Atentat terorist în Bulgaria (VIDEO)

Atentatul terorist din Bulgaria s-a produs ieri în Aeroportul din Burgas. Explozia a vizat un autocar cu turişti israelieni, pe lângă care au mai luat foc altele două. Bilanţul celor decedaţi se ridică azi la 8 persoane, iar alte 37 sunt rănite, relatează Mediafax.ro.

Printre cei decedaţi se află şi un cetăţean bulgar, în vârstă de 36 de ani, care era şoferul autocarului şi urma să transporte un grup de turişti israelieni în staţiunea Sunny Beach.

Premierul bulgar Boiko Borisov a anunţat că atacul terorist este, cel mai probabil, actul unui atacator sinucigaş.

Potrivit presei străine, Israelul acuză Iranul pentru atentatul din Bulgaria.

Turistii israelieni veniseră pe aeroportul din Burgas la ora 16.50, cu un avion al companiei Air Via, de la Tel Aviv. De la aeroport, turistii israelieni s-au imbarcat în autocare şi se îndreptau spre statiunea Sunny Beach, pe litoralul bulgar al Mării Negre. La bordul autocarului în care s-a produs explozia erau aproximativ 40 de turisti israelieni.

Aeroportul din Burgas rămâne închis, iar zborurile sunt deviate către aeroportul din Varna.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.