Căușeni: A încercat să omoare o femeie pentru că a răspândit zvonul că i-ar fi furat 300 de lei

PE SCURT

O femeie a fost condamnată la 10 ani și 6 luni de închisoare, pentru tentativa de omor a unei locuitoare din raionul Căușeni, care ar fi răspândit zvonuri despre ea.

Potrivit procurorilor, făptașa împreună cu victima au fost în ospeție, în aceeași localitate, atunci când prima a fost rugată de victimă să aducă de la ea unele alimente pentru masă. Peste câteva zile, însă, făptașa pretinde că a răspândit zvonul că ea ar fi furat de la victimă suma de 300 lei, atunci când intrase în domiciliul ei.

PE LUNG

Ca reacție, agresoarea i-a făcut „o vizită privată și neanunțată” victimei, unde a încercat să o omoare. Mai mult, potrivit sentinței de judecată, aceasta ar fi făcut-o cu ajutorul unui cablu de antenă TV și un cuțit. Însă, în urma altercației, victima a reușit să iasă din casă și să strige vecinii după ajutor, iar făptașa a părăsit domiciliul acesteia.

În urma cercetărilor instanței de judecată, în baza probelor prezentate de procurorii din Căușeni, făptașa a fost condamnată la 10 ani și 6 luni de ispășire a pedepsei cu închisoarea.

Sentința este cu drept de apel în instanța ierarhic superioară.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.