Cercetătoarea care caută formula de succes într-un sistem învechit

Pleci să înveți și să te provoci. Revii să miști munții din loc. Dar cu ce rămâi când lucrurile se încăpățânează să nu se schimbe? Aceasta este întrebarea cu care se trezește în fiecare dimineață Tatiana Palamarciuc. Își bea cafeaua și merge la muncă, în laboratorul de cercetare de la Universitatea de Stat din Moldova.

Cercetarea nu durează o zi

Tatiana Palamarciuc este doctoră în chimie, conferențiară și cercetătoare. A studiat în Moldova, Franța și Germania. În urmă cu zece ani a revenit acasă, să dezvolte domeniul cercetărilor, dar s-a ciocnit cu un sistem mult prea concentrat pe individ și obiceiuri păstrate încă din perioada sovietică. Asta o descurajează tot mai mult, dar spune că nu vrea să renunțe. Dimpotrivă, își propune să inspire și alți tineri specialiști.

În mare parte, cercetarea Tatianei se referă la „materiale multifuncționale cu tranziție de spin”. Este vorba de proprietățile fizice ale unor compuși de natură chimică, care ar ajuta la stocarea informației. Aceste cercetări ar ajuta mult industriile, pentru că ar putea fi utilizate la stocarea informației chiar la nivel de moleculă.

Mâinile cercetătoarei în chimie sunt uscate și rănite de alcoolul etilic cu care curăță eprubetele și recipientele, pentru sinteza organică. Îmbrăcată într-un halat alb și echipată cu mănuși, își notează în grabă pe tablă o formulă chimică la care vrea să lucreze în această zi.

Ecuația obținută are structura unei catedrale. „Cercetarea nu e o muncă de o zi. Aceasta necesită multă răbdare și concentrare. Un proiect poate să dureze mulți ani”, spune Tatiana. Are părul ondulat. Nu stă nicio clipă locului. Iar râsul ei plin răsună prin pereții laboratorului. Aici, timpul pare suspendat.

„Copilul care vrea să învețe”

 S-a îndrăgostit de chimie încă la școală, datorită profesoarei sale. „Contează pe cine ai în față. Toți elevii au potențial. Important este să-i inspiri și să vorbești pe înțelesul lor, lăsând mândria de profesor după ușa clasei”, își amintește Tatiana de profesoara din liceu. Aceasta o provoca să rezolve probleme din ce în ce mai complexe. Astfel, eleva tăcută din banca din spate a descoperit marea sa pasiune. Acasă rezolva caiete întregi cu exerciții chimice pe care le dădea ulterior la verificare. „Of, ce lehamite îmi era deja de tine. Aveam două vaci acasă, iar tu-mi spuneai: verificați, verificați! Dar trebuia, pentru că am văzut un copil care vrea să învețe și nu puteam să-l dezamăgesc”, i-a spus într-o zi profesoara, când a văzut că pasiunea Tatianei a prins rădăcini și a înflorit.

„O să merg la Chișinău, să studiez chimia”, le-a spus într-o zi Tatiana părinților. Nu au fost încântați, sperau să rămână mai aproape, la Bălți, dar știau de pe atunci cât de încăpățânată putea fi.

Doi cui în pantof

Tatiana Palamarciuc vine dintr-o familie modestă, stabilită la periferia orașului Fălești. Mama lucra la fabrică, iar tata era tractorist. La începutul anilor ‘90 nimeni nu se lăuda cu o viață ușoară. „După schimbarea banilor, într-o lună, mama practic a primit un salariu de un leu. Ce faci cu atât?”, își amintește Tatiana.

Visul părinților era să poată asigura studiile copiilor. De aceea, au cumpărat un teren agricol, creșteau și porci. Munceau din greu, ca să poată să le plătească pentru rechizite, haine, mâncare, dar și pentru cei 3 km de drum spre școală cu autocarul și 3 km înapoi. „În drumul spre școală mi s-a dezlipit talpa pantofului. Autobuzul trecea pe lângă fabrica mamei. M-am oprit la ea plângând. Mi-a bătut două cuie în pantof și m-a pus să mă grăbesc la școală. Așa era atunci…”, povestește Tatiana.

