Ziua Statisticianului sărbătorită în premieră în Moldova și în întreaga lume

De Cătălina Gromov

Chișinău (Moldova.ORG) — Anul acesta la 20 octombrie s-a celebrat în premieră Ziua Mondială a Statisticii. Republica Moldova  luat parte la acestă hotărîre și a celebrat alături de toate ţările membre ale ONU evenimentul. Cu această ocazie a avut loc o festivitate la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice, ai instituţiilor partenere în producerea şi utilizarea statisticilor, ai mediului academic, de afaceri, ai organizaţiilor internaţionale şi ai societăţii civile. În cadrul evenimentului au fost prezentate mesaje de felicitare, decernate diplome celor mai buni statisticieni din ţară și a avut loc un concert festiv dedicat primei sărbători profesionale în domeniul statistic.

Prim-ministrul Vlad Filat, prezent la eveniment, a menţionat că cunoaşte din importanţa statisticii, accentuînd că în activitatea sa de zi de zi se conduce de datele Biroului Naţional de Statistică. „Ziua de astăzi are o dublă semnificaţie: faptul că marcăm, aşa cum se cuvine, sărbătoarea dumneavoastră profesională şi faptul că este pentru prima dată cînd în Republica Moldova se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Statisticii, proclamată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite”, a spus premierul.

Prim-ministrul a specificat că instituirea în Republica Moldova a Zilei profesionale a Statisticianului, pe de o parte va alinia Republica Moldova la bunele practici internaţionale, iar pe de altă parte va consolida imaginea statisticii într-o societate modernă. Referindu-se la condiţiile de activitate ale angajaţilor din domeniu a menţionat că reformele pe care le-a început Guvernul în acest an, împreună cu întreaga societate, vor permite relansarea Republicii Moldova şi îmbunătăţirea condiţiilor de salarizare a angajaţilor.

„Într-un fel, dumneavoastră, statisticienii, sînteţi privilegiaţi. Sînteţi primii care aflaţi ce se întîmplă în ţară, sînteţi cei care vedeţi tendinţele ce se înregistrează şi, dacă e să judec după datele pe care mi le-aţi furnizat în ultimele luni, cred că aveţi motive să fiţi optimişti – lucrurile evoluează în bine în ţara noastră”, a mai spus premierul.

Vlad Filat a felicitat lucrătorii din domeniul statisticii, încurajîndu-i să-şi continue activitatea cu acelaşi profesionalism și a înmînat diplome guvernamentale celor mai buni specialişti din domeniul statisticii.

Directorul general al BNS, Lucia Spoială, a prezentat succesele instituţiei din ultimul timp, printre care perfecţionarea cadrului legal de activitate, asimilarea noilor metode statistice în corespundere cu practica internaţională, dezvoltarea parteneriatelor cu organizaţiile internaţionale de specialitate. Ea a spus că activitatea BNS se desfăşoară în condiţii de maximă transparenţă, toată informaţia fiind plasata pe pagina web a instituţiei.

Asambleea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat, la 3 iunie 2010, în cadrul celei de a 64-a sesiuni, Rezoluţia A/RES/64/267 privind celebrarea în premieră a Zilei Mondiale a Statisticii la 20 octombrie 2010. Guvernul Republicii Moldova a adoptat la 6 octombrie 2010 Hotărîrea nr. 934 din 8 octombrie 2010 „Cu privire la proclamarea sărbătorii profesionale Ziua Statisticianului”. Scopul acestei acţiuni este creşterea gradului de conştientizare a importanţei şi rezultatelor obţinute de organele naţionale de statistică.

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.