Connect with us
"
"

Cultură

Cartea care-ți povestește despre iubirile lui Ernest Hemingway

Publicat

pe

PE SCURT

Ernest Hemingway este scriitorul care mi se asocia mereu cu un Moș Crăciun care se pricepe nemaipomenit de bine la descrieri. El era cel care prin textele sale te aducea în mijlocul unei ierni geroase și morocănoase, în timp ce afară era o arșiță insuportabilă. El este cel care a scris atât de bine, dar totuși prea puțin.

Prin cărțile lui am înțeles cât de mult îi plăceau vânătorile, discuțiile liniștite între prieteni, acompaniate de o sticlă de tărie pe care le sorbeau încet și care încălzea discuția, dar nu am știut nimic despre viața lui personală… Cartea „Iubirile lui Hemingway, povestite de el însuși” și consemnate de A.E. Hotchner îți povestesc despre lucrurile pe care nu le știai, dar care îți prezintă un altfel de Hemingway. 

PE LUNG

Ernest Hemingway a fost cel care a povestit cât de frumoase pot fi unele dealuri pleșuve. Cu toate acestea, puțini ne-am întrebat cum a fost viața lui, cum a iubit, cum a suferit, ce l-a durut și de ce a decis să plece singur? A.E.Hotchner, unul dintre prietenii cei mai buni al lui Hemingway, a scris o carte în care relatează iubirile lui Ernest pe care scriitorul i le-a povestit în ultimii ani din viață. Astfel, în această carte te împrietinești cu un altfel de Hemingway – un om ușor rătăcit, sincer, simplu, bun, care-și găsește inspirația pentru romane din viața petrecută printre prieteni și este îndrăgostit de prima lui soție. Aceasta este o carte despre aventură, greșeli, regrete și pierdera adevăratei iubiri și despre întrebarea care nu i-a dat pace lui Hemingway cu câteva săptămânii înaintea morții: „Cum știe un tânăr care se îndrăgostește pentru prima oară că aceasta va fi singura mare iubire a vieții lui?” 

Hemingway a fost un romancier, nuvelist, prozator, reporter de război, laureat al Premiului Pulitzer în 1953, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1954, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori americani din întreaga lume. Opera sa are ca sursă o experiență de viață profundă și originală, relatând, conform concepției scriitorului, „lucrurile cele mai simple în modul cel mai simplu

„Un scriitor trebuie să scrie ceea ce vrea să spună și nu să vorbească despre asta”, spunea Hemingway. Întreaga operă a lui Hemingway are un puternic caracter autobiografic, fiind dominată de conflicte emoționale puternice. Începând cu romanele pline de exuberanță tinerească The Torrents of SpringThe Sun Also Rises și A Farewell to Arms, continuând cu solidele Green Hills of AfricaWinner Takes Nothing și To Have and Have Not și culminând cu complexele Pentru cine bat clopoteleAcross the River and into the Trees și The Old Man and the Sea, traiectoria operei lui Hemingway este un continuu crescendo al acelorași teme etern umane: naștere, moarte, viață, neant, luptă, cedare, fidelitate, trădare.

În 1954, scriitorul american a trecut prin două accidente succesive de avion care i-au adus vătămări aproape fatale. Se afla în Africa, împreună cu soţia sa, Mary, când au pornit într-un zbor de agrement, drept cadou de Crăciun pentru Mary. Avionul s-a prăbuşit, iar Hemingway s-a ales cu o rană la cap, în vreme ce soţia lui a avut două coaste rupte. A doua zi, în timp ce se pregăteau să zboare spre Entebbe (Uganda), unde urmau să primească îngrijiri medicale, avionul a explodat chiar înainte de decolare. Scriitorul a suferit mai multe arsuri, dar şi o comoţie cerebrală destul de serioasă. Când au ajuns în Entebbe, presa locală relata deja povestea morţii lui Hemingway.

A supravieţuit antraxului, malariei, pneumoniei, hepatitei, cancerului de piele, diabetului, accidentelor de avion, rupturii de splină, fracturii de craniu şi de vertebre… În final, s-a dovedit că singurul lucru care l-a putut omorî pe Hemingway a fost chiar el însuşi.

