Accident feroviar în Elveția

Două trenuri s-au lovit frontal în cantonul elvețian Vaud. Accidentul s-a produs în seara zilei de luni în jurul orei 19.00  (20:00, ora Moldovei). Potrivit unui purtător de cuvânt al poliției cantonale, 40 de persoane au fost rănite, dintre care patru sunt în stare gravă, informează ziarul Neue Züricher Zeitung.

Traficul feroviar dintre Moundon și Payerne a fost paralizat. La fața locului se află ambulanțe, pompieri, un elicopter și mai mulți polițiști. Locul impactului se află la 50 de kilometri sud-vest de capitala Elveției, Berna.

Rețeaua feroviară din Elveția este recunoscută la nivel mondial ca fiind una dintre cele mai sigure.

Săptămâna trecută cel puţin 79 de persoane au murit şi alte 143 au fost rănite într-un accident de tren produs în Santiago de Compostella din Spania.  

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.