La Mulţi Ani “Deşteaptă-te române”! (VIDEO) “Deşteaptă-te române din somnul cel de moarte…”, care român nu cunoaşte aceste versuri aranjate frumos pe o melodie cu adevărat patriotică care te face să cânţi cu voce tare şi să spui franc că “şi eu sânt român!”.
Canada, amenințată de un puternic cutremur Coasta Pacificului din Canada, acesta este locul unde recent a fost înregistrată o mare cantitate de energie seismică, care ar putea duce la un puternic cutremur, conform spuselor geologilor de la Simon Fraser University în ultimul număr al revistei Nature Geoscience.
Începând cu anul acesta, li se vor număra banii Un lucru, care va aduce un strop de transparenţă poate, sau o ispită împlinită a „muritorilor”de rând, este noua obligaţie a băncilor mari din Uniunea Europeană, care conform unei decizii a Autorităţii Bancare Europene (EBA), va aduce la cunoştinţa autorităţilor de reglementare numărul angajaţilor autorităţilor de credit, care au un venit ce depăşeşte, un milion de euro pe an.
Moldova: Doi ani şi o lună În toate aceste disensiuni din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană, cel mai mult au de suferit tot cetăţenii acestei ţări, pentru că după opt ani de deznădejde, au urmat doi ani de deziluzii.
Lista celor mai excitante mirosuri Cercetătorii spun că bărbaţii sunt atraşi de mirosul de bomboane, prăjituri şi flori. Însă mai există câteva noi mirosuri, excitante, care îi farmecă pe bărbaţi şi de care probabil nici nu ştiaţi!
Şi Italia este afectată de turbulenţa economică Italia, ţara, care cum am mai menţionat anterior, nu prea pare a fi compatibilă cu criza, se pare că o va cam finisa cu “binefacerile”, simţind, de una singură, cum fuge pământul de sub picioare. Majorările costurilor de împrumut ale Italiei, ar putea-o determina, să nu mai participe la următoarea tranşă, din septembrie, ce prevede, finanţarea externă, acordată de statele din zona euro, pentru a o salva pe Grecia.
Dependenţa de sare? Credeți sau nu, sarea creează dependență, la fel ca drogurile. Această descoperire a fost făcută de Derek Denton, fondatorul Institutului Howard Florey din Melbourne, Australia, şi de colegii săi, care susţine teoria conform căreia există o legătură între instinct şi dependenţa de droguri.
Ratingul celor mai puternice ţări este în scădere Franţa, una din ţările cele mai stabile, de pe arena economică, ar putea pierde ratingul „AAA“, unde mai pui că şi Fondul Monetar Internaţional anticipează că, economia franceză, ar putea rata estimările privind creşterea economică şi a veniturile fiscale.
Ce stă în spatele politicienilor moldavi? Stă omul (eu) liniştit în casă, intră pe Facebook din pură dorinţă de a pierde timpul, şi ce vede?! ”Iurie Roşca-cerere de prietenie”. Accept sau Ignore? După jumătate de minut de “ăni-băni…, dau accept și mă simt importantă: “prietenesc cu Iurie Roşca!”, la fel ca şi alte 4254 de persoane.
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului
10 la BAC – certificări IT în timp record sau competențe reale? Dilema educației digitale din Republica Moldova