Cum a ajuns Italia cea mai afectată de coronavirus țară din Europa? Explicăm

PE SCURT

După ce numărul de cazuri confirmate de coronavirus în Italia a crescut de la 3 la 300 în doar câteva zile, ne-am pus întrebarea ce stă în spatele acestui val. Miercurea trecută, numărul persoanelor diagnosticate cu Covid-19 în Italia a depășit 400, iar 12 persoane au decedat din același motiv.

Deocamdată, aproape 2000 de cazuri au fost raportate în regiunea europeană. Trei sferturi dintre persoanele infectate sunt în Italia, iar 92% din decese sunt raportate tot acolo.

Potrivit autorităților italiene, numărul mare al infectaților înregistrați se explică prin faptul că acestea i-au căutat. Alte țări europene nu realizează teste la o scară atât de largă, spune presa italiană, iar un director de spital din Italia consideră că anume asta explică numărul scăzut al cazurilor de infectare din Germania sau Franța.

În același timp, poliția italiană a pornit o anchetă întrucât spitalul unde au fost internați primii infectați a dat dovadă de management prost.

PE LUNG

Ultimele noutăți de pe frontul italian

Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății Tedros Adhanom Ghebreyesus a declarat ieri, în cadrul unui briefing de presă că în ultimele 24 de ore, alte nouă cazuri de infectare cu Covid-19 au fost înregistrate înafara Chinei. „Epidemia în Republica Coreea, Italia, Iran și Japonia ne îngrijorează cel mai mult”, a declarat acesta.

Ieri, Italia a raportat 258 de cazuri noi, ridicând numărul total la 1835. Aici se adaugă încă 18 decese, ridicând totalul la 52. Trei regiuni nordice sunt în continuare cele mai afectate zone. Două cazuri au fost confirmate la Roma, un agent de poliție și un pompier fiind internați într-un spital local, iar patru dintre membrii familiei polițistului au fost, de asemenea, infectați.

În același timp, potrivit ultimei evaluări a Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC), riscul pentru regiune este unul de la moderat până la mare. „Virusul se răspândește rapid și poate avea un impact enorm asupra sănătății publice, cu rezultate fatale substanțiale în grupuri cu risc ridicat și perturbări economice și sociale.”

Deocamdată, aproape 2000 de cazuri au fost raportate în regiunea europeană. Trei sferturi dintre persoanele infectate sunt în Italia, iar 92% din decese sunt raportate tot acolo.

Pacientul nr. 1

Un bărbat de 38 de ani, supranumit de presă „Pacientul nr. 1” a fost internat pe 19 februarie, în Codogno, un oraș locuit de circa 15 mii de persoane, aflat la 60 km S-E de Milan. El a fost diagnosticat cu virus joi noaptea, iar orășelul în care a fost internat și altele din regiune au fost izolate în încercarea de a opri răspândirea virusului.

Pe 21 februarie, vineri dimineața, deja trei persoane erau diagnosticate cu coronavirus în Codogno. Până seara, Italia a devenit și prima țară europeană care anunța decesul primei victime a virusului.

După acea zi, numărul persoanelor infectate a crescut drastic. Sâmbăta, la amiază, erau 130 de cazuri, iar duminică după-amiază – peste 200. Astfel, Italia a ajuns pe locul trei în topul celor mai afectate țări din lume, după China și Coreea de Sud. Chiar dacă procesul încetinește, numărul cazurilor de infectare continuă să crească, iar motivele pentru îngrijorare nu dispar.

AP Photo/Francisco Seco

Ce a cauzat creșterea bruscă a nr. cazurilor?

Se presupune că soția însărcinată a „Pacientului nr. 1”, doctorii acestuia și angajații spitalului din Codogno s-au molipsit de la bărbatului de 38 de ani. Totuși, autoritățile nu au reușit să identifice „Pacientul zero”, de la care a pornit totul.

Singura pistă era un prieten de-al „Pacientului nr.1”, care a revenit recent din Shanghai. Totuși, acesta a fost testat la prezența viruslui, iar rezultatele au fost negative. Astfel, sursa originală a Covid-19 în Italia nu a fost depistată și rămâne un mister.

