Actorului britanic Colin Firth i-a fost acordat duminică premiul BAFTA pentru rolul regelui bâlbâit în filmul istoric "Discursul unui rege" /"The King’s Speech"/ care, printre altele, adună cel mai mare număr de nominalizări la Oscaruri, atribuite la sfârşitul lunii februarie la Hollywood.
La gala premiilor Academiei de Film şi Televiziune Britanice /BAFTA/, cel pentru cea mai bună actriţă i-a fost decernat duminică americanei Natalie Portman pentru performanţa ei în lungmetrajul "Black Swan" /"Lebăda neagră"/.
Acest thriller psihologic cu o nuanţă de groază al regizorului Darren Aronofsky o aruncă pe Natalie Portman în chinurile creaţiei artistice, oferindu-i rolul tulburător al unei prime balerine pe care obsesia perfecţiunii o scufundă în paranoia şi nebunie, menţionează AFP.
"Discursul unui rege" al regizorului britanic Tom Hooper a obţinut de asemenea BAFTA pentru cel mai bun film. În total, acest film ce relatează despre relaţia dintre regele George al VI-lea, tatăl reginei Elisabeta a II-a, şi ortofonistul lui a câştigat şapte premii decernate duminică la Royal Opera House din Londra.
Britanicei Helena Bonham Carter i-a fost decernat BAFTA pentru cel mai bun rol secundar feminin în acelaşi film, pentru rolul ei de regină mamă, şi lui Geoffrey Rush cel pentru cel mai bun rol secundar masculin întruchipându-l pe ortofonistul regelui bâlbâit.
Dotat acum cu trofeele celui mai bun actor dramatic la Globurile de Aur şi al BAFTA, Colin Firth trebuie încă să aştepte ceremonia Oscarurilor de la 27 februarie pentru a afla dacă va triumfa în acest an şi la Hollywood.
Golden Globes, decernate la 16 ianuarie la Beverly Hills de Asociaţia Presei Străine la Hollywood, sunt considerate recompensele cinematografiei americane cele mai importante după Oscaruri.
Filmul "Discursul unui rege" figurează printre favoriţii la premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj.