Connect with us
"
"

Cultură

Actorul din Chișinău care s-a filmat în 58 de filme și seriale de la Hollywood

Publicat

pe

PE SCURT

Mulți nu îi cunosc numele, dar cu siguranță l-au văzut în filmele și serialele americane. Este adevărat în roluri secundare, dar jucate cu multă măiestrie și care poate de-a lungul timpului vor rămâne printre cele de care publicul își va aduce aminte cu emoție.. Actorul Boris Lee Krutonog, născut în 1960 la Chișinău, face parte din pleiada de actori „ruși” stabiliți la Hollywood, unde, după cum spune el, „fiecare zi este o luptă”.

Într-un interviu pentru presa locală de peste Ocean, el a relatat că în adolescență, când era încă la Chișinău, a citit romanul lui Theodore Dreiser despre finansistul Frank Cowperwood. Atunci, el a înțeles „de la cine trebuie copiată viața” și unde trebuie s-o trăiascăi,  La vârsta de 15 ani, pleacă împreună cu familia în Israel, iar după doi ani a trecut Oceanul, unde pe parcursul anilor a jucat în 58 de filme și seriale.

PE LUNG

În SUA, a absolvit Facultatea de Inginerie la Universitatea Columbia și chiar s-a angajat în corporația aeronautică McDonell-Douglas. Dar într-o zi totuși înțelege că vrea cu totul altceva. Așa că a luat ore de actorie, iar după aceasta a obținut un rol în filmul „The Hunt for Red October”. Până acum, este recunoscut după rolul jucat în acest film, care între timp a devenit un clasic al genului de aventuri.

Boris a jucat în circa 30 de filme de la Hollywood, dar și în seriale. În plus se filmează în spoturi publicitare, deși nu îi place foarte mult. Recunoaște că viața la Hollywood nu este deloc ușoară. Dar se promovează activ, își promovează ideile și proiectele și spune că trebuie mereu să crești. Dacă nu crești, atunci vei muri. De fiecare dată, când se implică în proiecte, se simte ca înainte de un atac decisiv.

Pentru cei care își încrețesc fruntea, încercând totuși să-și amintești unde au mai putut să-l vadă pe Boris Krutonog, vă spunem. În filmul de acțiune Italian Job, l-a jucat pe cămătarul cel rău, care deține un magazin de amanet. În film este sugrumat într-o cămară, dar nimănui nu-i pare rău pentru aceasta, inclusiv actorului. I-a avut ca parteneri pe platou pe Mark Wahlberg și Ed Norton.

A jucat în: serialele The Americans ( Igor Burov), Chaos (Sokolov), Alias ( Alexander Khasina), Star Trek VI: The Undiscovered Country (Helmsman Lojur), filmele The Italian Job ( Yevhen), Spinning Boris (Felix Braynin),  Thirteen Days (Alexander Fomin), Air Force One ( MiG Leader), ș.a.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Cultură

13 lucruri despre Mihai Eminescu pe care nu le învățăm la școală

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Îl ştim drept „Luceafărul poeziei româneşti”, un artist de neegalat, însă câți dintre noi știu cum era, de fapt, Mihai Eminescu – poetul istovit de boală, sărăcie, îmbrăcat în haine roase și măcinat de frici?

Pe lângă creațiile sale, am răscolit prin amintirile relatate de scriitorii care l-au cunoscut și am încercat să aflăm lucruri curioase și puțin cunoscute despre poetul român Mihai Eminescu. 

PE LUNG

1. Nu-i plăcea școala

Era un tânăr timid, curios, îndrăgostit de literatură, dar nu și de școală. Deși era un băiat talentat și deștept, Mihai nu suporta disciplina prea aspră de la școală, motiv pentru care primea note mici, pentru care era certat de către părinți. Tatăl lui era cel care se opunea pasiunii feciorului său de a scrie poezii sau de a urca pe scenă. Dat fiind faptul că era o fire nestatornică, încă din adolescență, Mihai Eminescu pleca și câte o săptămâna de acasă, iar într-un an a renunțat la studii pentru a participa la un turneu cu o trupă de teatru.

2. Cunoștea cel puțin 8 limbi străine

Mihai Eminescu adora istoria, literatura și cunoștea mai multe limbi străine: latină, italiană, spaniolă, franceză, sârbă, greacă, albaneză, turcească. Dacă-l interesa vreun subiect, nu se putea dezlipi de acesta. Citea zile întregi și-l studia.