Absența „Pacientului zero” a îngreunat sarcina autorităților de a identifica persoanele care au intrat în contact cu virusul. De altfel, este complicat de stabilit dacă situația din Lombardia are vreo legătură cu cazurile din celelalte regiuni italiene afectate.

Totuși, autoritățile au reconstruit deplasările „Pacientului nr.1” – unde a dormit, mâncat, mișcat – și alte cazuri depistate pozitiv și au identificat rapid alte persoane care ar fi contactat cu virusul și le-au pus în carantină pentru teste.

Drept rezultat, peste 250 de oameni din zonă erau deja supuși testelor duminică dimineața, iar peste 4100 de persoane din Lombardia și Veneto au fost testate la prezența virusului până luni.

„Am început să găsim acești pacienți pentru că i-am căutat”, explică virologul italian Ilaria Capua. „Asta e, ne-am pus întrebarea dacă anumite forme de infecții respiratorii acute sunt cauzate de coronavirus sau nu.”

Alte țări europene nu realizează teste la o scară atât de largă, spune presa italiană, iar un director de spital din Italia consideră că anume asta explică numărul scăzut al cazurilor de infectare din Germania sau Franța.

Cu toate acestea, în Franța, unde au fost confirmate 12 cazuri și unde pregătirile de luptă cu virusul au început abia după explozia focarului în Italia, autoritățile au identificat „Pacientul zero” în toate cazurile. Asta înseamnă că lor le-a fost mai simplu să identifice pe cei potențial infectați, iar testarea la scară largă nu a fost necesară.

Poliția a pornit o anchetă

Astfel încât identitatea „Pacientului zero” continuă a fi necunoscută, autoritățile italiene nu pot spune cu exactitate cum s-a răspândit virusul. Miercuri seara (26 februarie) poliția a început o anchetă pentru a cerceta felul în care au fost soluționate primele cazuri de infectare din regiunea Lombardia, centrul focarului. Investigația a fost lansată după ce prim-ministrul Giuseppe Conte a acuzat un spital din regiune de management prost al focarului de infecție.

Comisarul pentru situații excepționale Angelo Borrelli a declarat că „lucrătorii din domeniul sănătății au puține cunoștințe despre virus și din această cauză aceștia nu au putut recunoaște imediat simptomele virusului”. „În acest moment, știm doar că felul în care a fost administrat un anumit spital nu a fost în totalitate adecvat, iar acest lucru, cu siguranță, a contribuit la răspândirea virusului”, a declarat Conte pentru presa italiană.

Pe 22 februarie dimineața, autoritățile italiene au raportat prima moarte cauzată de coronavirus. Adriano Trevisan, 78 de ani, a murit la spital în Padua, regiunea Veneto. Testat la coronavirus, după 10 zile de la internare pentru alte motive, rezultatul a fost pozitiv. La acel moment erau deja înregistrate șapte decese din cauza Covid-19 în Italia.

O altă victimă a fost un bărbat de 62 de ani, aflat în dializă în regiunea Nord-vestică a Lombardiei. Alți trei bărbați au murit pe 24 februarie, toți trecuți de vârsta de 80 de ani și din Lombardia. Cel puțin trei dintre cei decedați aveau alte probleme grave de sănătate, iar majoritatea aveau peste 75 de ani.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 5% din toate cazurile sunt considerate critice și doar 2% au ca urmare moartea.

Lucrez în jurnalism din 2012 și am învățat meseria din practică, pe teren. Am preluat Moldova.org în calitate de manageră în 2016 și de atunci am reușit nu doar să creștem echipa, ci și să transformăm radical forma și menirea redacției. Mă mândresc cu o echipă feministă, care ține pasul cu trendurile internaționale, practicând jurnalismul constructiv și de soluții. Depun efort pentru ca Moldova.org să se asocieze și colaboreze cu organizații de la noi și internaționale, care împărtășesc aceleași valori. Asta pentru că noi facem mai mult decât jurnalism, noi construim o comunitate.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare