Cele mai premiate filme europene din 2023 vor fi proiectate la Chișinău în cadrul „Lunii Filmului European”

Cele mai premiate filme europene în 2023 vor fi proiectate în Republica Moldova în cadrul „Lunii Filmului European”, lansată astăzi la Chișinău. Astfel, Republica Moldova se alătură în premieră acestei inițiative, iar Chișinăul devine unul dintre cele peste 75 de orașe europene în care publicul poate privi, pe marile ecrane, pelicule câștigătoare ale festivalurilor internaționale de film, precum Cannes, Berlin sau Locarno.

În cadrul evenimentului de lansare, la care au participat ministrul Culturii, Sergiu Prodan, directoarea Centrului Naţional al Cinematografiei din Republica Moldova (CNC), Valentina Iusuphodjaev, și lidera de echipă a proiectului „Comunicare strategică și suport pentru mass-media din Republica Moldova”, Raluca Costache, a fost prezentat programul proiecțiilor, descrierea filmelor proiectate, precum și alte activități planificate în cadrul „Lunii Filmului European 2023”.

„Este pentru prima dată când Republica Moldova este parte la acest program. Ne dorim ca noțiunea de cinematografie moldovenească să se încadreze în familia cinematografiei europene. În traseul nostru de integrare europeană este foarte important să fim pe aceeași lungime de undă, să fim racordați la procesele cinematografice europene. Cineaștii noștri au demonstrat o schimbare radicală a potențialului Republicii Moldova ”, a declarat Sergiu Prodan, ministrul Culturii.

„Suntem europeni, avem sensibilitate europeană, avem percepții și valori europene, iar filmul este cea mai frumoasă modalitate, cea mai simplă și cea mai accesibilă de a împărtăși aceste lucruri. Avem în Republica Moldova spectatori care-și doresc filme de artă, filme de calitate, iar acest eveniment vine să le ofere oportunitatea de a-i conecta cu aceste filme și arta europeană”, a menționat Valentina Iusuphodjaev, directoarea Centrului Naţional al Cinematografiei din Republica Moldova.

„Luna Filmului European este una dintre acțiunile culturale susținute cu finanțarea Uniunii Europene prin intermediul Europe Café, cel mai important Centru de Informare al UE. Centrul găzduiește frecvent evenimente culturale, iar una din misiunile noastre este de a promova apropierea culturală dintre UE și Republica Moldova, de a celebra valorile culturale comune din spațiul cultural european, precum și identitatea și particularitățile specifice ale statelor membre și ale țărilor partenere. Evenimentul în cauză nu face altceva decât să pună Republica Moldova pe harta evenimentelor culturale emblematice din Europa”, a specificat Raluca Costache, lideră de echipă, proiectul „Comunicare strategică și suport pentru mass-media din Republica Moldova”.

„Luna Filmului European” este o inițiativă a Academiei Europene de Film (AEF), organizată simultan în peste 75 de orașe din toată Europa. În Republica Moldova, evenimentul este organizat în premieră, de Europe Café, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și Centrului Naţional al Cinematografiei.

Pe parcursul unei luni de zile vor fi proiectate șapte filme din țări precum Franța, Spania, Georgia, Lituania, România ș.a. Tematicile filmelor sunt diverse, precum solidaritatea umană, incluziunea, diversitatea, valorile familiale, responsabilitatea civică, dialogul dintre generații și altele. Filmele au fost alese dintr-o listă de 30 de producții cinematografice europene selectate de Academia Europeană de Film pentru premiul de Cel Mai Bun Film European – titlu care va fi oferit unuia dintre aceste filme la ceremonia de decernare, care va avea loc la 9 decembrie, la Berlin, Germania.

Proiecțiile filmelor în Republica Moldova vor avea loc în fiecare săptămână, în zilele de vineri și duminică, începând cu ziua de 3 noiembrie 2023, la cinematograful Cineplex Loteanu din Chișinău. Intrarea pentru cinefili, la toate filmele din program, este liberă. Totuși, cei interesați trebuie să ridice biletele gratis, pentru fiecare proiecție, la casele cinematografului Cineplex Loteanu din Chișinău, la adresa: orașul Chișinău, bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt, 103. Biletele pentru fiecare film vor fi disponibile la casele Cineplex Loteanu cu o săptămâna înaintea proiecției. Ediția din acest an a „Lunii Filmului European” va fi deschisă de filmul câștigător al premiului Palme d’Or 2023 la Festivalul de Film de la Cannes, „Anatomy of the Fall” (Franța). Mai jos vedeți programul integral al proiecțiilor:

Evenimentul este organizat de Europe Café, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și Centrului Naţional al Cinematografiei din Republica Moldova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.