Copreşedinte CUC: „Vreau să fiu în viaţă la soluţionarea conflictului transnistrean”

Succesul Comisiei Unificate de Control (CUC) în cei peste 20 de ani de activitate este unul – că este pace, afirmă generalul Ion Solonenco, copreşedintele CUC din partea autorităţilor R. Moldova în cadrul unui interviu acordat Ziarului de Gardă.

„Nu se aud împuşcături, nu sunt soldaţi pierduţi, nu sunt pierduţi oameni civili, cu câteva excepţii, în perioadele în care pacificatorii se foloseau de arme cum nu se cuvine, însă lupte armate cu vărsare de sânge nu sunt. Sunt însă alte probleme. Rămâne o mare bătaie de cap trecerea oamenilor de pe malul stâng al Nistrului pe malul drept şi invers. Întâlnirea rudelor, comunicarea familiilor – sunt procese complicate de posturile de pacificare, dar şi de posturile de grăniceri transnistreni de pe ambele părţi ale Nistrului. Din păcate, acestea nu sunt controlate direct de Comisia Unificată de Control. Disensiunile dintre cele trei părţi ale CUC nu ne permit soluţionarea acestor probleme”, menţionează generalul Solonenco.

La 27 iulie 1992, la Bender, a avut loc prima şedinţă a Comisiei Unificate de Control, activitatea căreia s-a desfăşurat în conformitate cu acordul de la Moscova din 21 iulie 1992.

„Acolo a fost luată decizia de demarcare a zonei de securitate. În baza acordului, la dialog a participat şi partea transnistreană. Acordul din iulie 1992, valabil şi astăzi, a fost avizat şi de către Igor Smirnov, pe care el nu l-a respectat”, spune Solonenco.

Ar fi putut fi un alt final al războiului din 1992 dacă Rusia nu participa la luptele din această zonă? Generalul Solonenco nu poate de un răspuns bine definit:

„Eram responsabil de securitatea statului. Cât priveşte partea militară, responsabil era reprezentantul Ministerului Apărării din Moldova, copreşedintele CUC din acea perioadă, Nicolae Chirtoacă, care era şi consilier al preşedintelui Mircea Snegur, fiind împuternicit să ia toate deciziile. În conformitate cu acordul din 1992, noi nu asistam la toate şedinţele, unele decizii erau discutate între generalul Lebed, ca reprezentant al Rusiei, şi preşedintele CUC din partea Moldovei. Sunt chestii pe care ei le cunosc mai bine, eu doar îmi spun părerea. Eu am devenit preşedinte CUC mai târziu, după anul 2000”, menţionează Ion Solonenco.

În ceea ce priveşte costurile anuale de întreţinere a trupelor de pacificare prezente pe teritoriul RM acestea sunt foarte mari pentru toate părţile: „De exemplu, elicopterele optime pentru pacificatori sunt foarte scumpe pentru a zbura deasupra zonei de securitate. Astfel, din partea Rusiei sunt oferite 8 elicoptere. Moldova nu are aşa ceva, dar membrii CUC din partea Moldovei sunt luaţi la bordul elicopterelor ruseşti alături de reprezentanţii CUC şi reprezentanţi militari”, precizează copreşedintele CUC.

„Armele sunt oferite de fiecare parte la fiecare post, în funcţie de câte persoane sunt la post, 4, 6 sau 8. În ceea ce priveşte armele, situaţia este controlată. Se ţine evidenţa armelor şi a cartuşelor, există safeuri şi regulamente de păstrare şi utilizare a armelor la fiecare post”, spune Solonenco. Automatul şi pistolul sunt armele pe care soldaţii care fac serviciul militar în zonă au dreptul să le deţină.

După incidentul din 1 ianuarie, Comandamentul Militar Unit a luat decizii şi timp de 4 zile armamentul militar nu a fost la post. „În acele 4 zile nu s-a întâmplat nimic. Astfel, devine clar că e posibil şi fără armament la aceste posturi de pacificare. Partea transnistreană se pare că vrea ca situaţia să rămână neschimbată, dar situaţia necesită schimbare, din punctul nostru de vedere. Este necesară o decizie politică, iar fără această decizie politică apar problemele cu care ne confruntăm azi şi ne vom confrunta şi mâine, în timp ce fiecare îşi face interesele sale”, afirmă generalul Solonenco, comentând posibila demilitarizare a posturilor de pe Nistru.

