Forțele speciale franceze i-au ucis vineri pe cei doi jihadiști acuzați de masacrul soldat cu 12 morți de la Charlie Hebdo, precum și pe autorul unei luării de ostatici de la un magazin evreiesc din Paris, relatează AFP.
Unitățile de elită ale jandarmeriei i-au împușcat mortal într-o localitate situată la nord-est de Paris pe jihadiștii Said și Chérif Kouachi care au ieșit trăgând asupra forțelor de securitate din tipografia unde se aflau, împreună cu un ostatic.
Un membru al forțelor de ordine a fost rănit în timpul operațiunii, au informat surse de securitate, dar ostaticul a fost eliberat teafăr și nevătămat.
Aproape simultan, a fost declanșat şi un asalt asupra magazinului evreiesc din estul Parisului, unde un bărbat a luat ostatice mai multe persoane.
După mai multe explozii, polițiștii au pătruns în magazin. La puțin timp după aceea, cel puțin cinci ostatici au fost scoși de polițiști din magazin.
Autorul luării de ostatici, Amedy Coulibaly, a fost ucis de forțele de intervenție.
Organele de forţă clarifică dacă cele patru persoane ale căror cadavre s-au găsit în magazin la finalul operațiunii au fost ucise în schimbul inițial de focuri sau în timpul asaltului.
Autoritățile franceze s-au confruntat cu o situație fără precedent în istoria modernă a țării: două luări de ostatici la 50 km distanță comise de persoane puternic înarmate și hotărâte, ultimul act al unei tragedii care a început miercuri cu atentatul de la redacția Charlie Hebdo