3. Nu a fost un profesor iubit

Timp de un an (1874-1875) a fost profesor de germană la Institutul Academic din Iași, însă, deși era un profesor corect, dar foarte strict și exigent, studenții au făcut grevă, cerând înlăturarea lui.

4. Eminescu adora să joace fotbal și să înoate

5. Era un naționalist înrăit și saluta oamenii cu „Trăiască nația!”

6. Era un adevărat cuceritor

Știa cum să le vorbească femeilor,  în funcție de rangul lor. Era bântuit de pasiuni violente pentru femeile pe care le zărea în treacăt. Cu toate acestea, nu vorbea niciodată despre femeile cu care avea relații. Disprețuia bărbații care alergau după fuste și care își istoriseau mândri poveștile amoroase.

7. A fost de toate

George Călinescu îl descrie în cartea saViaţa lui Mihai Eminescu ca fiind un hoinar în lume, dar oriunde s-ar fi aflat, nu a ezitat să scrie, să compună, să se documenteze. El a fost actor, bibliotecar, a fost hamal în port, grăjdar la hotel, jurnalist.

8. Iubea țigările și cafeaua

Mihai Eminescu era un fumător înrăit. Toți banii pe care îi câștiga, îi cheltuia pentru cărți, țigări și cafea. „Pe dată ce-i soseau banii, își cumpăra cafea râșnită și spirt denaturat și, suspendând relațiile și discuțiile, se închidea în odaia sa. Cafeaua cu caimac pe care o fierbea Eminescu la mașina de spirt, și pentru care renunța chiar la mâncare, era pentru el și un aliment subtil, sugerând calitatea ascetică a existenței sale, și o aromă stupefiantă, dând ușoara iluzie a Orientului. Când cafeaua se termina, poetul revenea la realitate și în societate, unde continua discuțiile începute cu mult timp în urmă și le relua din locul unde acestea au fost întrerupte”, scrie se George Călinescu. 

9. Îi plăcea să cânte când nu-l aude nimeni

Îi plăcea să citească cu voce tare poeziile și pasajele care i se păreau nemaipomenit de frumoase. Era atât de absorbit de aceste texte, încât lovea cu pumnii în masă, pășea zgomotos. În momentele în care se scufunda adânc în idei și creație, uita să mănânce, uita de oamenii din jur. În timp ce medita se plimba prin odaie, fredonând vreun cântec. El le spunea prietenilor: „Să știți, când sunt melodii vesele, gândesc poezie, iar dacă sunt marșuri, gândesc istorie”.

10. Nu era foarte îngrijit

Intra în lumea literaturii, se adâncea atât de mult în ea că nu observa cum timpul trece, barba îi creștea, hainele deveneau slinoase și în cameră era haos. Când deja îi era imposibil să creeze în astfel de haos, decidea să-și schimbe locuința, să-și cumpere haine și așternuturi noi și să se radă, povestea Ioan Slavici, prietenul lui Eminescu, în cartea „Amintiri”.

Eminescu era de părere că „fiecare  lucru trebuie să vină la timpul lui, să corespundă unei necesități firești”. A dormit pe paie, în odăi mici și modeste, cu pereții jerpeliți, mobilă stricată și bordeie. Avea un costum de iarnă și unul de vară, pe care le purta până nu  se transformau în zdrențe. Însă, dacă se prezenta la un eveniment festiv, acesta se îmbrăca conform cerințelor. Iarna purta un palton închis și o căciulă de astrahan (căciulă din piele de miel), iar mâinile și le vâra în căptușeala mânecilor din lipsă de mănuși, descrie Călinescu.

11. Era singuratic

Potrivit lui, tânărul poet era om al singurătății: îi plăcea să stea singur acasă, iar la petreceri stătea deoparte, interacționând rar cu oamenii. „El era tot mai mult singur. Un fel de om rătăcit printre ceilalți”, povestea Slavici. Potrivit descrierii lui Ioan Slavici, Eminescu era „un om de o veselie copilăroasă, care râdea din toată inima, încât ochii tuturor se îndreptau asupra lui. În clipa următoare se încrunta, se strâmba or își îndrepta capul cu dispreț. Cea mai mică contrazicere îl irita, muzica de cele mai multe ori îl supăra, șuieratul îl făcea să se cutremure, iar orice scârțâietură îl scotea din sărite”.

