Atentat cu bombă la Cairo. Cinci persoane au fost rănite

Un atentat cu bombă a vizat astăzi un autobuz la Cairo, fiind soldat cu cinci persoane rănite ușor, au anunțat responsabili din domeniul securității și din cadrul serviciilor medicale egiptene, informează AFP, citată de Agerpres.

Bomba a fost plasată în apropierea autobuzului, iar poliția a reușit să dezamorseze al doilea dispozitiv explozibil în același perimetru. Potrivit Ministerului de Interne, bomba a fost amplasată într-un spațiu verde aflat la intersecția a două bulevarde foarte frecventate din cartierul Nasr City, în nordul capitalei egiptene.

La fața locului, zona a fost închisă de poliție, potrivit unui jurnalist France Presse. Echipe dotate cu câini special antrenați inspectau împrejurimile autobuzului, acoperite cu bucăți de sticlă spartă.

Acest atentat pare a fi primul ce îi vizează pe civili de la destituirea de către armată a președintelui islamist Mohamed Morsi în iulie, când zeci de polițiști și soldați au fost uciși de combatanți islamiști în timpul acelei perioade. De asemenea, el are loc la scurtă vreme după un atentat sinucigaș ce s-a soldat cu 15 morți, majoritatea polițiști, în Delta Nilului. După acel incident, revendicat de o grupare jihadistă și denunțat de Frații Musulmani, noile autorități ajunse la putere cu sprijinul armatei au declarat frăția lui Morsi drept o „organizație teroristă”.

La începutul lui septembrie, în același cartier Nasr City, un kamikaze a aruncat în aer o mașină-capcană la trecerea unui convoi al ministrului de interne, care a scăpat nevătămat din atac.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.