„Vin și eu”

A făcut studiile de licență și master la Universitatea de Stat din Moldova, la Facultatea de Chimie și Biologie. Acolo și-a cunoscut și soțul. Și el se visa cercetător.

După studii, soțul Tatianei a obținut o bursă de doctorat în Bordeaux, Franța. Băiatul lor împlinise abia opt luni. „Peste câteva săptămâni, soțul a primit o ofertă să rămână în Franța timp de 30 de luni. Atunci am zis că vin și eu”, râde femeia, amintindu-și cum a aruncat fraza în receptor ca pe o glumă. Dar a găsit un program de doctorat potrivit și peste o lună pleca și ea în Franța. Și-a strâns băiatul la piept înainte să-l lase în grija bunicilor și a urcat în autocar. „Am primit viza cu o zi înainte de plecare în Franța. Era anul 2008”, își amintește ea.

„Când am coborât din autocar, eram ca o păpușă”

Primul lucru pe care l-a făcut în Franța a fost să-și cumpere haine. „Când am coborât din autocar, eram ca o păpușă. Suntem învățați să punem pe noi cele mai bune haine când mergem undeva. Iar acolo profesorii purtau blugi. Am mers după haine mai casual, să fiu în rând cu lumea. Dar cel mai mult m-au impresionat laboratoarele lor moderne și bine echipate, văleu!”, povestește cercetătoarea cu încântare.

Acolo a învățat că nu e rușine să întrebi când nu știi. Tot în Franța a aflat de ce este important să participi la conferințe, traininguri de dezvoltare profesională și personală. În șase luni a învățat singură franceza, pentru a putea scrie și prezenta teza de doctorat. „Cursurile de franceză costau cât bursa mea lunară. Atunci am zis că mă descurc și singură. Cineva din Republica Moldova mi-a trimis o carte roșie: cum să înveți franceza fără profesor. Învățam zilnic de la 22:00 până la 4:00”, povestește Tatiana.

După susținerea tezei de doctorat, în 2011, cei doi soți au plecat în Germania, unde au făcut postdoctoratul. „Eram printre primele promoții de moldoveni care-și făceau studiile acolo. Nu voiam să facem de rușine țara noastră. Munceam foarte mult”, recunoaște Tatiana. De aceea, de multe ori uita să doarmă la timp, învăța până dimineața, dormea câteva ore. În pofida epuizării și a dorului mistuitor pentru copil, muncea, scria articole științifice și învăța. „Era timpul meu, în care trebuia să mă dezvolt, ca să pot reveni acasă cu un bagaj util de cunoștințe. Visam să contribui la dezvoltarea domeniului cercetărilor din Moldova”, recunoaște femeia.

Cercetarea fără comunitate

În 2013 soții Palamarciuc au revenit în Moldova. Erau entuziasmați, optimiști. Voiau să inspire tinerii cercetători și să aducă acasă cele mai bune practici internaționale. Apoi s-au lovit de realitate, care nu a avut nimic în comun cu așteptările lor, spune Tatiana.

Laboratorul de la USM, unde urma să facă cercetări, avea pereții jerpeliți, o masă uzată din anii ‘80 și câteva eprubete îngălbenite. „Am dat jos tencuiala. Am renovat absolut totul. Am scris și lucrat la proiecte de cercetare care ofereau bani pentru echiparea laboratorului”, povestește Tatiana Palamarciuc, trecându-și privirea prin laboratorul luminos și amenajat.

Cu toate acestea, după zece ani de lucru în Moldova, se simte dezamăgită. „Dacă aș fi știut ce mă așteaptă acasă, nu aș fi ales să revin. Nu poți face cercetări pe cont propriu. Este nevoie de o comunitate științifică, ceea ce nu avem în Republica Moldova”, suspină ea.