13. Suferea de tulburare bipolară

Mihai Eminescu suferea de tulburare bipolară, numită atunci tulburare maniaco-depresivă. Persoana afectată de această tulburare poate avea perioade în care este extrem de trist sau fără energie (denumite episoade depresive) și perioade în care este inadecvat de energizat, vesel, euforic  sau nervos (denumite episoade maniacale). Persoana se simte ca „băgat în priză”, are o încredere exagerată în sine, vorbește întruna, sare de la o idee la alta, nu se poate concentra, face exagerat de multe planuri, multe nerealiste, devine impulsiv, cheltuitor sau exagerat de activ. Pe lângă aceste episoade, persoana poate avea și perioade de depresie, în care cel puțin 2 săptămâni, este foarte trist sau fără chef de viață, nu se poate odihni, nu are energie, are numai gânduri triste, pesimiste, îngrijorătoare, sentimente exagerate de vinovăție. Această afecțiune psihică este foarte des întâlnită (la cel puțin 4,5% din oamenii de pe întreaga planetă). 

Intra prin cafenele doar fiind ademenit de mirosul îmbietor de cafea turcească și pentru a frunzări ziarele străine. Poetul era măcinat din interior de tulburarea sa psihologică. Dar de multe ori pierdea noțiunea timpului absorbit de citit sau scris și ajungea să nu doarmă nopți în șir, deși convingerea sa era că „cea mai plăcută parte a vieții e cea petrecută în somn, când ești fără ca să fii și fără să simți dureri”. El a fost internat de mai multe ori la spitalul de psihiatrie. Mai mulți prieteni de ai lui spuneau că înainte de o nouă internare la spital, Eminescu le-a spus că ar vrea să se călugărească. Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineața, poetul se stinge în Sanatoriul de Boli Mintale, de pe strada Plantelor din București. A decedat într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în „celula” sa din spital. Cu doar câteva minute înainte de a trece în neființă, a vrut doar un pahar cu lapte și sprijin moral. „Sunt năruit”, i-a șoptit Eminescu medicului de gardă care i-a adus paharul cu lapte. La scurt timp, Mihai Eminescu a decedat.

Citește mai departe

Cultură

Cine a fost Ștefan Petrache și de ce o să ne lipsească

Publicat

pe

De către

Unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din Republica Moldova, Ștefan Petrache a decedat în seara zilei de ieri. Am răscolit prin interviurile și reportajele scrise despre acesta ca să ne amintim împreună cine a fost el, pentru ce l-am iubit și de ce ne va fi dor de el.

Brejnev era încă viu când, de pe scena Palatului, Ștefan Petrache a spus: „Doamnelor, domnișoarelor și domnilor, onorată asistență!”.

„Toți au înmărmurit. Cei de la Ministerul Culturii au căzut sub scaune. Nu știa ce să facă atunci și KGB-ul. Eu am găsit de cuviință că odată și odată sunt obligat să spun asta. Am fost primul care, împreună cu Svetlana Frumusache, am afirmat la circ că s-a adoptat tricolorul, această informație nefiind încă difuzată la radio sau TV. Spunând acest lucru în direct, a aflat toată țara, ca mai apoi să-mi fac un cucui mare în loc de cap. Eu am fost primul care i-a cusut pantaloni lui Valentin Dânga după silueta lui. Ninei Crulicovschi i-am cusut cojoc cu mâinile mele. Multe mi-a fost dat să le fac printre primii”, povestea Ștefan Petrache în decalogul său publicat în VIP Magazin (care merită citit integral).

Vocea lui Ștefan Petrache iubită de bunicii și părinții noștri și poate auzită și îndrăgită de cei mai tineri, ca mine, ca unii ca voi, a intrat în casele oamenilor la sfârșitul anilor ’60, când formația „Noroc” se bucura o popularitatea imensă.  La nici 20 de ani, tânărul interpret ridica lumea în picioare.

