O decizie neaşteptată a autorităţilor regiunii Odesa – acestea au decis restaurarea mausoleului lui Grigori Kotovski, care se află în oraşul Kotovsk. Lucrările vor începe în primăvara anului 2015, anunţă portalul regional www.dumskaya.net.
Decizia surprinde, întrucât în regiunea Odesa, de altfel ca în majoritatea regiunilor Ucrainei, în ultimele luni se înregistrează acţiuni de demolare a monumentelor liderilor bolşevici.
Astfel, potrivit portalului regional, executivul local a alocat 27 000 de hrivne pentru achiziţionarea materialelor de construcţie. În total sunt necesare 107 000 hrivne.
Primul cavou al lui Kotovski a fost construit în oraşul Birzula în 1925. Din 1934 acolo erau organizate excursii, şedinţe şi ceremoniile de primire în rândurile pionerilor.
Sursa citată precizează că în 1941, la începutul celui de-al doilea război mondial, nemţii au distrus cavoul şi l-au îngropat pe Kotovski într-un mormânt comun. Dar, noaptea activiştii comunişti l-ar fi dezgropat şi au ascuns trupul neînsufleţit al lui Kotovski până la finele războiului. Mausoleul a fost restabilit abia în 1965.
Din 1990 cavoul-muzeu a fost închis, din cauza situaţiei avariate a acestuia.
Grigori Kotovski (în rusă: Григорий Иванович Котовский) a fost un conducător militar și activist politic comunist din Basarabia născut în 1881 în orașul Hâncești.
In timp ce comuniştii îl consideră erou, o parte din istorici şi oameni politici spun ca acesta a fost un hoţ şi criminal anarhist. În timpul Rusiei Ţariste Kotovski a fost condamnat pentru o serie de jafuri comise în Basarabia şi sudul Ucrainei, asupra negustorilor şi moşierilor.
În iunie 2013 de ziua lui Kotovski, liderul PCRM Vladimir Voronin l-a comparat pe eroul bolşevic cu Robin Hood şi a spus ca acesta ar fi un bun ministru al Protecţiei Sociale.
În centrul Chişinăului se află monumentul ecvestru al lui Grigori Kotovski.