Cazul Skripal: Acoperișul locuinței fostului agent rus va fi înlocuit

Acoperişul casei din Anglia unde a locuit fostul spion rus Serghei Skripal va fi înlocuit, după atacul cu Noviciok de anul trecut, relatează marţi Press Association.

Consiliul local din Wiltshire (sud-vest) i-a avertizat în scris pe vecinii lui Serghei Skripal în legătură cu „neplăcerile” pe care le pot provoca lucrările, care vor dura până la patru luni.

Autorităţile le explică localnicilor într-o scrisoare că în prima lună locuinţa şi garajul lui Skripal vor fi acoperite cu o „carcasă sigilată”.

În următoarele două săptămâni o echipă militară va demola acoperişurile celor două imobile, va aduna şi sigila molozul, pentru ca apoi acoperişurile să fie înlocuite.

Tracy Daszkiewicz, directoare pentru sănătatea publică în consiliul local din Wiltshire a precizat că „riscul pentru sănătatea publică rămâne scăzut”.

Serghei Skripal, în vârstă de 66 de ani, şi fiica sa în vârstă de 33 de ani au supravieţuit atacului cu Noviciok, despre care premierul Theresa May a afirmat că a avut „aproape cu certitudine” avizul statului rus.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.