Care este cel mai rece loc din Univers

Cel mai rece loc din universul cunoscut este pe Staţia Spaţială Internaţională. Specialiştii au trimis acolo un mic laborator care a început deja să producă nori de atomi ultra-reci.

A fost trimis pe laboratorul spaţial în luna mai şi de atunci fizicienii au făcut mai multe experimente cuantice în microgravitate.

Ei au reuşit să răcească atomii de rubidiu până la 100 nanoKelvin, adică zece milionimi dintr-un grad Kelvin, puţin peste zero absolut, cea mai mică temperatură posibilă.

La aceste temperaturi, se obţine o stare unică de agregare a materiei, numită condensat Bose-Einstein, când atomii nu se mai separă, ci se unesc într-un singur obiect cuantic.

Experţii cred că vor putea observa aceste particule mai mult timp, chiar şi şase ore pe zi şi speră că vor putea înţelege mai multe despre materie şi energia întunecată.

Sursa: Digi24.ro

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.