5200 de migranți moldoveni admiși în Italia

Chișinău (Moldova.ORG) — Republica Italiană a aprobat cota limită de migranți admiși pentru anul 2011. Acest decret prevede o cifră totală de 98080 lucrători migranţi care vor fi admişi în Italia în acest an, dintre care 5200 vor fi moldoveni.

Actul mai prevede că 52080 de persoane trebuie să fie lucrători ce provin din state cu care Republica Italiană a semnat acorduri de cooperare bilaterala privind migratia. De asemenea 3000 de lucrători migranţi care provin din alte state, cu care urmează să se semneze acorduri în acest sens, vor fi admişi să intre în Italia doar pentru a desfăşura lucru casnic sau ca îngrijitori de familie.

Pentru a atinge limita de 98080 admisii la lucru, decretul mai include unele prevederi speciale. Printre care: 11000 de permise de şedere eliberate pentru alte scopuri pot fi convertite în permise de şedere cu scop de lucru. Acestea pot fi: 3000 permise eliberate pentru studii, 3000 permise eliberate pentru training sau stagiere, 4000 permise eliberate pentru lucrări sezoniere, 100 permise de şedere pe termen lung eliberate de orice alt stat al Uniunii Europene și 500 permise de şedere pe termen lung, eliberate pentru angajare individuală în câmpul muncii de către orice alt stat al Uniunii Europene.

Alți 4000 de cetăţeni străini care au urmat programe de training înainte de plecare, organizate conform art. 23 al Legii Italiene cu privire la imigrare, la fel vor fi acceptaţi să intre în Republica Italiana. Aşa programe de training, autorizate de Ministerul Muncii, trebuie să prevadă studierea limbii italiene, să aibă orientare culturală şi să se finalizeze cu o testare finală pentru evaluarea cunoştinţelor limbii italiene la nivelul A1 (a cadrului european de cunoaştere a limbilor străine).

În cazul în care astfel de programe de training vor fi organizate pentru un număr mai mare de beneficiari, numărul total prevăzut în decret (adică 4000 migranţi) va fi mărit fără necesitatea de a aştepta aprobarea următorului decret privind cota anuala de migranti.

Vezi aici lista tărilor, cu care Italia a semnat acorduri, și numărul de migranți admiși, printre care se numără și țara noastră:

Albania – 4500;
Algeria – 1000;
Bangladesh – 2400;
Egipt – 8000;
Insulele Filipine – 4000;
Ghana – 2000;
Maroc – 4500;
Moldova – 5200;
Nigeria – 1500;
Pakistan – 1000;
Senegal – 2000;
Somalia – 80;
Sri Lanka – 3500;
Tunisia – 4000;
India – 1800;
Peru – 1800;
Ukraina – 1800;
Nige – 1000;
Gambia – 1000;
Și încă 1000 cu alte state cu care urmează să fie încheiate acorduri de cooperare.

Menționăm că aplicaţiile vor fi acceptate: începând cu data de 31 ianuarie 2011 – vor fi acceptate pentru migranţii din lista specială de ţări. Începînd cu data de 2 februarie 2011,  vor fi acceptate aplicaţiile pentru lucrătorii casnici şi îngrijitorii casnici, iar de la 3 februarie 201 vor fi acceptate aplicaţiile pentru toate celelalte cazuri.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.