Cum funcționează legea în Anglia, de ce fug tinerii buni din justiție și de ce a „scăzut popularitatea” CtEDO / Interviu cu Vladislav Gribincea

Am discutat cu primul cetățean al R. Moldova care a participat la programul de burse oferit de către Ministerul de Externe Britanic, deschis recent și pentru tinerii lideri din țara noastră. Este vorba de Vladislav Gribincea, avocat și președinte al Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM)  și experiența sa în cadrul International Leaders Programme (ILP).

Într-un interviu pentru Moldova.org, președintele CRJM a povestit despre funcționarea legilor în Marea Britanie, dar și despre aspectele mai puțin cunoscute ale profesiei de avocat, evoluția evenimentelor din 7 aprilie 2009 și modul în care activează, astăzi, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO).

Domnule Gribincea, sunteți primul cetățean din R. Moldova care participă în cadrul acestui program.  Cum a fost experiența dumneavoastră?

Acesta este cel mai prestigios program al Guvernului Britanic la care au participat, de când a fost creat, doar circa 300 de persoane. Programul constă într-o vizită de o săptămână în Marea Britanie în grupuri de maxim 17-18 persoane. Participanții sunt propuși de către ambasadorii britanici. De regulă, printre participanți se numără oameni cu diferite profesii care vin din diferite regiuni, iar scopul este de a stabili puncte de contact cu actorii influenți din fiecare țară și de a încuraja noii lideri. Am fost onorat sa fiu primul moldovean care a participat la acest program. În grupul meu au fost 11 persoane, eu fiind singurul participant din Europa. Printre ei s-au numărat deputați, miniștri și chiar un președinte de Parlament. Am fost, probabil, singurul fără experiență în funcții publice. Pentru mine programul a fost și o bună oportunitate de a stabili relații noi și de a-mi lărgi orizonturile în ceea ce privește funcționarea veritabilă a democrației. Pe parcursul întregii săptămâni am fost însoțiți de un ambasador britanic, care a venit din misiune special pentru noi și ne-a împărtășit din tradițiile și cultura britanică.

Ce instituții și locuri ați vizitat?

Am fost la Chatham House (Institutul Regal pentru Afaceri Internaționale) și am discutat despre locul Marii Britanii în lume, Brexit, provocările în comunicare, propagandă, dar și despre amenințările la securitate care nu vizează varianta clasică – războiul – ci mai degrabă amenințări economice, ecologice, informaționale, provocările legate de tehnologie, etc. Am avut, așadar, o discuție amplă care să ne permită să înțelegem cum se dezvoltă o democrație veritabilă.

În a doua zi, am făcut un tur al Parlamentului Britanic. Marea Britanie este în primul rând despre tradiții, pentru că există nu atât de multe legi, cât multe referințe istorice legate de „ce se poate” și „ce nu se poate”. Am avut o incursiune în istorie, am aflat detalii despre cum s-a creat Parlamentul, de ce sunt două Camere, de ce îi este interzis reginei să intre în Camera Comunelor… Cu sute de ani în urmă, un rege a omorât cinci membri ai Camerei Comunelor, care nu erau de acord cu acesta. De atunci, monarhilor le este interzis să mai intre în această încăpere. În schimb, de pe tronul din Camera Lorzilor, regina îl poate vedea pe conducătorul Camerei Comunelor când acesta este pe scaunul său.

Am făcut o incursiune în detaliile legate de protocol. De exemplu, deși suntem în era tehnologiilor, proiectele de legi se duc dintr-o cameră în alta a Parlamentului britanic scrise pe piele, de mână, respectând astfel o tradiție de sute de ani. Sunt multe aspecte istorice despre structura Parlamentului. Există și mult simbolism. De pildă, spicherul Camerei Lorzilor stă așezat pe un fotoliu, fără spetează, cu căptușeală din lână, pentru a aminti că măreția Marii Britanii s-a construit pe manufactura din lână.

