Rusia și Ucraina vor crea un grup de experți pentru a analiza efectele Acordului încheiat de Ucraina cu Uniunea Europeană

Reprezentanții Rusiei și Ucrainei au convenit, vineri, la Bruxelles, crearea unui grup de experți care să analizeze eventualele efecte ale recentului Acord încheiat de Ucraina cu Uniunea Europeana privind relațiile lor economice, a anunțat comisarul european pentru comerț, Karel de Gucht, transmite AGERPRESS.

“Liberalizarea comerțului în urma Acordului de Asociere și Comerț Liber Aprofundat dintre Uniunea Europeană și Ucraina va duce la modificarea condițiilor comerciale și de investiții pe piața ucraineană. Deși scopul urmărit este obținerea de efecte economice pozitive pentru toate părțile implicate, este posibil ca implementarea unor prevederi să comporte riscuri la adresa relațiilor economice dintre Rusia și Ucraina, inclusiv la nivelul operatorilor economici”, a declarat comisarul european.

Astfel, pentru a putea face față unor astfel de riscuri și pentru a crea condiții favorabile relațiilor economice și comerciale, participanții au căzut de accord să lanseze un mecanism de consultare, concentrat, cu prioritate, pe aspecte precum regulamente tehnice, standarde, norme fito sanitare, sau probleme vamale, care pot apărea la implementarea prevederilor Acordului.

Rusia va înainta partenerilor o lista de probleme, care va conține eventuale riscuri, până la 20 iulie 2014. Pe baza acestei liste, vor avea loc consultări bilaterale la nivel de experți, în scopul de a face schimb de opinii și de a căuta soluții posibile pentru astfel de preocupări / riscuri. Experții au misiunea de a elabora un raport preliminar până la 1 septembrie 2014, a informat un comunicat al Comisiei.

Părțile au fost de acord să se întâlnească din nou pe 12 septembrie, la Bruxelles, pentru a analiza concluziile grupului de experți.

Reprezentanți ai Comisiei Europene, Ucrainei și Federației Ruse s-au întâlnit vineri după-amiază la Bruxelles, pentru consultări la nivel politic cu privire la punerea în aplicare a Acordului de asociere UE-Ucraina, semnat la 27 iunie. Trilaterala urmează discuțiilor dintre președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cu președinții Ucrainei și Rusiei, Petro Poroșenko și Vladimir Putin, la jumătatea lunii iunie. Delegațiile au fost conduse de către comisarul european pentru comerț, Karel De Gucht, ministrul de Externe ucrainean, Pavlo Klimkin, și ministrul rus pentru Dezvoltare Economică, Aleksei Uliukaev.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.