De Victoria Ungureanu
Chişinău (Moldova.ORG) –Adrian Păunescu a fost înmormântat, astăzi, la Cimitirul Bellu, pe Aleea Scriitorilor din Bucureşti. Poetului român a fost depus în mormânt, în aplauzele mulţimii din cimitir şi în prezenţa rudelor îndurerate.
La înmormântare a fost prezent şi primarul general, Dorin Chirtoacă, care a adus un ultim omagiu lui Adrian Păunescu. Primarul general al municipiului Chişinău, a adresat şi un mesaj de compasiune familiei poetului Adrian Păunescu, în legătură cu trecerea în nefiinţă a marelui om de artă. În cele din urmă, Chirtoacă propune ca o stradă din Chişinău să fie numită în cinstea lui Adrian Păunescu.
O ultimă poezie a marelui poet scrisă pe patul de la Spitalul de Urgenta Floreasca, în data de 31 octombrie, întitulată “De la un cardiac, cordial” a fost redată integral de site-ul Ziare.com.
“De-aicea, de pe patul de spital / Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral / Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi / Din maxima profesorului grija,
În jurul obositei mele inimi / Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Aud o ambulanţa revenind / Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind / Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grija, fraţii mei / Paziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei / Spitalul de Urgenţa implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital / Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani / Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Da-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani / Şi ţării mele minima dreptate!”.
Poetul Adrian Păunescu s-a născut în s. Copăceni, judeţul Bălţi şi s-a stins din viaţă la vârsta de 67 de ani. Adrian Păunescu a scris zeci de volume de poezii, el fiind cunoscut şi apreciat pentru uşurinţa cu care compunea versuri.
