Premierul Ucrainei, Arseni Iațeniuk, a anunţat, miercuri, că un accident a avut loc la blocul 3 al Centralei nucleare din Zaporojie.
“Nu există ameninţare, nu există probleme cu reactoarele. Scurgeri de radiaţi nu au avut loc”, a precizat ministrul pentru Energie din Ucraina, Vladimir Demcişin, citat de unian.net.
Accidentul a avut loc vineri, dar a fost făcut public abia miercuri, la cererea premierului.
Ministrul a precizat că vineri, 5 decembrie, este preconizată punerea în funcţiune a blocului 3 al centralei.
Aceeaşi sursă de informare anunţase anterior că din cauza accidentului de la centrala nucleară din Zaporojie , în mai multe localităţi ale Ucrainei au avut loc deconectări de energie electrică.
Moldova.ORG precizează că potrivit site-urilor de specialitate, Centrala de la Zaporojie este cea mai mare centrală nucleară din Europa. Aceasta are şase reactoare atomice.