opiniile expuse în cadrul acestuia nu pot fi considerate ca reflectând poziția oficială a Consiliului Europei.