Au apărut primele imagini video din timpul atacului din Strasbourg. Detalii despre atacator

Atac armat la Strasbourg, în apropierea Târgului de Craciun. Trei oameni au murit şi cel puţin 12 au fost răniţi, după ce un bărbat a început să tragă asupra lor. Suspectul, rănit de forţele de ordine, a reuşit să fugă, dar autorităţile au anunţat că a fost deja identificat.

O femeie aflată într-un balcon a surprins momentele din timpul atacului. Filmulețul distribuit pe rețelele de socializare surprinde mai multe persoane fugind pe străzi și femei țipând speriate.

Libertatea.ro scrie cu referire la presa franceză că autorul atacului din Strasbourg a fost identificat drept Cherif C. un tânăr de 29 de ani, născut în zonă dintr-o familie cu origini nord-africane, și care era cunoscut autorităților pentru infracțiuni care nu au legătură cu terorismul.

Totuși, presa franceză scrie că este posibil ca bărbatul să fi fost radicalizat.

Bărbatul ar fi fost condamnat în 2011 la doi ani de închisoare pentru atac armat, după ce ar fi rănit cu o sticlă un adolescent de 16 ani, în urma unei dispute în centrul comercial Les Halles din Strasbourg.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.