De mai bine de o sută de ani, copiii obişnuiesc să îşi aştearnă pe hârtie dorinţele de Crăciun. Dacă acum în scrisori se regăsesc, cel mai adesea, pe lista de daruri, jucării, electronice, dulciuri sau hăinuţe, în secolul trecut, dorinţele erau altele: un tub de pastă de dinţi, un caiet sau o căciulă călduroasă. În cadrul unei expoziţii din Dortmund este ilustrată istoria amuzantă, dar şi emoţionantă, a listelor de cadouri.
În unele ţări, cadourile de Crăciun sunt aduse în dimineaţa zilei de 25 decembrie. În cele mai multe ţări europene, tradiţia spune că darurile trebuie date în Seara de Ajun. Indiferent de momentul în care sunt dăruite, este greu de imaginat un Crăciun fără cadouri.
Tradiţia este relativ nouă. În Germania, abia la sfârşitul secolului al XIX-lea dăruirea cadourilor a fost asociată Crăciunului. Până atunci, Sfântul Nicolae aducea cadouri copiilor cuminţi pe şase decembrie. În aşteptarea darurilor, copiii s-au arătat dintotdeauna dispuşi, dornici chiar, să-şi exprime concret dorinţele.
"Extinderea tradiţiei cadourilor de Crăciun s-a produs în mare parte darorită multitudinii de jucării şi daruri disponibile, ca urmare a industrializării", a explicat istoricul Isolde Parussel într-un interviu pentru Deutsche Welle.
Exponate tradiţionale de Crăciun
Fireşte, nu toată lumea îşi putea permite jucării noi, însă acest lucru nu i-a împiedicat pe cei mici să viseze la ele şi să le înscrie pe listele de cadouri.
Parussel este custodele expoziţiei intitulate "… bring uns viele schöne Dinge"("…aduceţi-ne multe lucruri frumoase"), găzduită de Muzeul de Artă şi Istoria Culturii din Dortmund. Aici sunt prezentate exponate tradiţionale, de Crăciun, din secolul trecut: peste o sută de liste cu dorinţe împreună cu ornamente, jucării şi brazi împodobiţi. Multe obiecte au fost colecţionate din casele oamenilor, în urma unor anunţuri publicate în ziarele germane.
Liste cu dorinţe
Unele scrisori îi erau adresate lui Moş Crăciun, altele lui Moş Nicolae, însă cele mai multe erau scrise pentru "Christkind" – "Pruncul Iisus", care este adesea ilustrat sub forma unui îngeraş blond.
Într-una din scrisori, datată 1899, o fetiţă îşi mărturisea speranţa de a primi "o rochie pentru Fränzchen (păpuşa mea), un set de creioane colorate, o şapcă de marinar, pentru mine" şi de asemenea "cărţi de vizită şi un tub de pastă de dinţi Calodont". La sfârşitul secolului al XIX-lea, pasta de dinţi ambalată în tub era ceva extrem de modern, în special pentru o fetiţă. Spre sfârşitul scrisorii, fetiţa precizează faptul că darurile nu trebuie să fie neapărat noi.
Întrebări şi răspunsuri
În ciuda faptului că avea de pregătit cadourile pentru atâţia copii, "Christkind" găsea timp să le şi răspundă unora dintre ei. O astfel de scrisoare, redactată la maşina de scris, datată "Ajunul Crăciunului, 1911" este inclusă în expoziţie. Scrisoarea a fost scrisă, cel mai probabil, de către părinţi.
"Îngeraşii spun că tu şi (sora ta)Stränzerl, nu aţi avut grijă cum se cuvine de păpuşi anul acesta.(…)În aceste circumstanţe, să vă încredinţez un copil adevărat pare a fi o responsabilitate prea mare".
Răspunsul a venit, probabil, în urma unei scrisori prin intermediul căreia fetiţele cereau un frăţior sau o surioară, cadou pe care părinţii nu erau dispuşi să îl ofere.
Scrisori ilustrate
Scrisorile prezintă o perspectivă a vieţii cotidiene pe parcursul mai multor generaţii. Dorinţele copiilor din generaţia de după Cel de-al Doilea Război Mondial se limitau la o căciulă călduroasă sau un caiet pentru şcoală. O generaţie mai târziu, o fată cerea o fustă lungă până la genunchi, corespunzătoare modei vremii.
Cea mai recentă scrisoare expusă este din 2008. Pentru a nu exista vreo confuzie, Joscha din Dortmund a adăugat listei lui de cadouri decupaje din reviste ce ilustrau jucăriile şi aparatele electronice pe care şi le dorea. Alături de imagini erau şi preţurile la care erau disponibile obiectele.