„Tipare strivite, bariere desființate, ritmuri și sonuri altele decât până la ei erau apanajul unei trupe nonconformiste – dacă nu chiar rebele! – apărute într-o micuță republică periferică, RSSM, care însă a cucerit întreg spațiul imperiului sovietic: 2,5 mln. de discuri vândute doar în anul 1969 și turnee, cu un public în delir, de la Marea Baltică până la Komsomolsk-pe Amur și Iujno-Sahalinsk. „Noi eram asemeni unui prunc care se naște, se pișă sub el, încă nu înțelege ce i se întâmplă, dar trăiește totul ca pe o necesitate” – amintirile și limbajul sunt ale „norocosului” ce debuta, la 17 ani, în piesă „Am 20 de ani”, având el însuși revelația de a proba – că o necesitate! – punerea în aplicare a vocii sale neobișnuit de puternice și viguroase.

Foamea de libertate și schimbare își crea idolii săi, „Norocul” lui Mihai Dolgan devenise un gen de „Beatles” din cușca URSS-ului, solistul său având curajul să cânte hituri englezești, franțuzești, italiene, care fac furori alături de acel „Crede-mă, amore, crede-mă” al lui Ion Aldea Teodorovici. Extaz, beatitudine aduse până la psihoză, cu scaune rupte într-o sală de spectacole incendiată de ovații și ropote de aplauze. Ștefan Petrache triumfă împreună cu „Norocul” său, desființat însă de autoritățile vigilente tocmai pe creasta succesului și tocmai pentru acest triumf calificat a fi „periculos pentru tânăra generație” ce nu avea voie decât să fie „cuminte” (nu și cu-minte?)”, povestește Rodica Iuncu pentru Sud-Est Curier.

S-a născut pe 8 mai 1949 în satul Vânători, raionul Nisporeni. „A fost lipsit de libertatea adevăratei copilării de a face șotii, a fi pedepsit de părinți, ocărât și mângâiat de mama (la opt luni i-a murit tata, iar la șapte ani a fost adus la școala de muzică din Chișinău, unde a stat la casa de copii”, povestește Andrei Porubin.

Cât își făcea studiile la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” din Chișinău (1978-1983), Ștefan Petrache a fost solist în Orchestra Simfonică și de Estradă a Radioteleviziunii Moldovenești (1974-1975), în formațiile vocal-instrumentale „Orizont” (1977), „Contemporanul” (1978-1981), director artistic și solist al formației „Plai”(1982-1987). În următorii doi ani, Ștefan Petrache a fost solist în formația de promovare a muzicii din cadrul Filarmonicii de Stat din Chișinău.

A înregistrat piesele „De-aș avea”, „În august”, „Chemarea casei părintești”, „Ce-aș fi fost”, „Crede-mă”, „Balada haiducească”, „Iubește”, „Monolog” etc.

În 1986 a fost distins cu titlul onorific „Artist Emerit”, în 1993 – cu medalia „Meritul Civic”, iar în 2014 – cu Ordinul Republicii.

„A fost un om de o inteligență și de o cultură rară, a promovat, prin cântec, limba română. A susținut concerte împreună cu artiștii renașterii naționale – Ion și Doina Aldea-Teodorovici. Au promovat, împreună, limba română în timpuri care, spune maestrul, au fost mai grele, dar mai frumoase”, scriu colegii de la TVR Moldova. „Simțeai că nu plutești pe valul apei, simțeai că mergi pe picioarele tale și pe pământul tău”, susținea artistul. Cariera lui, însă, a început alături de Mihai Dolgan, în formația „Noroc”, iar acele concerte excepționale nu vor fi uitate niciodată.

„La nici 40 de ani împliniți, Ștefan Petrache părăsește scena, izgonind din preocupările sale (nu și din sufletul său) muzica, poezia, ansamblurile și orchestrele” și se transformă în „complet altcineva: Ștefan Petrache-antreprenor în construcții imobiliare”, povestește Rodica Iuncu. Chiar în centrul capitalei acesta ridică, unul după altul, „edificii impozante, cu o arhitectură stilată după proiecte originale plătite de clienți înstăriți. Un calcul de supraviețuire intuit exact în condițiile unui „capitalism sălbatic”, în tranziție interminabilă, în care se zbate recent formata R. Moldova”, relatează Rodica Iuncu.