În cadrul programului am fost și la Bradford, un oraș din nordul Angliei, numit capitala mondială a lânii. Acolo am încercat să înțelegem cum coabitează diferite etnii și religii. În acest oraș există o comunitate mare de imigranți creștini, musulmani, hinduși. Foarte interesantă este comunicarea între liderii bisericilor din regiune. Aceștia se întâlnesc periodic și discută care sunt problemele comunității și împreună le soluționează. De exemplu, dacă trebuie să fie construit un lăcaș creștin sau musulman, toți se gândesc cum să contribuie. Se discută calm, rațional. Tot în Bradford am vizitat o școală publică… Școlile private din Moldova nu se compară cu ceea ce am văzut acolo…

Am mai vizitat Channel 4, cea mai activă televiziune britanică pe rețelele sociale, care, de altfel, este una publică. Am ajuns și pe Stadionul Olimpic din Londra și am avut o întâlnire cu reprezentanții Fundației West Ham United. De asemenea, am vizitat Lancaster House, dar am făcut și un tur de peste o oră pe Downing Street. Ne-am întâlnit cu șeful de protocol de la Downing Street și comunicatorul șef al Guvernului britanic. Ulterior, am avut două zile rezervate pentru vizite private. Fiecare participant și-a ales întâlnirile. Eu am fost la Curtea Supremă de Justiție, unde m-am întâlnit cu grefierul-șef și șeful aparatului instituției. Apoi am mers la Consiliul Baroului din Anglia, unde am aflat mai multe despre instruirea avocaților, etica profesională a acestora, reglementarea profesiei, relația dintre avocați și Barou…

Ați făcut anumite paralele cu situația din R. Moldova?

Inevitabil faci o comparație. Trebuie să conștientizăm că realitățile istorice și culturale din R. Moldova și Marea Britanie sunt foarte diferite. Trebuie să învățăm din exemplul lor, dar nu trebuie să uităm că modelele nu pot fi pur și simplu implantate fără a fi adaptate la context. De exemplu, sistemul complicat de adoptare a legilor din Marea Britanie la noi, pur și simplu, nu ar funcționa, deoarece nu avem tradițiile în baza cărora acestea funcționează la ei. În justiție, de pildă, judecătorii sunt numiți de regină. Acest model nu o să lucreze niciodată la noi. În Marea Britanie, judecătorii sunt juriștii cu o experiență de 15-20 de ani. Practic, devin judecători la 40-45 de ani. Mă tem că în R. Moldova, dacă judecătorii ar fi persoanele cu atâția ani de experiență în spate, am angaja, de fapt, oameni formați în trecut, în baza unor valori care nu mai sunt actuale. Cine sunt cei care au devenit procurori sau avocați cu 20 de ani în urmă? Când au absolvit ei? Când și-au început studiile și ce se preda atunci la facultate? Este greu să schimbi astfel de persoane.

character

„Acesta a fost programul de cel mai înalt rang la care am participat. A fost o ocazie excepțională de lărgire a orizonturilor, o mare sursă de inspirație și încredere că lucrurile pot fi altfel și că putem reuși. Sunt sigur că în momentul în care toată lumea va face ceea ce trebuie să facă, lucrurile se pot schimba. Trebuie să începem de la noi. Singura persoană cu care vă puteți compara sunteți dumneavoastră, astăzi. Excelarea și perseverența sunt soluțiile pentru o carieră frumoasă, satisfacție profesională și bunăstare.”

De ce vin tinerii în avocatură, astăzi?

Fiindcă nu se duc în justiție. Probabil constrângerile din sistem îi fac pe tineri să se gândească foarte bine la alegerea lor. Când spun constrângeri mă refer la imaginea de ansamblu a justiției, la riscul de a fi influențați, la nivelul discuțiilor profesionale din sistem, fenomenul corupției… Toate acestea îi fac să nu-și dorească să devină procurori sau judecători. Majoritatea studenților buni pleacă în avocatură sau bussiness.


În anul 2016, numărul absolvenților din R. Moldova a constituit aproape 7 000 de persoane. Fiecare al treilea specialist a absolvit domeniul inginerie și de două ori mai puțini tineri au absolvit domeniile ocrotirea sănătății și asistență socială, afaceri, administrare și drept. Cea mai semnificativă reducere a numărului de persoane înmatriculate la studii s-a observat în domeniile: științe sociale, economie și drept.


