Alla Pugaciova împlineşte 67 de ani! Iată ce cadou le-a făcut admiratorilor săi// FOTO

Celebra interpretă rusă Alla Pugaciova îşi serbează astăzi ziua de naştere. Artista care a încântat generaţii întregi cu creaţia sa împlineşte 67 de ani.

În repertoriul său sunt incluse peste 500 de piese, ea obţinând titlul de „regină a estradei ruse”. „Primadona” rusă a fost căsătorită de cinci ori, are două fiice şi un băiat şi trei nepoţi.

Potrivit presei ruse, în acest an, interpreta a decis să-şi serbeze ziua de naştere într-un cadru restrâns. Familia şi prietinii apropiaţi se vor aduna la o cină festivă, la care vor fi neapărat şi mezinii familiei – gemenii Garry şi Liza, care au deja doi ani şi jumătate.

Cu ocazia zilei sale de naştere, Alla Pugaciov a postat pe pagina sa de pe una din reţelele de socializare mai multe imagini –selfie, dar şi o fotografie în alb-negru care o arată pe timpul când avea 17 ani.

„Trăim mai departe”, a comentat interpreta pozele recente cu ea. În timp ce sub imaginea în alb-negru Alla Pugaciova a scris :” Aveam 17 ani. M-au adus în studio pentru înregistrarea piesei „Robotul”. Îmi era frică!”.

pugaciova

pugaciova

pugaciova

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.