Schimbările fiscale anunțate pentru resursele energetice, în special posibila eliminare a facilităților la TVA, pun tot mai mulți proprietari de locuințe în fața unei dileme pragmatice: cum reducem costurile de încălzire fără a depinde exclusiv de gaz sau lemne? Una dintre soluțiile tot mai prezente în dezbaterile despre eficiența energetică este pompa de căldură.
Alexandru Răducan, responsabil de distribuție la Romstal, a explicat principiile funcționării acestor sisteme, condițiile necesare pentru o investiție rentabilă și riscurile montajului necorespunzător.
Cum funcționează „frigiderul inversat”
Principiul tehnologic din spatele pompelor de căldură este simplu, dar foarte eficient. Deși pare un paradox ca aerul rece de afară să încălzească o casă, mecanismul este similar cu cel al aparatelor electrocasnice obișnuite.
„Cel mai simplu ar fi să comparăm o pompă de căldură cu un frigider. Frigiderul transformă căldura în frig. La pompa de căldură procesul este identic, dar inversat: extrage căldura din mediul exterior și o transferă în interior”, punctează Alexandru Răducan.
Spre deosebire de un calorifer electric clasic, unde raportul dintre energia consumată și cea generată este de 1:1, o pompă de căldură poate produce între 3 și 7 kW de energie termică pentru fiecare kW de energie electrică consumat.
O preocupare frecventă atunci când vorbim despre pompe de căldură este ce se întâmplă cu ele atunci când temperaturile scad foarte mult. „Perioada de încălzire durează, în medie, 166 de zile, iar temperatura medie de calcul este de aproximativ 6°C. În mod normal, avem temperaturi de -2, +3, +3, +5°C și tot așa. Sigur, se poate întâmpla ca timp de două-trei zile să avem și -16 sau -20°C, dar necesarul de căldură este calculat ținând cont de cele mai reci cinci zile ale sezonului”, explică Răducan.
Condiții tehnice: De ce nu orice casă este pregătită
Investiția într-o pompă de căldură nu se rezumă la simpla achiziție a aparatului. Pentru ca sistemul să fie eficient, este esențială evaluarea pierderilor de căldură ale locuinței: izolația pereților, calitatea tâmplăriei, suprafața și tipul sistemului de încălzire existent.
Un alt aspect important ține de sistemul de încălzire deja existent în locuință. Pompele de căldură sunt mai eficiente atunci când încălzesc agentul termic la temperaturi mai scăzute, de regulă sub 45°C. De aceea, ele se potrivesc bine cu încălzirea în pardoseală, ventiloconvectoarele sau radiatoarele speciale, cu o suprafață mai mare de transfer. În schimb, într-o locuință slab izolată sau într-un sistem cu radiatoare vechi din fontă, pompa poate avea nevoie să lucreze la temperaturi mai ridicate, ceea ce îi reduce eficiența.
Tipurile de sisteme: Aer, apă sau sol?
Nu toate pompele de căldură funcționează după același principiu, iar alegerea sistemului depinde de tipul locuinței și de resursele disponibile. Cele mai cunoscute sunt cele aer-aer, pe care le întâlnim și sub forma aparatelor de aer condiționat care pot încălzi. „Cea mai vândută este pompa de căldură aer-apă, pentru că presupune cele mai mici investiții. În cazul sistemelor sol-apă sau apă-apă, pe lângă achiziția pompei de căldură, sunt necesare și lucrări de forare. Iar forajul poate costa aproape cât pompa de căldură în sine”, subliniază specialistul.
Și construcția pompei contează. La sistemele monobloc, apa din instalație ajunge până la unitatea exterioară, ceea ce înseamnă că, în cazul unei pene de curent pe timp de îngheț, există riscul ca aceasta să înghețe. La sistemele split, între unitatea interioară și cea exterioară circulă agentul frigorific, nu apa, astfel încât acest risc este eliminat.
Erori de montaj și aspecte financiare
Calitatea instalării este critică pentru durabilitatea echipamentului. Procesul de punere în funcțiune la Romstal implică verificarea unei liste riguroase de 40 de puncte tehnice.
Răducan oferă un exemplu din teren: un client care a instalat echipamentul în regie proprie a reclamat o defecțiune a pompei. La verificare, echipa tehnică a constatat că traseul de freon fusese strangulat în timpul montajului – echipamentul fiind complet funcțional, dar blocat de o greșeală de instalare.
Pentru racordarea unei pompe de căldură la o instalație existentă, costul estimativ prezentat de Romstal este de 5.000–6.000 de euro, pentru echipament și manoperă. Garanția standard este de doi ani, iar durata estimată de exploatare este de aproximativ 15 ani.
Compania estimează că investiția poate fi recuperată în aproximativ 4-5 sezoane de încălzire, însă perioada reală depinde de casa în care este instalată pompa, consum, prețul energiei și modul de utilizare.