În ultimii ani de viaţă, Ernest Hemingway devenise paranoic şi credea că autorităţile de la FBI sunt pe urmele sale. El a fost supus mai multor terapii cu electroşoc, în 1960, la recomandarea medicului personal. Mai târziu, după moartea lui Hemingway, s-a descoperit că scriitorul chiar fusese supravegheat de FBI, ceea ce înseamnă că Hemingway avea dreptate.

Am 61 de ani și sunt gol pe dinăuntru”, i-a spus Ernest Hemingway lui Hotchner când acesta l-a vizitat la spital. La o săptămână de la externare, Ernest Hemingway s-a sinucis, împușcându-se în casa lui din Ketchum, Idaho.

Jurnalistă și omul cu frumosul, cărțile și dulciurile. Toate animalele sunt prietenii ei. Scrie ușor despre subiecte grele și face fotografii pe care o să le vindem cu mulți bani cândva.

Cultură

Neesențialii: artiștii

Publicat

pe

De către

Ei sunt oamenii care și-au pus talentul și toată dedicarea la bătaie și au încercat să-și creeze o viață bună aici, acasă, în Moldova. Fără surse de venit, fără susținere financiară din partea autorităților, ei sunt oamenii care au fost determinați drept „neesențiali” în aceste vremuri grele.

Regizorul Alex Bred, împreună cu Eugenia Boldescu și Olesea Sarandi au cules poveștile acestor oameni. Moldova.org are onoare să ți-i prezinte. De data aceasta vorbim despre artiștii din Moldova.

Neesențialii: Artiștii

Pandemia a afectat artiștii în egală măsură. În al treilea episod din „Neesențialii” artiștii noștri Iulia Panici, Sandu Cordonean, Geta Burlacu, Andrei Glavan și Ronin Terente povestesc cum s-au simțit și ce schimbări le-a adus pandemia.Un proiect de Alex Bred, în colaborare cu Eugenia Boldescu și Olesya Sarandi

Geplaatst door Moldova.org op Woensdag 8 juli 2020

În al treilea episod din „Neesențialii” artiștii noștri Iulia Panici, Sandu Cordonean, Geta Burlacu, Andrei Glavan și Ronin Terente povestesc cum s-au simțit și ce schimbări le-a adus pandemia.

Citește mai departe

Cultură

Mahala imaginară a Nataliei Gârbu

Publicat

pe

De către

Natalia Gârbu e o artistă din Moldova, pe care trebuie să o descoperi imediat, dacă încă nu o cunoști.

Natalia avea demult un vis: să lucreze într-o redacție cu oameni care citesc, fac voluntariat, le pasă de vecini și, în general, unii de alții. Oameni „pe care să-i pot invita în grădina mea neglamuroasă și să zdrobim o cină. Să ne inspirăm unul de la altul și să creăm vreun impact”, spune Natalia. 

Natalia a dat naștere mai multor proiecte sociale și artistice, expoziții fotografice și colaje. Iar proiectul pe care l-a copt toată carantina și tocmai l-a scos din cuptor este revista Mahala. 

La începutul pandemiei, atunci când situația era foarte sumbră, Natalia a trecut prin mai multe stări. Până la urmă s-a gândit că vrea „să facă!”. Așa că a adunat o mână de artiști din țară și de pe alte meleaguri, poeți din Bălți și Chișinău, bucătari, psihologi, și alți oameni care au considerat că această pandemie este momentul perfect pentru a crea un astfel de proiect artistic. Revista va fi organizată pe teme, nu pe numere. Primul număr este dedicat carantinei, iar al doilea – corpului uman. Revista conține texte în română, rusă, engleză, franceză.

Oamenii din Mahala

Printre paginile primei reviste vei găsi jurnale personale, voluntariat, veganism, coacerea pâinii, eseuri, poezie, eseuri fotografice, două interviuri cu un artist și psiholog, un articol despre mustul sălbatic, ilustrații, un articol despre mirosuri, parenting. Coperta din față și cea din spate sunt dedicate pictoriței Alionei Bereghici.

