O grupare criminală specializată în distribuirea substanţelor narcotice în proporţii deosebit de mari pe teritoriul capitalei a fost anihilată de oamenii legii. Potrivit poliției, din grupare fac parte trei indivizi, cu vârstele cuprinse între 25 și 35 de ani, care au fost anterior judecaţi pentru infracţiuni similare. Drogurile erau comercializate,în special prin cluburile de noapte sau clienţilor fideli.
În timpul reţinerii poliţiştii au depistat asupra lor heroină, tablete ecstazy, marijuană şi haşiş, precum şi mijloace financiare obţinute în urma vânzărilor. Astfel s-a constatat că traficanţii de droguri comercializau substanţe narcotice prin intermediul unor persoane de încredere, în special prin cluburile de noapte sau clienţilor fideli.
Drogurile au fost depistate în urma percheziţiilor corporale, în automobilul cu care se deplasau, precum şi la domiciliile lor din capitală. Toate acestea au fost sigilate şi expediate în laboratorul criminalistic pentru efectuarea expertizelor de specialitate.
Indivizii au fost încătuşaţi şi reţinuţi pe un termen de 72 de ore în Izolatorul de Detenţie Preventivă al Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău, fiind cercetaţi penal pentru punerea ilegală în circulaţie a substanţelor narcotice în proporţii deosebit de mari. Ei riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 până la 15 ani.
Este de menţionat că anterior, poliţiştii au reţinut cinci complici în acest sens, care sunt cercetaţi penal în stare de arest.
Poliţia capitalei a intensificat activităţile la acest capitol, privind combaterea şi prevenirea traficului de droguri, precum şi destructurarea tuturor grupărilor criminale implicate în aceste scheme ilegale.