De multe ori mă sperii când schimb canalele la televizor. Cel mai des mi se întâmplă când ajung la un astfel de canal: „Ohota i râbalka” (Vânătoarea şi pescuitul). Cred că acest canal l-ar speria şi pe Chuck Palahniuk, deşi romanele lui sunt destul de sângeroase. Pescuitul ca pescuitul, dar cu „ohota” am probleme. În primul rând acest canal face zilnic publicitate armelor. Vezi cum să-ţi alegi puşcă sau pistol. Cu ce cartuşe poţi fi sigur că n-ai cum rata. Cu ce împuşti raţa, ursul sau boul. Dacă urmăreşti câteva emisiuni de-astea devii specialist în arme. Mergi la sigur după arme şi cartuşe, în funcţie de vânat. Probabil că deputaţii noştri sunt mari fani ai canalului „Ohota i râbalka”, aţi uitat vânătoarea de la Pădurea Domnească? Au ales bine puştile.
Tot la „Ohota i râbalka” am văzut imagini înspăimântătoare cu uciderea animalelor… Cum să le momeşti, să n-aibă nici o şansă, şi să le ciuruit cu puştile despre care anterior ţi-au explicat. Cum să le jupoi pielea animalelor proaspăt ucise. Nici din greşeală n-aş vrea să văd aşa ceva. Totuşi mi-am schimbat de vreo trei ori firmele ce furnizează televiziune prin cablu, dar în fiecare pachet de bază se regăsea „Ohota i râbalka”. Ah ce „ohotnici” şi „râbaci” pe la noi.
Deputatul Ana Guţu i-a scris lui Marian Pocaznoi, președintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi i-a cerut să fie oprită propaganda rusească la TV. În aceeaşi zi, Ana Guţu declară că nu se va întâmpla nimic, pentru că „nu există voinţă politică”. Atunci de ce se cere? Doar aşa, de circ? Nu m-ar interesa deloc propaganda rusească, dacă ai putea avea o grilă normală de canale. Adică dacă îţi doreşti programe cu propagandă ruseasc – poftim, intoxică-te. Problema e alta – chiar şi programele străine sunt în limba rusă în Moldova. CNN, EuroSport, Discovery, asta pe lângă o grămadă de televiziuni ruseşti. Televiziuni româneşti prin cablu? Ce glumă bună! Favorit – cu muzică lăutărească.
Doamna Guţu ar fi trbuit să ceară ceva posibil, nu 80 % în limba română şi restul subtitrat în română. Ce-i cu donquijotismul ăsta? Doar pentru publicitate electorală? Ar fi putut cere, de exemplu, subtirare în română tuturor emisiunilor difuzate în Moldova. La procente vă mai gândiţi. Canalele străine să fie subtitrate în română, nu dublate în rusă. Şi mai multe televiziuni din România, să fie cel puţin la fel de multe ca televiziunile ruseşti. Mai important: să interzică televiziunilor autohtone să retransmită televiziuni ruseşti. Ori retransmiţi, ori eşti televiziune. Aşa ceva cred că se putea, dacă, vorba doamnei Ana Guţu, exista voinţă politică.
Dar voinţa politică a moldovenilor e să-şi „ieie maşânî”, „şî facî casî mari”, „sî fotci pi odnoklassniki”, „sî sî uiti pi tilivizor la Ohota i râbalka”.