Eforturile Mitropoliei Basarabiei sunt în sfîrșit apreciate

De Liuba Calaraș/ Chisinau / Moldova.ORG/ — Pe 18 februarie 2011, la Târgu-Neamț în cadrul Galei Premiilor de Excelență ”DEMOS T.N.”, Mitropoliei Basarabiei i s-a acordat Premiul de Excelență pentru Spiritualitate și Românism, în urma activității pe anul 2010.

Marele premiu este acordat Mitropoliei Basarabiei pentru recunoașterea ”meritelor și eforturilor depuse în păstrarea și promovarea Ortodoxiei și a valorilor românești”. Gala a avut loc la Pensiunea ”Eden”, din Târgu-Neamț, și a fost organizată de către ”Asociația ProDemocrația”. În calitate de delegați ai Înaltpreasfințitului Mitropolit și Exarh Petru au participat PC Preot Ioan Cosoi, Secretarul Mitropoliei Basarabiei și PC Preot Aga Sergiu, consilierul cultural al Mitropoliei Basarbiei.

Tot în această zi a fost lansată și cartea profesorului Emanule Balan, ”Biserica Ortodoxă din Basarabia. Mitropolia Basarabiei, de la începuturi până la sfârșit”, în incinta Bibliotecii Orășenești Târgu-Neamț.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.