Biserica celor ce odihnesc (FOTO)

Începând de astăzi (unu martie) şi până în miez de prier, în fiecare săptămână, veţi afla despre cele mai de seamă locaşuri sfinte ale Chişinăului. Frumoase, semeţe, pline de istorie, trecute prin perioade de înflorire şi întuneric, acestea sunt adevărate perle ale spiritualităţii. Voi începe a vă spune despre Biserica „Tuturor Sfinţilor, or aceasta este printre primele pe la care am trecut atunci când am venit pentru prima dată la Chişinău.

Am revenit de mai multe ori, iar acum vreo 14 ani, am şi asistat la Învierii de aici, de la Biserica „Tuturor Sfinţilor” a Cimitirului Central din Chişinău (zis armenesc). M-a copleşit atmosfera – o mulţime de oameni, toţi într-o trăire. Cântări deosebite, încununate de cel mai frumos imn al Paştelui: „Hristos a Înviat din morţi”, creştini luminaţi la chip şi suflet de Marea Sărbătoare, îmbinate într-o făclie, într-un fir de busuioc, într-o picătură de agheasmă, într-un murmur de rugăciune, într-o lacrimă de bucurie a Învierii.

… Deşi Biserica „Tuturor Sfinţilor” este amplasată în cimitir, vin nu doar cei care au înmormântate aici persoane apropiate. Îi atrage puterea pe care o simt de la rugăciunile înălţate, dar şi de la icoanele făcătoare de minuni şi sfatul pe care-l primesc cu multă dragoste de la preoţii lăcaşului.

Biserica „Tuturor Sfinţilor” este una dintre cele mai vechi din Chişinău. Are aproape două secole de la înfiinţare (1814) şi nu a fost închisă niciodată. Ctitorie a Elenei Mătăsăriţa, care dorea o capelă pentru săvârşirea rânduielilor bisericeşti pentru pomenirea morţilor, lăcaşul a fost construit în formă rotundă, caracteristică pentru necropolele de la sfârşitul secolului XVIII – începutul lui XIX.

Potrivit specialiştilor, aici era un edificiu cilindric, înconjurat de o galerie din coloane dorice (robuste, fără bază şi cu capitel lipsit de ornamente) sub un antablament masiv (element de arhitectură aşezat deasupra zidurilor sau coloanelor unei construcţii, care susţine acoperişul), cu o cupolă sferică, înălţată pe un tambur înalt (bază cilindrică sau prismatică a unei cupole). Sub clădire se află o criptă vastă, care repetă forma circulară a planului, a cărei boltă se sprijină pe un pilon central.

Aspectul de astăzi al Bisericii nu este precum cel de odinioară, pentru că după ce e transformată în sfânt lăcaş parohial, este mărită, după proiectul arhitecţilor Bernardazzi, pentru că devine neîncăpătoare. Aflăm din diferite surse că intervalele dintre coloanele galeriei exterioare au fost construite şi acum putem observa doar jumătate din grosimea lor, intercalate cu goluri de ferestre şi o uşă. Spaţiul fostei galerii exterioare a fost inclus în interiorul bisericii, peretele circular, în scopul integrării, străpuns prin arcade, transformat în piloni care susţin tamburul cupolei. De asemenea, a fost adăugată o clopotniţă. Pentru a se primeni în straie de sărbătoare către cei 200 de ani de la deschidere, actualmente biserică este în reparaţie.

După ce sfântul lăcaş a devenit parohial a fost realizată pictura murală şi aduse icoane vechi cu o putere miraculoasă deosebită. Creştinii se închină cu evlavie la Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Poceaev. Este cea mai veche şi e chiar de la fondarea bisericii. Mulţi enoriaşi au mărturisit că aceasta este făcătoare de minuni. Ei susţin că s-au rugat îndelung cu multă credinţă şi problemele de sănătate şi cele din familie s-au rezolvat. O altă icoană veche, la fel declarată făcătoare de minuni este cea cu chipul Maicii Domnului din Kazan.

Hramul bisericii sugerează şi faptul că aici sunt icoanele cu chipurile Tuturor Sfinţilor. Totodată, sub sfântul lăcaş se află mai multe morminte, care aparţin ctitorilor, preoţilor, unor guvernatori şi prunci. Sunt cunoscute doar câteva nume ale celor înmormântaţi.

Cea mai veche biserică de la Chişinău cu hramul “Tuturor Sfinţilor”, trecută drept monument de arhitectură, are nevoie de renovare, atât în interior, cât şi în exterior. Cunoscut lucru că acest sfânt lăcaş a fost înălţat, a existat şi a rezistat datorită donaţilor. Firesc ar fi ca să urmăm faptele moşilor şi strămoşilor întru susţinerea Bisericii “Tuturor Sfinţilor”.

P.S. Călătorim prin Chişinăul spiritual şi săptămâna viitoare. Pe zece martie (duminică) vă voi povesti despre unul din sfintele locaşuri foarte dragi mie – Catedrala "Schimbarea la faţă".   
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.