„El nu vrea să sucombe în sărăcie, nu vrea să fie artistul în căutarea umilitoare a sponsorilor, pe care să-i convingă că este Artist al Poporului și deținător al Ordinului Republicii. “Optimistul este văr drept cu prostul”, consideră el, și astfel negativ-pozitiv fortificat, încearcă să navigheze, împreună cu echipele sale de constructori, în spațiul minat de interese și afaceri ale faunei oligarhice moldovene. Pentru moment, iese victorios: blocurile de elită á la Ștefan Petrache, vila decentă de pe strada Eminescu, în care locuiește împreuna cu familia sa, îi încununează efortul și priceperea de a gestiona banii, de a dirija o afacere din care să existe. Pentru o fire pasională însă, pentru această rețea nevralgică, ce captează și intră în alertă la orice modulație de atmosferă, la orice semnal de pericol, povara e prea dificilă.”

În 2009, Ștefan Petrache a fost diagnosticat cu diabet zaharat. Atunci,  el a suferit o intervenție chirurgicală complicată la București. „Un diabet avansat și agresiv îl scoate pe linie moartă, în trei ani suportă șase intervenții chirurgicale, inclusiv într-un spital din Moscova, ceea ce îl face să renunțe la afacerea sa scurtcircuitată de suferință. Apoi de foștii săi parteneri, cu care ajunge să se judece, asistat, cum mărturisește el într-o emisiune TV, „de o haită de hiene”, nu de justiție…”

La vârsta de 60 de ani, Ştefan Petrache editează, la Bucureşti, prin intermediul Editurii „Litera International”, într-un tiraj limitat, CD-ul „Eu vin…”, dedicat unui cerc de prieteni și cunoscători, domnia sa fiind și producătorul acestui album. CD-ul cuprinde, în variantă remixată, cele mai cunoscute piese ale sale, printre care „Ce te legeni…”, „Și dacă…”, „Chemarea casei”, „Ce-aș fi fost”, „Crede-mă” ș.a.. Tot ce rezonează în sufletele noastre la auzul numelui Ștefan Petrache, povestește Victoria Popa, pentru Jurnal de Chișinău, după ce la vizitat în grădina sa.

În 2014, după ce a fost afectat de maladie și s-a retras de pe scenă, Ștefan Petrache declara într-un interviu pentru Rasputin că „scena este locul unde se întâlnesc sufletele, este un randevu pentru sufletele omenești”. Avea 65 de ani și era dependent de insulină de cinci ani, când spunea că nu a crezut niciodată că va ajunge la înțelepciunea că cel mai greu lucru de pe fața pământului nu e atlanților care țin Pământul pe spate, ci că cel mai greu lucru este să nu faci nimic sau să nu poți face nimic.

„Umblu din colț în colț ca o fiară mușcată. Spre bătrânețe cercul de prieteni se îngustează, au fost timpuri când aveam chipurile sute de prieteni, dar acum sun vreo cinci-șase.”

În februarie 2019, a suferit un stop cardiac după care a fost internat în secția de reanimare a unui spital privat din Capitală. Ieri seara, fiica sa ne-a anunțat pe toți că Ștefan Petrache nu mai este printre noi.

Citește mai departe

Cultură

Cea mai bună Cio-Cio-san a Moldovei

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Maria Bieșu a fost cea care ne-a adus faima în întreaga lume și a adus pe scena teatrului nostru artiști renumiți de operă. Pe parcursul vieții sale a fost distinsă cu zeci de premii și aprecieri: Primadona Operei Naționale din Republica Moldova, Artistă a Poporului, Laureată a Premiilor de Stat, profesor universitar, academiciană, „Doctor Honoris-Causa”, Cavaler al „Ordinului Republicii” și deţinătoarea Ordinului Naţional „Steaua României”, cu toate acestea a fost singură și adesea foarte tristă.

Viața ei a avut doar un capitol – muzica, care i-a clădit amintirile, i-a acompaniat singurătatea și care a petrecut-o pe ultimul drum.  

PE LUNG

Maria Bieșu s-a născut în satul Volintiri, r. Ștefan Vodă, într-o familie de țărani simpli, devotați pământului pe care îl lucrau. Mariei i-a plăcut muzica încă din copilărie. Ea participa la toate concursurile organizate la școală. Însă, când a venit timpul să aleagă la ce facultate să se înscrie, a ales agricultura. Visa să devină artistă, dar mama o tot tachina și o întreba ce fel de profesie este asta: să fii artistă?

