Vinerea Mare – Denia Prohodului Domnului

De Remus Rădulescu

Creştinii sunt în Vinerea Mare, ziua în care îşi amintesc de moartea lui Iisus Hristos pe Cruce şi de aşezarea Lui în mormânt.

Trei cruci înălţate pe dealul Golgotei de lângă Ierusalim – aceasta este imaginea aflată în atenţia creştinilor în Vinerea Mare.

E ziua în care Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu făcut om a trăit cea mai tragică dintre experienţele umane – moartea.

A fost răstignit între 2 tâlhari, acuzat de blasfemie, după legea evreiască şi împotrivire faţă de autoritatea romană.

Conform textelor evanghelice, în momentul când Iisus şi-a dat duhul pe cruce, pământul s-a cutremurat şi cerul s-a întunecat.

După ce a fost coborât de pe cruce, Iisus a fost aşezat în mormântul oferit de Iosif din Arimateea, un înstărit al vremii.

Îngroparea lui Iisus este simbolizată de aşezarea Sfântului Epitaf – o icoană pe pânză în mijlocul bisericilor, şi apoi, de purtarea lui în jurul sfintelor locaşuri.

Procesiunea are loc la Denia de vineri seară, când se cânta Prohodul Domnului, cântarea de înmormântare a lui Iisus Hristos.

La Ierusalim, pelerinii refac Drumul Crucii pe Via dolorosa, strada din Ierusalim vechi, pe unde se crede că Hristos a mers cu crucea în spate de la Pretoriu (sediul Guvernatorului roman) până la locul răstignirii.

La Roma, Drumul Crucii se oficiază în jurul Colosseum-ului.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.