Il astepti pe Mos Craciun?

 
De Victoria Izbas

Chisinau (Moldova.ORG) — Chiar dacă Craciunul este asociat cu naşterea lui Hristos, deseori aşteptăm această sărbatoare de dragul moşului. Avem de-a face cu o personalitate a cărei cult s-a extins în lumea întreagă, însă despre care nu se cunoaşte aproape nimic. De unde provine tradiţia de a face daruri copiilor in ajunul Craciunului? Cum a decurs evoluţia acestui personaj cu un spirit altruist deosebit? Este posibil să dezlegăm misterul apariţiei acestui fenomen “Moş Craciun”?

Primele datări …
Se presupune că primele idei legate de un moşuleţ care ocroteşte copiii cuminţi şi îi pedepseşte pe cei răi apar în mitologia germană. Este zeul care ocroteşte eroii şi călatoreşte in lume pe un cal cu 8 picioare. Odin se arată oamenilor în imaginea unui batrîn cu barbă lungă şi cu toiag. Chiar dacă odată cu apariţia creştinismului o sumedenie de zei, idoli şi alte elemente laice au fost înlocuite sau suspendate, în conştiinţa oamenilor a rămas ideia acestui personaj misterios cu o deosebită caracteristică spirituală si înţelepciune universală. Într-ucît făcea parte din zeităţile nordului ideia ca traieşte in Laponia şi-a găsit perpetuare în promovarea acestui personaj.

Prototipul lui Santa Claus (Moş Craciun)…
În pofida popularităţii sale largi, Moş Craciun aşa cum este recunoscut în lumea întreagă a apărut relativ recent. Pentru început trebuie de mentionat că prototipul lui nu este nimeni altul decît Sfântul Nicolae cunoscut in Transilvania şi sub numele de Sin-Nicoara. Sfântul Nicolae este cel mai popular sfant in Ardeal. Sarbatoarea lui a generat un adevărat folclor. El a trăit in secolul al patrulea şi a fost un episcop creştin, fiind renumit pentru faptul că împărţea cadouri oamenilor săraci. Crestinii acelor timpuri au pastrat memoria numeroaselor sale minuni.

Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor…
In noaptea de 5 spre 6 decembrie(stil nou) se spune ca Moş Nicolae vine la geamuri si vede copiii care dorm şi sînt cuminţi, lasindu-le in ghete dulciuri si alte daruri, insa tot el este acela care-i pedepseşte pe cei leneşi si neascultători. Spre deosebire de Mos Craciun, Mos Nicolae nu se arata niciodata. El ne învaţă şi azi că a da nu înseamnă a rămâne mai sărac, ci din contră, mult mai bogat.

Autorul lui Santa Claus, Thomas Nast, nascut la 1840, în oraşul german Landau, si care în copilarie a emigrat impreună cu părintii săi în SUA, a fost acel care printr-o caricatură în 1862 l-a inventat pe Santa Claus, mosneagul simpatic cu obrajii rozi si barbă albă, îmbracat într-un costum roşu, brodat si cu blăniţă albă, Santa Claus a devenit un simbol al belşugului şi fericirii tradiţionale de familie. Personajul imaginat de Nast e originar din Renania germană, despre care tânarul desenator păstra o vagă amintire a primei copilării. Moşul lui Thomas Nast e oarecum diferit de acel Sfânt Nicolae european, numit de germani Nikolaus sau la români Sin-Nicoara (Santa Claus este o prescurtare a acestui nume). Americanilor le este dragă ideia unui spiriduş dolofan, care coboară pe hornul casei şi zboară în sania lui trasă de opt reni. Presa americană a înlocuit treptat atribuţiile morale ale Sfântului Nicolae cu caracterul materialist-generos al lui Santa Claus.

Cu toate acestea Craciunul nu ar fi la fel fara el.
Poate că bunatatea unui personaj imaginar ne ajută şi pe noi să trăim emoţia şi bucuria de a dărui din suflet.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.