Accidentul de la Cupcini: Şoferul nu avea permis şi era beat. A accelerat când a văzut inspectorii de patrulare

Soferul de 18 ani al BMW-ului, care a provocat moartea a trei tineri la Cupcini, era în stare de ebrietate şi nu avea permis de conducere. Acesta a accelerat în momentul în care a văzut filtrul inspectorilor de patrulare, care la moment verificau alți conducători auto. Gradul de alcoolemie în aerul expirat de şofer a fost de 0,52 mg/l. Ceilalţi pasageri erau şi ei în stare de ebrietate, a anunţat Inspectoratul General al Poliţiei.

Potrivit sursei citate, toţi cei opt tineri care se aflau în automobilul de marcă BMW aveau vârstele cuprinse între 19 și 24 de ani şi erau toți originari din raionul Edineț. Ei se întorceau dintr-un club de noapte. Accidentul s-a produs la 28 februarie, în jurul orei 03:30, în apropiere de localitatea Cupcini, raionul Edineț.

În acel moment, pe traseul R 14, trei echipaje de poliție se aflau în misiune, în timpul raziilor efectuate cu scopul contracarării numărului mare de încălcări comise de conducătorii auto.Observând filtrul inspectorilor de patrulare, care la moment verificau alți conducători auto, șoferul BMW-ului a accelerat trecând de acesta.

În timpul deplasării mașinilor de poliție spre Bălți, unde urmau să efectueze un alt filltru, inspectorii au observat piese ale unei mașini pe traseu, după care au depistat mașina avariată. Imediat au solicitat la fața locului toate serviciile abilitate să intervină în asemenea cazuri și au dirijat circulația rutieră, pentru ca organele competente să poată interveni.

Șoferul mașinii care a derapat în curbă și s-a tamponat în copac, preliminar din cauza vitezei excesive, a fost testat alcoolscopic, gradul de alcoolemie în aerul expirat fiind de 0, 52 mg/l, testați au fost și ceilalți pasageri rămași în viață, toți fiind în stare de ebrietate. De asemenea, șoferul nu deținea nici permis de conducere.

În urma accidentului rutier, trei tineri de 22 de ani au decedat, două fete și un băiat. Organul de poliție și cel de urmărire penală urmează să stabileacă toate circumstanțele producerii accidentului.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.