Trei persoane, administratori și fondatori ai SRL „Galsam Service”, vor fi trimise în judecată. Aceasta după ce în perioada anilor 2009 – 2015 au însușit de la 21 de investitori bani în sumă de peste 14 milioane lei, sub pretextul construcției de locuințe în complexul „Palmieri și Stele” din str. Ginta Latină, 8, mun. Chișinău. Toti trei inculpați se află în arest preventiv.
Urmărirea penală a fost efectuată de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și Direcția generală urmărire penală a Ministerului Afacerilor Interne, cu concursul ofițerilor de investigații ai Inspectoratului Național de Investigații al Ministerului Afacerilor Interne.
În prezent, sunt în derulare investigațiile cu privire la faptele de delapidare de fonduri, escrocherie și evaziune fiscală în proporții deosebit de mari, săvârșite de către persoanele responsabile ale societății comerciale menționate.
În cazul constatării vinovăţiei, persoanele culpabile riscă o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de la 8 la 15 ani.