Oamenii care mai fac parte de Mahalaua Nataliei Gârbu sunt Ecaterina Postolati, Gabriela Rotaru, Cezara Kolesnik, Dima Berbeka, Tatiana Buianina, Maia Metaxa, Cristina Leahu, Veronica Ștefăneț, Elena Culic și Dana Sereda. Angela Vlădicescu a redactat paginile revistei „cu atâta dragoste, că nici nu-ți închipui”, povestește Natalia. 

Poți comanda revista aici.

Citește mai departe

Cultură

Câte o librărie în fiecare sat: apariția și dispariția librăriilor Luminița în Moldova

Publicat

pe

De către

În ambele sate ale bunicilor mei se găsesc două clădiri similare, cu ferestre mari, care în anii 70 au fost librării Luminița. Azi ambele sunt abandonate. În satul bunicii materne, clădirea a fost o perioadă alimentară, iar acum nu e folosită la nimic, deși semnul de la intrare, albastru deschis, e încă acolo, în grafie latină (probabil schimbată la începutul anilor 90). În satul bunicului patern, casa e acum folosită ca șopron pentru oi, are geamurile sparte, înlocuite cu bucăți de ușă și peliculă. O grămadă de lemne stă în colțul drept al ușii de la intrare.

În anii 70, au fost deschise 600 de librării, toate cu același nume — Luminița, în 600 de sate din ce era atunci Republica Sovietică Socialistă Moldova. Până în 1990, numărul lor a crescut la 1500. Aproape fiecare sat s-a ales cu o librărie. Multe dintre fostele Luminițe pot fi recunoscute și astăzi — au rămas aceleași culori pe fațade, aceeași arhitectură, aceleași geamuri mari, adesea sparte, din păcate. Majoritatea sunt abandonate; unele au fost transformate în alimentare sau baruri. Pe unele clădiri se mai găsește inscripția, scrisă în chirilică. Alteori, structura dreptunghiulară și ramele ferestrelor sunt singurele caracteristici care mai pot fi recunoscute.

Generațiile care au crescut cu aceste librării și le amintesc nostalgic. Vorbesc despre emoția cu care trăgeau o fugă la Luminița zilnic, să afle dacă au venit cărți noi, mirosul caracteristic al cărților proaspăt scoase de sub tipar care îmbibau întreaga încăpere, de titlurile și ilustrațiile lor preferate. Își mai aduc aminte și de loteria din Luminița, unde câștigătorii puteau lua din magazin orice carte, inclusiv cele mai întrebate și deci mai rare titluri de literatură artistică universală.

Enlarge

Luminita_today
Vechea librărie Luminița din satul Cigârleni este acum un hambar

„Citeam acasă până în zori, citeam la școală cu romanul ascuns între coperțile manualului”, își amintește Victoria Șestovschi, azi dentistă. „Aveam un caiet în care scriam pe ce poliță și în ce rând este cutare carte, si dacă e data cu împrumut. Ce fericită eram când am ajuns la 200 de cărți!”, povestește ea.

Poate că Luminițele și lectura erau atât de populare în special în rândul tinerilor, pentru că, în acea perioadă, în timpul săptămânii, în sate nu prea găseai o ofertă mare de activități organizate. Obișnuitele întreruperi de curent electric însemnau că televizorul funcționa doar câteva ore pe zi. Elevii puteau merge la cinematograf doar miercuri, după masă, iar internetul, bineînțeles, nu exista.

Cu toate astea, sprijinul statului pentru artă și viață culturală a însemnat că, pe lângă librării, fiecare sat mai avea și propriul ansamblu de dans, orchestră, club sportiv și cinematograf, organizate în școli sau în casele de cultură.