Cum trebuie să fie un avocat bun?

S-ar putea crede că un avocat bun este cel care câștigă toate dosarele, ceea ce este imposibil. În momentul în care cineva pretinde că reușește să câștige toate dosarele, la mijloc este ceva strâmb. Motivul este simplu: judecătorii gândesc diferit. E puțin probabil ca judecătorul să accepte întotdeauna argumentul tău. În ultimul timp, în R. Moldova, să fii avocat înseamnă mult mai mult decât să fii un bun profesionist. Trebuie să ai rezistență la stres și suficientă tărie de caracter ca să depășești riscurile profesiei. Vorbesc despre amenințări, nevoia de a respecta etica deontologică în pofida constrângerilor… Cred că în fiecare profesie există o regulă generală: ori ești cel mai bun, ori ești nimeni. Mediocritatea este o idee proastă. Așa că, una dintre calitățile unui avocat este autoperfecționarea constantă.

Cum alegeți clienții cu care lucrați?

Mai degrabă ei mă aleg pe mine. Am o nișă îngustă și este adevărat că nu accept fiecare dosar. Nu accept un dosar în care nu cred că există șanse de succes. Nu accept dosarele simple. Eu caut o provocare intelectuală de fiecare dată. Mă interesează cazurile cu un potențial impact asupra sistemului.

Grupul Ilașcu în cușcă metalică

Există vreun proces sau o victorie de care sunteți cel mai mândru?

Nu consider că un proces te poate face mândru de ceva. Fiecare dosar este, în primul rând, o lecție. Unii învață, alții mai puțin. Cred că cel mai mult am învățat din cauza Ilașcu (Ilașcu și alții c. Moldovei și Rusiei  – n.r). Era o cauză complexă, iar eu fiind la începutul carierei am învățat multe. O altă cauză importantă pentru mine a fost cauza Manole (Cauza Manole și alții c. Moldovei – n.r) care vizează cenzura la postul public de televiziune. Nu este foarte discutată astăzi, însă a fost prima dată când CtEDO a examinat care sunt obligațiile statului în raport cu independența editorială a radiodifuzorului public.

Apropo de CtEDO, cu câțiva ani în urmă spuneați că popularitatea acestei instituții printre cetățenii moldoveni scade…

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului poate primi cereri de la 800 de milioane de oameni, dar are doar 47 de judecători. Dacă la începutul anilor ’90, aceasta recepționa 500 – 800 de cazuri, acum este vorba despre 50 000 de cazuri. Prin natura lucrurilor, timpul pe care Curtea îl are pentru examinarea fiecărui caz este mult mai mic decât în trecut. Pentru comparație, în R. Moldova sistemul de justiție examinează anual 200 000 de cereri, dar sunt 500 de judecători. CtEDO, în ultimul timp, se concentrează pe cazurile cele mai importante și mizează pe buna-credință a guvernelor celor 47 de țări membre și pe faptul că, după prima sa hotărâre, violări similare nu vor mai avea loc. Într-adevăr, Curtea a devenit mai rigidă în privința rigorilor procesuale ale cererilor. În consecință, peste 95% din dosare sunt respinse ca fiind „vădit inadmisibile”. În ultimii 5-6 ani, au fost respinse prin această procedură peste 300 000 de cereri.

Ce credeți despre modul în care s-au așezat lucrurile după 7 aprilie 2009?

Faptul că în 10 ani sunt mai multe întrebări decât răspunsuri înseamnă că justiția nu și-a făcut tema. Recent mă întrebam câți din cei care au abuzat persoanele reținute la 7 aprilie au fost întemnițate…? Aproape nimeni, deși meritau această pedeapsă. Cum ar putea fi prevenite asemenea devieri în viitor, dacă efectiv există percepția că „nu se întâmplă nimic strașnic cu mine”? N-am înțeles de ce persoanele sus-puse din poliție n-au fost întemnițate. Nu cred că era atât de complicat să primească pedeapsa pe care o meritau.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.