Să pleci?

În urmă cu un an a vrut să renunțe. Își punea o serie de întrebări, la care nu mai găsea răspunsuri. Se simțea ca o piesă în plus. Vedea cum persoanele bine formate, independente și dornice să aducă schimbarea de multe ori erau respinse. Unul dintre motivele invocate era că „nu au suficientă experiență”, având studiile și cercetările făcute în mare parte în afara țării.

Potrivit unei analize publicate de Biroul Național de Statistică, fiecare al cincilea cercetător a depășit vârsta de 64 de ani. Tot atâția au între 35 și 44 de ani (21,2%). Statisticile mai arată că în ultimul an a crescut numărul cercetătorilor cu vârsta cuprinsă între 45 și 54 de ani, cu aproape două puncte procentuale, iar numărul cercetătorilor sub 25 de ani a scăzut.

Ponderea femeilor cercetători este superioară celei a bărbaților în următoarele domenii ‒ științe medicale (60,6%), sociale (60,4%) și umaniste (53,2%), minoritară în celelalte trei domenii ‒ științe naturale (49,8%), agricole (48,7%) și științe inginerești și tehnologice (20,5%).

„Când vine în comunitate o persoană bine formată și inspirată, asta te forțează să ieși din zona de confort și să evoluezi, pentru a fi la fel de bun. Însă, de multe ori, sunt cazuri când șefii din domeniul cercetării aleg să îl facă pe celălalt să plece, ca lucrurile să rămână la fel…”, constată Tatiana Palamarciuc.

Era în căutarea unui impuls și surse de inspirație. Avea nevoie de o doză de optimism. De aceea, anul trecut s-a înscris la Academia de Liderism „Femeile pentru buna guvernare” – un program complex de susținere și abilitare a femeilor de a se implica activ în procesele decizionale și în viața politică din Republica Moldova. Sesiunile i-au amintit că este puternică și nu renunță atât de ușor. „Dacă plec, le fac pe plac, dar eu nu vreau acest lucru. Prea mulți tineri cercetători pleacă și nu se mai întorc, iar eu vreau să-i inspir să se întoarcă, să aplice la proiecte naționale și internaționale și să miște domeniul cercetării din loc”, adaugă Tatiana Palamarciuc.

„În Franța am văzut prima dată ce înseamnă egalitatea de gen”

Azi continuă să colaboreze cu instituțiile internaționale de cercetare, participă la conferințe din lumea întreagă, echipează laboratorul cu utilajele necesare. Aplică în repetate rânduri la concursul de la Ministerul Educației și Cercetării, pentru funcția de consultantă principală în domeniul politicilor de dezvoltare în cercetare.

„Când eram în Franța, am văzut pentru prima dată ce înseamnă egalitate de gen. Femeile se ocupau cu cercetarea, în timp ce copiii lor erau într-un spațiu amenajat din preajma laboratorului, sub supravegherea unei educatoare. Acolo am văzut cum tinerii cercetători sunt încurajați și îndrumați, dar și că toate cunoștințele tale nu sunt doar cele pe care le ai, ci și cele pe care le împarți cu cei din jur și îi ajuți”, susține doctora în științe.

Un exercițiu de imaginație îi stârnește Tatianei Palamarciuc un zâmbet. „Dacă aș putea schimba ceva – aș accesa cât mai multe proiecte, cu deschidere pe plan internațional, pentru a permite tinerilor cercetători din Moldova să facă descoperiri grandioase și, astfel, să simtă că ei contează și sunt apreciați acasă”, conchide cercetătoarea.

Materialul a fost realizat în cadrul proiectului „Parteneriate pentru liderismul femeilor și bună guvernare”, implementat de Fundația „Friedrich Ebert” Moldova și AO „Institutum Virtutes Civilis”, cu suportul financiar al Uniunii Europene și Fundației „Friedrich Ebert”.

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.