Ca orice inițiativă din regimul autoritar URSS, propunerea Luminițelor a fost dictată de sus, de la secretarul general al Partidului Comunist al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, Ivan Bodiul. Oficial, librăriile făceau parte dintr-un plan de promovare a lecturii și alfabetizării. Dar în spatele acestui scop nobil se ascundeau și interese meschine. Scriitorul Vladimir Beșleagă descrie proiectul Luminița ca fiind „o farsă la fel ca multe altele din acele timpuri” — o încercare politică cinică de a atrage scriitorii moldoveni de partea statului și de a le reduce din rezistența față de regim. Într-adevăr, decizia de a construi librăriile Luminița a venit după cel de-al treilea Congres al Uniunii Scriitorilor, care a avut loc în octombrie 1965. Autoritățile sovietice au catalogat Congresul drept „naționalist” și „diversionist”, din cauza că scriitorii ceruseră revenirea la alfabetul latin.

Paranteză istorică (importantă, dar care îți e probabil cunoscută): După anexarea Basarabiei în iunie 1940, sovieticii au încercat să împiedice orice fel de sentimente și aspirații naționale de reunificare cu România, din care Moldova făcuse parte în perioada interbelică. De aceea, sovieticii au inventat o limbă „moldovenească” — o limbă română rusificată forțat la nivel de vocabular și ortografiere, scrisă în alfabet chirilic. În perioada destalinizării, după moartea lui Stalin din 1953, exportul de carte românească a reînceput câțiva ani, și-apoi a fost iar oprit — atât deschiderea, cât și închiderea, au contribuit la rezistența față de politica lingvistică imperialistă a URSS-ului în Basarabia. „Este firesc ca o limbă latină să fie scrisă în alfabet latin”, a declarat la Congresul Uniunii Scriitorilor din 1965 scriitorul Ion Druță, ale cărui cărți se bucurau deja de un mare succes. Proiectul Luminița a fost, astfel, și un instrument de îmblânzire” a scriitoriilor față de regimul sovietic și de renunțare la idei de identitate națională.

Politicile sovietice de moldovenizare” s-au manifestat și în alte moduri. Deși majoritatea moldovenilor vorbesc nativ română, în librăriile Luminița nu se găseau decât câteva cărți românești, tipărite în chirilică — Eminescu, Creangă și o mână de autori români născuți în Moldova de peste Prut. Cei care voiau cărți românești trebuiau să meargă după ele la Odesa sau la Cernăuți, în Ucraina sovietică. Rafturile librăriilor Luminița erau pline de cărți ale scriitorilor basarabeni, dar și ale scriitorilor din literatura universală, în așa-zisa limbă „moldovenească”, dar și de cărți în rusă.

Cum era de așteptat, cărțile în limba rusă se vindeau mult mai prost în satele de vorbitori de română, povestește Nina Marian, fostă librară din satul Boldurești, Nisporeni. Marian a lucrat la Luminița timp de șase ani, între 1986 și 1992, când librăria a fost privatizată, închisă și transformată în magazin alimentar. Marian spune că pentru a termina stocul de carte rusă din Luminița ei, mergea în fabrici, întreprinderi sau muzee din Chișinău, unde erau mai mulți vorbitori de rusă, ca să-și facă planul de vânzări. Pe atunci, fiecare întreprindere avea câte o bibliotecă pentru angajații lor.

Pe lângă limitele lingvistice imperialiste, cărțile erau, desigur, selectate și în baza criteriilor politice la nivel de conținut. Pe lângă literatura de specialitate și literatura politică marxist-leninistă, majoritatea cărților disponibile erau traduceri sau romane ale unor scriitori moldoveni mai mult sau mai puțin convenabili din punct de vedere politic. Cenzorii sovietici aveau grijă să fie publicate doar lucrările care să corespundă ideologiei partidului și să înlăture pasaje care nu conveneau puterii. Scriitorii care criticau regimul, cum era Druță, întâmpinau dificultăți în a-și publica lucrările — în cazul lui Druță, asta se aplica în special asupra articolelor lui de presă. (Oarecum ironic, Druță a trebuit să plece la Moscova, care era mai cosmopolită și mai liberă, pentru a-și putea continua cariera de scriitor.)

În afară de preselecție, multe romane nici nu ajungeau pe rafturi — cărțile importate din România erau adesea puse la topit. Cei din generația care au crescut cu Luminițe îmi spun că, uneori, ca să-și facă planul de vânzări, librarele le băgau în față cărți care nu prea se vindeau, pe lângă cele pe care aceștia și le doreau cu adevărat.

