Preţurile la pâinea SA „Franzeluţa” nu s-au scumpit. O linie de producere a două tipuri de pâine a fost scoasă din uz pentru profilactică şi în locul pâinii „Orăşănească” care costă 2, 40 lei şi „Preferată” care costă 3 lei, agenţilor economici le-a fost pusă la dispoziţie pâine „Lungă” şi pâine grai, mai scumpe cu 80 şi 30 de bani
„Practic nu a avut loc nici o scumpire. Două tipuri de pâine au fost substituite prin alte două. Dar, ca urmare, a apărut, totuşi, această confuzie”, a afirmat Viorel Chetraru , directorul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, în cadrul unei şedinţe de lucru la care au fost discutate preţurile la unele tipuri de pâine produse de SA „Franzeluţa”.
Prim-ministrul Vlad Filat s-a arătat nemulţumit de atitudinea iresponsabilă a administraţiei SA „Franzeluţa”.
„În mod normal, astfel de acţiuni se comunică din timp. Acum puteţi spune multe despre măsurile de profilaxie, puteţi prezenta analize, alte argumente. Dar, cert este că s-a creat o situaţie nedorită. Urmează să vedem dacă a fost vorba de nepăsare sau de altceva”, a declarat premierul.
În context, prim-ministrul a ţinut să precizeze că, Guvernul a întreprins toate măsurile pentru a se reveni la precedentele preţuri la pâine la Căuşeni, Ştefan Vodă şi Bălţi.
Premierul a cerut conducerii SA „Franzeluţa” , ca de azi, 26 septembrie, să fie asigurată livrarea pâinii „Orăşănească” şi „Preferată”, mult mai accesibilă ca preţ decît cele două tipuri cu care a fost înlocuită.
De asemenea, Vlad Filat a cerut ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Valeriu Cosarciuc, să efectueze o amplă analiză a celor întâmplate şi să-l informeze personal despre rezultate. Premierul a cerut IFPS şi CCCEC să monitorizeze mai strict piaţa produselor de panificaţie şi să intervină în limita competenţelor lor legale ori de câte ori va fi cazul.