Chişinău / Moldova.ORG/ — O alunecare puternică de teren care a afectat un orfelinat din apropiere, a avut loc sâmbătă, în jurul orei locale de14.30 (9.30 ora Moldovei) în Kuala Lumpur, Malaysia.
Orfelinatul a fost înghiţit de malurile de pămînt mişcătoare, care a produs moartea a cel puţin 8 copii, ceilaţi rămânând blocaţi sub dărâmături.
Incidentul s-a produs la orfelinatul Hidayah Madrasah al-Taqwa, din districtul Hulu Langat, la sud de Kuala Lumpur, în momentul în care copiii învăţau să cânte la tobe tradiţionale malaysiene, într-un cort din apropiere de o pantă abruptă.
"23 de copii cu vârste sub 18 ani au fost îngropaţi în alunecarea de teren. Şase au fost scoşi, răniţi, iar opt au murit. Plouă abundent acum", a declarat oficialul.
Oficialii declară că zona a fost afectată de ploi torenţiale puternice în ultimele două zile.
Circa 100 de persoane, inclusiv oficiali din serviciile de urgenţă, sunt implicaţi în salvarea acestora.