După doi ani de studii la facultatea de agricultură, unde se plictisea, a decis să facă ceea ce cu adevărat își dorește. Maria Bieșu debutează ca solistă în cadrul formației de muzică populară „Fluieraș”, alături de celebrii Tamara Ciobanu și Serghei Lunchevici. Nici de această dată nu este susținută de părinți, care voiau ca fiica să-și construiască un viitor sigur, care să-i garanteze un trai cât de cât decent. Însă, susținerea vine chiar din partea ministrului Culturii, care a văzut-o pe scenă la un festival republican și a încurajat-o să se înscrie la conservator.

În 1955, la 20 de ani, în fața comisiei de examinare a Conservatorului din Chișinău, Maria Bieșu a interpretat o romanță de Liszt și aria din Dama de Pică cu atâta simțire, încât la final s-a lăsat o tăcere suspectă, după care examinatorii au exclamat în cor: „Bravo, Maria!”. După mai mulți ani de studii și de la muzica folclorică decide să treacă la operă.

În anul 1962, se angajează la Teatrul de Operă din Chișinău, iar o împrejurare accidentală îi oferă șansa unei lansări fulminante. În ajunul lansării spectacolului Tosca de compozitorul Puccini, protagonista rolului Floriei Tosca se îmbolnăvește, iar Maria Bieșu este propusă ca suplinitor. Debutul solistei pe scena Teatrului de Operă are loc pe 28 aprilie 1962. Succesul a fost recunoscut atât de specialiști, spectatori, cât și de teatrul care a început să proiecteze un repertoriu special pentru ea. La 30 de ani, ea face un stagiu la teatrul La Scala din Milano, Italia. Aici, sub îndrumarea maestrului Enrico Piazza, asistentul de altădată a marelui Toscanini, pregătește rolurile principale de soprană în limba italiană din operele Tosca, Madame Butterfly, Aida și Trubadurul. Însuși Antonio Guiringuelli, directorul general al teatrului La Scala, a declarat că această tânără n-are nevoie de nici un fel de lecții – ea are un dar înnăscut.

În 1967, obține titlul de „Cea mai bună Cio-Cio-san” la Concursul Internațional Miura Tomaki din Tokio, Japonia. Din acel moment, Maria Bieșu a început să fie invitată în juriu, în concerte sau să țină prelegeri la diverse instituții muzicale din Europa, America și Asia. Maria Bieșu a imprimat un șir de creații la radio și pe discuri.

Peste câțiva ani, artista urcă pe scena teatrului Metropolitan Opera din New York. După evoluția sa, conducerea teatrului trimite o solicitare Ministerului de Cultură al U.R.S.S, în care cere încheierea unui contract pentru o întreagă stagiune teatrală. Bieșu urma să interpreteze zece din cele mai frumoase roluri pe scena Metropolitanului. Însă, liderii sovietici o încurajează să renunțe, îi repetă să nu uite de unde vine și că este deputatul uniunii și nu trebuie să dezamăgească pe cei care au avut încredere în ea. În cele din urmă, Bieșu nu mai pleacă nicăieri. Spune că a renunțat pentru că nu poate să-și lase surorile și mama.

Astfel că rămâne să evolueze pe scenele străine doar ocazional. De-a lungul carierei sale, Maria Bieșu a ajuns  pe scenele teatrelor de operă din Franța, Australia, Japonia, Cuba, Israel etc. Cu toate acestea, duce o viață grea și pătrunsă de singurătate. Pe scenă urca și primea fascinația oamenilor, era înconjurată de mulțime, dar acasă era tristă și singură. Mulți ani a visat să transforme Chișinăul într-un centru al muzicii de operă. În cele din urmă, în septembrie 1990, la Chișinău a fost inaugurat Primul Festival Internațional al starurilor de operă și balet, intitulat „Invită Maria Bieșu”. De atunci, pe meleagurile Moldovei, toamna, poposește fluturele gingaș (logotip al Festivalului Invită Maria Bieșu), împreună cu talente recunoscute în toată lumea ale muzicii de operă și balet. 