Referindu-se la numărul şi necesitate posturilor de pacificatori pe malul Nistrului, Solonenco a specificat că „Delegaţia R. Moldova a adus de multe ori în discuţie problema posturilor de pacificare care ar fi în plus. Din 1998, din zona de securitate au fost scoase mai multe posturi de pacificare. Iniţial au fost 80 şi au rămas 15. Noi am venit cu iniţiativa să fie redus şi postul numărul 9 din partea stângă, şi numărul 8 din partea dreaptă, ambele fiind în zona satelor Pârâta-Coşniţa. Propunerea noastră a fost discutată, dar nu a fost acceptată de partea transnistreană”.

Întrebat de ce toate punctele de pacificare sunt conduse de militari ruşi, copreşedintele Comisiei Unificate de Control a explicat că „Aşa s-a stabilit de la început, în 1992. În ultimul timp noi am venit cu iniţiativa ca aceste posturi să fie conduse prin rotaţie, o lună de militarii din partea Moldovei, apoi – din partea Rusiei, a Transnistriei, dar propunerea nu a fost acceptată”.

Arhivele celor 20 de ani de şedinţe ale CUC se păstrează la Comandamentul Major al CUC, care se află la Bender. „Toate documentele sunt perfectate în limba rusă, atât protocolul, care este semnat de părţi, cât şi ordinea de zi. Înainte de a începe şedinţa, agenda zilei este anunţată şi se confirmă prin vot unanim, după care se purcede la discuţii. Protocolul este făcut pentru toate delegaţiile şi se semnează pe fiecare foaie, fiindcă au existat cazuri când semnau copreşedinţii doar pe ultima foaie şi s-au făcut unele şmecherii”, menţionează Solonenco.

Subiectul finanţării Comisiei Unificate de Control a fost şi el discutat în cadrul interviului. Copreşedintele CUC a explicat că „Comisia Unificată de Control face un lucru obştesc, fiecare membru al CUC este reprezentant al unei instituţii. Astfel, acolo el primeşte salariu şi, în acelaşi timp, îşi îndeplineşte aici funcţia de membru al CUC. Acum, de exemplu, eu sunt membru al Biroului de Reintegrare. Am avut o perioadă când nu am activat nicăieri şi eram doar la CUC pe baze obşteşti. Timp de doi ani de zile nu am primit nicio copeică. Apăram interesele Moldovei din sentimente patriotice. Am avut o discuţie cu nişte deputaţi şi nu le venea a crede, fiindcă mulţi socotesc că trebuie să fie un interes ca să lucrezi la CUC pe baze obşteşti. Anul trecut, pentru prima dată, guvernul a dat 50 de mii de lei pentru birotică, pentru procurarea unor suvenire pentru pacificatori de sărbători”, spune Solonenco.

Întrebat cum vede finalitatea acestui proces de pacificare, generalul Solonenco a răspuns:
„Sper să fiu în viaţă, ca să iau şi eu parte la această victorie, fiindcă sunt din stânga Nistrului, acolo sunt înmormântaţi părinţii mei şi eu vreau să pot merge liber la mormintele lor. S-a întâmplat să nu pot trece liber prin această zonă. O perioadă nu am putut folosi nici maşina personală, ca să nu fie reţinută. Am fost şi reţinut în zona dată”.

„Eu mă simt cetăţean al R. Moldova şi apăr interesele acesteia, inclusiv ale Transnistriei ca parte a Moldovei. Însă cum merg relaţiile acolo, aţi fost şi aţi văzut. Când şi cum. Personal, nu mă simt călcat în picioare şi nu mă vor călca, fiindcă ştiu cum să apăr interesele Moldovei şi ale neamului”, a conchis Ion Solonenco.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare