Acum câțiva ani Octav Esinencu a găsit pe un drum de țară un crucifix vechi de lemn cu Iisus. De atunci Octav a început să-l poarte pe Iisus în spate peste tot pe unde umbla. Există și un film despre asta: IX EX.
Unul dintre locurile pe care le frecventa pe atunci Octav era terasa de la Uniunea Scriitorilor. Se așeza la o masă și le zicea chelnerițelor: două supe, una pentru mine și una pentru prietenul meu. Prietenul lui Octav era Iisus Hristos, așezat pe scaunul din fața lui Octav.
Octav își mânca supa, apoi, de obicei, de undeva apărea Eugen Cioclea. Eugen mânca supa lui Iisus. Era o normalitate chișinăuiană de care nimeni nu se mira: Octav hălăduind pe străzile Chișinăului cu un Iisus vechi de lemn, în spate, peste tot, comandând două supe, apoi apărând și Eugen Cioclea la supa Lui Hristos.
Au trecut câțiva ani de atunci. Octav a părăsit între timp Chișinăul, Eugen – lumea asta. Iisus de lemn e undeva într-un apartament din Chișinău. La un moment dat am avut impresia că-L văd la Ghenadie Popescu în atelier. Era cu capul prins în două cuie ruginite. Ghenadie Îl privea zile la rând, neștiind cum să-L restaureze. Era El, dar era altul.
Când n-a mai fost Octav cu Iisus la Uniune, de multe ori lui Eugen i-a lipsit supa. A trecut pe acolo și înainte de-a fi găsit rece în apartament. Nu era nici Iisus la Uniune, nici supa.
Azi e îngropat Eugen Cioclea. Ciudat, în satul lui, nu în Cimitirul Armenesc, unde sunt îngropați de obicei scriitorii cu onoruri. Chișinăul nu va mai fi la fel și nu rămâne nici măcar în cimitir aici. Nu am auzit să se vorbească despre un bust pe Aleea Clasicilor, deși deja devenise aproape un obicei ca atunci când moare un scriitor cineva să sară cu vorba, cel puțin, pentru un loc pe Alee. Nu, Eugen Coclea n-ar fi vrut printre clasici. Poate cu Iisus la masă, cu o supă…
Ceva îmi spune că Eugen Cioclea e așteptat cu o supă acum. O supă pe care mulți dintre noi n-o vom primi.
Drum bun, Eugen, Dumnezeu te așteaptă cu o supă caldă.