Primadona a  decedat pe data de 16 mai 2012, pe patul spitalului Cancelariei de Stat, după ce timp de 7 ani a suferit de o formă rară de leucemie. La o distanță de două zile, Guvernul Republicii Moldova a decis să redenumească teatrul – Teatrul Național de Operă și Balet Maria Bieșu. Ziua de 19 mai a fost declarată zi de doliu național în Republica Moldova.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Sănătate15 ore în urmă

Obezitatea împotriva cancerului, mahmureala pentru vegani și de ce a surzit Beethoven. Ultimele știri medicale

PE SCURT Excesul de greutate poate ajuta pacienții cu cancer, vegetarienii suferă de mahmureală mai tare decât cei care mănâncă...

Reintegrare2 zile în urmă

Istoriile a 12 tineri care au făcut armata în regiunea transnistreană: „În armată nu se schimbă nimic. Așa a fost, este și va fi”

PE SCURT „Această istorie a început acum mai bine de un an. În luna noiembrie 2018 am făcut cunoștință cu...

Economie2 zile în urmă

Realitățile noului deceniu: „Tesla”, criptomonedele și roboți pentru explorarea selenară

PE SCURT Va putea în noul an, Tesla să mențină ritmul anului trecut, marcat de volume record de vânzări? Cum...

Ecologie2 zile în urmă

Ce i-a făcut pe 500 mii de oameni din întreaga lume să renunțe la carne

PE SCURT Organizația neguvernamentală Veganuary încearcă să convingă din ce în ce mai mulți oameni să renunțe la carne în...

Social2 zile în urmă

A revenit la Chișinău după 30 de ani: Nu știu ce s-a schimbat mai mult Moldova sau eu

PE SCURT Elina Fuhrman (51 de ani) este o apreciată jurnalistă CNN care s-a născut în Uniunea Sovietică şi a...

Economie3 zile în urmă

Cât costă să naști în Moldova

PE SCURT De la 1 ianuarie 2020, indemnizația unică la naștere a fost majorată până la 8 299 de lei,...

Politică4 zile în urmă

Vacanțele de lux ale familiei Dodon în ultimul deceniu: Maldive, Seychelles, Dubai 

PE SCURT Politicianul Igor Dodon, conturile căruia, în ultimii 15 ani, au fost alimentate, oficial, doar din bugetul de stat,...

Advertisement

Politică

Politică4 zile în urmă

[SONDAJ] Câte partide ar ajunge în Parlament la anticipate și cu cine s-ar confrunta Dodon la prezidențiale

PE SCURT Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în Legislativ ar accede doar trei formațiuni politice, iar...

Externe4 zile în urmă

Who is Mihail Mișustin? Noul premier rus, omul care joacă hochei „cu cine trebuie”

PE SCURT Președintele rus Vladimir Putin a lansat pe 15 ianuarie mai multe inițiative de modificare a Constituției. Imediat după...

Politică4 zile în urmă

Sinteza ședinței de Guvern: Centrul de Implementare a Reformelor dizolvat, vămuirea electronică și controlul vamal – modificate

PE SCURT  Membrii Cabinetului de Miniștri s-au reunit în această după amiază în ședință, unde au aprobat un șir de...

Politică5 zile în urmă

Dodon îndeamnă MAI, Guvernul și Primăria Chișinău să se curețe de „duhuri rele”. Iată 8 lăcașe pe care i le recomandăm în schimb

PE SCURT După ce Consiliul pentru egalitate a constatat că crucifixul instigă la discriminare, Dodon a recomandat ministrului de Interne,...

Justiție6 zile în urmă

SINTEZĂ / Vlad Plahotniuc și familia acestuia sunt interziși în SUA. Cine mai este inclus în listă

PE SCURT Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova Vladimir Plahotniuc are interdicția de a intra pe teritoriul SUA. Acesta...

Politică2 săptămâni în urmă

Infografic / Recordurile raioanelor din Republica Moldova

PE SCURT Un studiu realizat de BNS, pentru anii 2014-2018, configurează topul raioanelor conform diferitor criterii social-economici. Cifrele prezentate de...

Politică4 săptămâni în urmă

Perlele politicienilor din ultimii 10 ani

Evenimentele politice s-au perindat în ultimii zece ani cu atâta rapiditate, încât cel mai probabil vor intra ca un capitol...

Advertisement

Opinii

ianuarie 2020
L Ma Mi J V S D
« dec.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031