În Belarus, a fost EXECUTAT un bărbat de 31 de ani. De ce fusese condamnat

În Belarus a fost executat Semion Berejnoi, un bărbat de 31 de ani, care a fost recunoscut vinovat în cazul uciderii a șase persoane cu scopul acaparării apartamentelor acestora.

Anunțul a fost făcut de rudele acestuia. Mama lui Berejnoi a spus că încă nu a primit certificatul de deces al fiului său. De asemenea, nu știe exact când a avut loc execuția, scrie Tut.by.

În general, în dosarul în care a fost condamnat Berejnoi au figurat patru inculpați. În afară, de Berejnoi, la moarte a fost condamnat și Igor Gherșnakov de 36 de ani.

În prezent nu există informații nici despre soarta acestuia, rudele sale au declarat că nu au primit scrisori de la el timp de o lună.

Ancheta a arătat că, în perioada 2009-2015, în regiunea Moghilev au dispărut șase persoane. Trupurile neînsuflețite ale acestora au fost depistate în niște gropi din cimitirele sătești.

Potrivit procurorilor, cei patru căutau persoane solitare, dependente de alcool, dar care aveau în proprietate apartamente. Acestea au fost convinse să-și vândă locuințele. după care au fost ucise.

Cu toate acestea, în timpul ședințelor de judecată, inculpații au declarat că  și-au recunoscut vina întrucât asupra lor a fost aplicată forța. Gherșnakov a declarat chiar greva foamei.

Descris drept „ultima dictatură a Europei”, Belarusul este ultima țară din Europa, dar și din fosta Uniune Sovietică, în care există încă pedeapsa capitală.

Autoritățile tratează aceste cazuri foarte discret, departe de ochii presei și a activiștilor pentru drepturile omului, dar și de cele ale familiilor.

Condamnații sunt executați prin împușcare în cap, iar conform legii, pedeapsa cu moartea nu se aplică și în cazul femeilor.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.