La fel ca alți lucrători sovietici, librarele aveau de îndeplinit un plan de vânzări, lună de lună. Fiecare sat trebuia să vândă lunar cărți în valoare totală de 600-800 de ruble, sau cam 300-500 de cărți. O carte pentru copii costa 15 copeici, în timp ce o carte de ficțiune sau non-ficțiune era între 1,30 și 3,60 ruble. „Am reușit întotdeauna să ne îndeplinim planul”, spune fosta librară Marian.

Lidia Isac a lucrat și ea timp de șapte ani ca librară în satul Antonești, Cantemir. Ea zice că, la fel ca majoritatea librăriilor, pentru a-și face planul de vânzări, mergea pe la școli și colhozuri ca să vândă mai multe cărți, iar uneori ajungea chiar și în Ucraina. În 1992, în timpul privatizării, Isac a vrut să cumpere librăria, însă nu a avut suficienți bani — îi era greu să acopere toate cheltuielile pentru creșterea celor doi copii, chiar dacă lucra și ea, și soțul său. În cele din urmă, femeia a plecat să muncească peste hotare, unde a lucrat și lucrează în continuare ca îngrijitoare, de 16 ani. Clădirea librăriei este acum abandonată.

Cu toate acestea, în ciuda cinismului politic care ar fi însoțit inițiativa, librăriile Luminița au reușit să promoveze lectura. Zeci de mii de moldoveni erau abonați la colecțiile de ficțiune. Mama își amintește că, în timpul pauzelor sau după școală, toți colegii din clasa ei — chiar și cei cărora nu prea le plăcea să învețe — citeau romane de aventură, SF sau din colecția Romantica. Într-adevăr, sovieticii (ca și cehoslovacii, de altfel) obișnuiau să se laude că ar fi fost printre cei mai mari iubitori de lectură din lume.

Totuși, sistemul nu a rezistat. Când a căzut comunismul în 1991, librăriile au fost privatizate. Tirajul pentru cele mai populare cărți de poezie, de exemplu, a scăzut de la 15 000 la 1 000. Drept urmare, prețurile au crescut. Odată cu instabilitatea socio-economică și politică din anii 90, vechea viață culturală a satelor a fost încet înlocuită de biserici, televiziune și, recent, mai ales în rândul generațiilor tinere, de internet.

Astfel, în loc de 1 500 de magazine de carte, Moldova a rămas cu 70. Unele dintre ele sunt librării online. Una dintre puținele librării Luminița care vinde și astăzi cărți se află în Leova, în sudul Moldovei și a fost redenumită „Micul Prinț”. Însă, pe lângă cărți, Micul Prinț mai vinde jucării, bibelouri și detergenți.

Moldovenii au câștigat libertate. Pot să-și petreacă timpul liber după bunul lor plac, să citească orice carte, de orice palier politic, în orice limbă pe care o cunosc sau o preferă. „Însă, acum copiii stau numai cu nasul în calculator sau telefoan”, se plânge Marian. În perioada-n care ea lucra ca librară, satul Boldurești avea în jur de 4.500 de locuitori. Luminița a fost un centru social-cultural în sat, care, precum cinematograful, orchestra locală, clubul de dans etc., a contribuit la construirea și menținerea vieții comunității. Astăzi populația s-a înjumătățit: doar cei foarte bătrâni și cei foarte tineri au rămas în sat. Adulții lucrează în străinătate, în Europa de Vest, Israel sau Rusia. Marian a lucrat la magazinul alimentar în care a fost transformată Luminița până în 2009, când s-a mutat în Portugalia pentru a se alătura familiei sale. A lucrat acolo alături de fiul și soțul ei timp de cinci ani, înainte de a reveni acasă pentru a se pensiona.

