Administratorul unei firme din Basarabeasca le-a promis 200 euro ofițerilor de patrulare. Ce au făcut oamenii legii

Administratorul unei firme de transport din Basarabeasca a fost reținut pentru 72 de ore de CNA, după ce ar fi încercat să mituiască doi polițiști pentru a nu fi sancționat pentru activitate ilegală. Oamenii legii au refuzat mita şi au denunţat fapta a fost denunțată la DGT Sud a CNA.

Potrivit materialelor anchetei, fiind stopat în trafic, bărbatul le-ar fi promis 200 de euro ofițerilor de patrulare, astfel încât ultimii să nu documenteze cazul de efectuare a transportului rutier de persoane în lipsa actelor necesare.

Incidentul a fost raportat la DGT Sud a CNA, iar ofițerii Centrului au inițiat o urmărire penală pentru corupere activă.

În urma documentării cazului, bănuitul a fost prins în flagrant delict în mașina de serviciu a oamenilor legii.  Dacă va fi găsit vinovat, el riscă  închisoare pe un termen de până la 6 ani cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale.

Cauza se află în gestiunea Direcţiei generale teritoriale Sud a CNA, urmărirea penală desfăşurându-se sub conducerea Procuraturii Anticorupţie.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.