Angela Merkel: este inacceptabilă procedura de destituire a președintelui Băsescu

Guvernul Germaniei a calificat drept "inacceptabilă" procedura de destituire a președintelui român Traian Basescu, menționând că au fost violate principiile statului de drept, relateaza AFP.

"Demersurile guvernului român al premierului (Victor) Ponta și procedura de destituire a președintelui (Trăian) Băsescu sunt inacceptabile. Suspendarea lui Băsescu și organizarea unui referendum s-au derulat de o asemenea manieră încât violează principiile de bază ale statului de drept și trece peste toate instituțiile constituției", a declarat purtatorul de cuvant al guvernului german, Steffen Seibert, menționând că Berlinul și UE așteaptă de la guvernul român "restabilirea încrederii în țara sa și respectarea statului de drept".

Seibert a comunicat că în această săptămână Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, va îndemna Uniunea Europeană să adopte măsurile necesare în urma destituirii președitelui Băsescu.

Săptămâna trecută, în doar patru zile, în România au fost schimbate atribuţiile Curţii Constituţionale, a fost revocat Avocatul Poporului, au fost schimbaţi rapid şi controversat preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, a fost depusă şi citită cererea de suspendare a şefului statului şi a fost modificată Legea referendumului, astfel încât preşedintele poate fi demis de 50% plus unu din numărul celor care vin la vot.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.