Chişinău / Moldova.ORG/ — “Deşteaptă-te române din somnul cel de moarte…”, care român nu cunoaşte aceste versuri aranjate frumos pe o melodie cu adevărat patriotică care te face să cânţi cu voce tare şi să spui franc că “şi eu sânt român!”.
Însă puţini dintre noi cunosc adevărata istorie a acestor copleşitoare versuri.
Astăzi, 29 iulie, se împlinesc 63 de ani de când a fost cântată pentru prima oară această piesă, totuşi abia după 50 de ani, “Deşteaptă-te române” a devenit Imnul Naţional al României.
Astăzi, românii de pretutindeni sărbătoresc Ziua Imnului Naţional al României, cântecul care te face să te simţi român, indiferent unde te-ai afla şi în ce circumstanţe s-ar cânta. Mai mult, Imnul Naţional al României a fost şi Imnul Republicii Moldova în perioada 1990 – 1994, acesta, ulterior, fiind înlocuit cu “Limba Noastră”.
În varianta prescurtată, imnul este intitulat „Deşteaptă-te române” şi conţine 4 strofe, selectate din cele 11 ale poeziei „Un răsunet”.
Versurile aparţin lui Andrei Mureşanu, poet romantic, jurnalist, traducător, un adevărat tribun al epocii Revoluţiei din 1848. Muzica a fost compusă de Anton Pann, cunoscut poet şi culegător de folclor.
Poemul “Un rasunet” al lui Andrei Mureşanu, scris în vremea Revoluţiei din 1848, a fost pus pe note în câteva zile de Anton Pann şi cântat pentru prima dată pe 29 iunie 1848 la Râmnicul Vâlcea.
Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe, Însă la ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 şi 11.
Aveţi mai jos varianta completă a Imnului Naţional al României, “Deşteaptă-te române”.
Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!
Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.
Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!
O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericol s-ar face vânzători!
De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inimă duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!
N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!
N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!
Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!
