De Diana Ungureanu/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Și asta nu e o sentință, ci un adevăr incontestabil, afirmă stiliștii și experții în domeniu. De regulă, părul crește cu un ritm de aproximativ 1 cm pe lună, dar acest ritm poate varia, la unele persoane acest ritm fiind mai accelerat, iar altele plângându-se că părul nu mai adaugă nici acel centimetru lunar.
Nu este de vină doar genetica nici în acest caz, ci poate fi vorba de simplul fapt că nu a fost tuns la timp, iar firul de păr are vârfuri despicate, fragile și care se rup ușor. Evident aceasta îngreunează procesul de creștere a părului, tocmai de aceea trebuie să scăpați de întreaga porțiune degradată. Miracolul se va produce într-un timp destul de scurt: părul va începe să crească ca prin minune și va căpăta greutatea și vigoarea dorită.
Dacă aveți părul lung și doriți ca acesta să fie mai bogat, atunci nu dormiți cu el despletit, deoarece frecându-se de așternut, peste un timp părul va începe să se rupă, ca rezultat al distrugerii cuticulei firului.
Pentru a avea un păr bogat și sănătos, consumați alimente bogate în zinc și fier (ouă, spanac, fasole, carne roșie, ficat, nuci, produse lactate).
Un alt truc de menținere a podoabei capilare în formă este să folosiți șampoane adaptate numai pentru tipul Dvs. de păr. Alegeți șamponul în dependență de ce considerați că ar trebui firului de păr. După spălare, aplicați un balsam, masând ușor scalpul, pentru a stimula circulația sangvină. Balsamul trebuie ales fie din aceeași gamă de produse ca și șamponul, fie trebuie preparat la domiciliu, din produse naturale.
Uitați de tehnica de uscare a părului! Ea distruge cel mai mult firul de păr, din această cauză trebuie să le evitați. Alegeți ca părul să se usuce de la sine, e cea mai sigură și mai efectivă metodă de a nu-l deshidrata. Pieptenele de plastic trebuie și el ținut departe de podoaba capilară.
Nu uitați că stresul își pune și el amprenta pe sănătatea părului, ca și pe sănătatea întregului corp. De aceea faceți cât mai multă mișcare și nu uitați – strălucirea dumneavoastră depinde de stilul de viață sănătos!