De Alecu Matraguna
Conform calendarului lunar chinezesc, Anul Iepurelui începe oficial pe 03 februarie 2011. Cu această ocazie un acvariu din Coreea de Sud a prezentat propria interpretare a fabulei "Broasca ţestoasă şi iepurele".
Un scafandru într-un costum de iepure şi o broască ţestoasă de mare au participat la o scenetă, bazată pe celebra fabula a lui Esop. Spre deosebire de fabula tradiţională, în versiunea acvariului de la Seul, iepurele a fost cel care a câştigat cursa împotriva broaştei ţestoase.
Scafandri îmbrăcaţi în costume tradiţionale coreene, i-au dat o mână da ajutor iepurelui şi au afişat un panou pe care scria "La Multi Ani!". Recent, acvariul din Seul a oferit vizitatorilor un show cu Moş Crăciun şi stridii dansatoare, devenit popular în rândurile micilor spectatori. Şi de aceasta dată copii, au fost încântaţi de spectacolul subacvatic.