Într-adevăr, povestea ascensiunii și distrugerii librăriilor Luminița nu reprezintă doar înflorirea și moartea unui proiect cultural. E și o poveste a trecutului complicat al Moldovei și a dispariției lente a satului moldovenesc. Va fi nevoie de viziune socio-economică și investiții mari pentru a reînvia viața rurală a Moldovei. O parte integrală a acestui proces va trebui să fie culturală. Până atunci, Luminița va rămâne o amintire a ceea ce am pierdut și am câștigat, odată cu reformele sovietice târzii și cu privatizările anilor `90.

Articol de Paula Erizanu, publicat inițial pe Calvert Journal

Traducere: Tatiana Beghiu

Adaptare și redactare în limba română: Paula Erizanu

Ilustrație de Ike Okwudiafor

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Politică17 ore în urmă

Pe banii noștri: un deputat în căutarea identității și două partide care s-au lansat în gaming și aplicații mobile

La începutul acestei săptămâni Parlamentul părea că nu se putea trezi. Era luni dimineața, iar în acel moment, exista cam...

Social23 de ore în urmă

Cine a fost Lia Manoliu – sportiva din Chișinău care a intrat în Cartea Recordurilor

Lia Manoliu a fost o atletă română, laureată cu aur la Jocurile Olimpice de vară din Mexico 1968 și cu...

SocialO zi în urmă

10 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT: Starea de urgență se prelungește până pe 31 iulie

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Politică2 zile în urmă

Rezumat din Parlament: angajarea răspunderii și minus două ore de democrație

Pe ordinea de zi ședinței au fost puse inițial 42 de proiecte de legi. Printre acestea au fost și alte...

Social2 zile în urmă

Turist în Moldova: Duruitoarea Veche, Râșcani

Duruitoarea Veche este una din cele mai cunoscute destinații turistice din Republica Moldova. Totuși, ne-am gândit că s-ar putea să vrei...

Social2 zile în urmă

9 iulie 2020. COVID-19, PE SCURT: 195 cazuri noi de infectare și zece decese

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Economie3 zile în urmă

Cât costă să-ți reînnoiești încălțămintea

Sigur ai și tu măcar o pereche de încălțăminte preferată, pe care o porți cu plăcere, dar care ajunge într-o...

Advertisement

Politică

Divertisment4 zile în urmă

Va interzice Putin curcubeul?

PE SCURT Pe 3 iulie, la o întâlnire dintre Vladimir Putin și membrii grupului de lucru pentru amendamentele la Constituție,...

PoliticăO săptămână în urmă

Protest în regiunea transnistreană: „Noi nu vă limităm în totalitate”

PE SCURT Pe 2 iulie, în Râbnița a avut loc un protest după ce așa-zisele autorități transnistrene au anulat permisele...

Politică2 săptămâni în urmă

Ce înseamnă schimbările în Constituția Rusiei și cum ar putea influența regiunea transnistreană. Explicăm

PE SCURT De pe 25 iunie până pe 1 iulie are loc referendumul pentru modificarea Constituției Federației Ruse. În regiunea...

Politică3 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. Trei sate moldovenești din stânga Nistrului au trecut în subordinea Tiraspolului?

PE SCURT Așa-zisele autorități transnistrene anunță că aproape 80% dintre cazurile de COVID-19 au fost tratate.  Thomas Mayr Harting, reprezentantul...

Politică4 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. „Discriminare. Autoritățile moldovenești nu au anulat bacalaureatul pentru studenții din regiune”

PE SCURT Astăzi, 16 iunie, în regiunea transnistreană, se încheie starea de urgență, însă restricțiile rămân în vigoare. Acest lucru...

Istorie1 lună în urmă

„Politicienii folosesc divizarea în societate, manipulând cu preferințele alegătorilor”, spune o doctoră în Științe Politice

PE SCURT Instalarea stării de urgență pare că a amplificat problemele politice și divergențele existente în societate, la fel ca...

Politică1 lună în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană: Tiraspolul sugerează că s-a descurcat mai bine decât Chișinăul

PE SCURT Biroul Politici de Reintegrare a anunțat că au fost ridicate unele restricții de circulație pentru locuitorii satelor din...

Advertisement

Opinii

iulie 2020
L Ma Mi J V S D
« iun.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031