Chișinăul îi cere Tiraspolului să asigure trecerea fără obstacole a produselor pentru Molovata Nouă și Cocieri

Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control (CUC) a cerut părții transnistrene să asigure trecerea fără obstacole a produselor alimentare și mărfurilor pentru localitățile Molovata Nouă și Cocieri din raionul Dubăsari.

Ca urmare a înghețării râului Nistru, a fost suspendată activitatea bacului din satul Molovata. Astfel, trecerea produselor și mărfurilor către aceste două localități de cele mai dese ori este îngreunată de așa zisa vamă transnistreană de la intrarea în orașul Dubăsari.

În cadrul şedinţei ordinare a Comisiei Unificate de Control din 30 ianuarie 2014 a fost discutată și necesitatea examinării urgente de către Comisie a declaraţiilor provocatoare din 22 şi 28 ianuarie 2014, a aşa-zisului „kgb” de la Tiraspol, care în mod ultimativ, a cerut ca în termen de o lună, din or. Bender să fie retrase toate structurile Inspectoratului de poliţie, precum şi alte instituţii subordonate Chişinăului.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare