Connect with us
"
"

Cultură

10 cele mai bune filme din 2019

Publicat

pe

PE SCURT

Decembrie este o lună în care se întocmesc bilanțuri și topuri pentru anul ce se termină, reflectând asupra a ceea ce am trăit. În cinematografie, desigur,  punctul central este gala premiilor Oscar, dar pentru că mai este timp până la următoare ediție a evenimentului care va celebra cele mai bune filme, site-urile specializate întocmesc propriile top-uri ale celor mai bune pelicule din anul curent. Bfi.org.uk, specializat în domeniul cinematografiei, a întocmit un top „best films”, în baza unui sondaj la care au participat 100 de cinefili.

Astfel, într-un an în care viitorul cinematografiei pare mai plin ca niciodată, sondajul a produs o listă de 10  motive excepționale pentru vizionarea de filme. Remarcăm doar că în aceste poziții se regăsesc pelicule a trei mari regizori Martin Scorsese, Quentin Tarantino și Pedro Almodóvar.

PE LUNG

1. The Souvenir

Joanna Hogg, UK

Melodrama delicată și rafinată a Joannei Hogg, setată în anii 1980, ne  spune povestea studenției unei tinere. Julia urmează școala de film și vrea să facă un film despre un băiat, mama sa și viața lor în orașul Sunderland. Locuiește într-un apartament cu un alt student și prietena lui. Îl întâlnește pe Anthony, un bărbat de la Ministerul de Externe care se mută cu ea după ce colega ei de cameră se mută. Într-o zi îi lasă o carte poștală cu o poză cu fetița din „Suvenirul”. Mai târziu o duce în galeria în care este atârnat tabloul. Julie spune că fata arată tristă, în timp ce Anthony spune că pare hotărâtă… În rolurile principale Honor Swinton Byrne, Tom Burke și Tilda Swinton.

2.  Parasite

Bong Joon-ho, South Korea

Este o comedie furtunoasă despre o familie. Eroii principali intenționează să devină angajați ai unei familii mult mai bogate, pozând ca persoane cu înaltă calificare. Kim Ki-taek, soția sa, Chung-sook, fiul Ki-Woo și fiica Ki-jeong locuiesc într-un mic apartament de la demisol, au salarii mici și se străduiesc să supraviețuiască. Totul până într-o bună zi… Regizorul Bong Joon Ho a scris și scenariu filmului în comun cu Han Jin-won. Vedetele filmului sunt Song Kang-ho, Lee Sun-kyun, Cho Yo-jeong, Choi Wu-shik și Park So-dam.

The Irishman

Martin Scorsese, USA

Filmul The Irishman de Martin Scorsese îi reunește pe Robert De Niro, Al Pacino și Joe Pesci. Este o saga epică despre crima organizată din America de după cel de-al Doilea Război Mondial, privită prin ochii veteranului de război Frank Sheeran, escroc și asasin plătit care a lucrat pentru unele dintre cele mai cunoscute personaje ale secolului XX. O poveste care se întinde pe parcursul a câteva decenii, filmul urmărește unul dintre cele mai mari mistere nerezolvate din istoria americană; dispariția legendarului șef de sindicat Jimmy Hoffa.

Once Upon a Time… in Hollywood

Quentin Tarantino, USA

Este un film scris și regizat de Quentin Tarantino, care îi include în distribuție pe actori ca Leonardo DiCaprio, Brad Pitt, Margot Robbie. Cu o durată anunţată de două ore şi 45 de minute, prezintă Los Angelesul din 1969 prin intermediul poveştii de viaţă a unui star de televiziune şi a dublurii sale.

Cei doi sunt în încercarea de a se adapta în industria cinematografică care se află în  schimbare și arată „numeroase povești într-un basm modern dedicat ultimelor momente din Epoca de Aur a Hollywoodului”.

Portrait of a Lady on Fire

Céline Sciamma, France

Filmul ne arată relația dintre pictorița Marianne (Noémie Merlant) și  o tânără Héloïse (Adèle Haenel), a cărui portret urma să-l facă. Pelicula a câștigat Queer Palm la Cannes, devenind primul film regizat de o femeie care a câștigat acest premiu. Arată „libertatea” femeilor din 1770.

Pain and Glory

Pedro Almodóvar, Spain

Pain and Glory vorbeşte despre o serie de reîntâlniri ale regizorului Salvador Mallo (Antonio Banderas) cu persoane care i-au marcat viața. Unele reîntâlniri ale regizorului, a cărui sănătate este precară, au loc în realitate, altele doar în rememorările sale: copilăria petrecută în anii ’60. Filmul ține la fel de mult despre politica spaniolă, cât despre viața și munca eroului.

Atlantics

Mati Diop, France, Senegal

Într-o suburbie din Dakar, aflată de-a lungul coastei Atlanticului, este pe cale să fie inaugurat oficial un turn futurist.  Lucrătorii din construcții nu au mai fost plătiți de luni întregi. Într-o noapte, ei decid să plece din țară pe mare, în căutarea unui viitor mai luminos. Printre ei se numără Souleiman, iubitul Adei. Cu toate acestea, Ada este logodită cu un alt bărbat – bogatul Omar.

Bait

Mark Jenkin, UK

Martin Ward (Rowe) este un pescar într-un sat pitoresc Cornish. El încearcă să supraviețuiască fără barcă, în timp ce fratele său Steven (King) folosește vasul tatălui lor pentru a oferi excursii de croazieră pentru turiștii care vizitează. Între timp, apar tensiuni între Martin și familia Leigh, care  a cumpărat căsuța de vacanță „Skipper’s Cottage” de la Martin și Steven .

Us

Jordan Peele, USA

Us este un film american de groază din 2019, scris și regizat de Jordan Peele, în care joacă Lupita Nyong’o, Winston Duke, Shahadi Wright Joseph. Filmul o arată pe Adelaide Wilson (Nyong’o) și familia sa, care sunt atacați de un grup de persoane, care sunt dublurile lor.  În 1986, tânăra Adelaide pleacă în vacanță cu părinții ei la Santa Cruz. Pe plajă, se rătăcește și intră într-o casă, unde își vede dublura în sala cu oglinzi. După mulți ani,  Adelaida merge cu familia – soțul Gabe Wilson și copiii lor, Zora și Jason – la casa lor de pe lacul din Santa Cruz. Pe plajă, Jason vede un bărbat cu brațele întinse, cu sângele picurând dintr-o mână.

Vitalina Varela

Pedro Costa, Portugal

O femeie din Capul Verde își urmează drumul prin Lisabona, pe urmele soțului decedat, descoperindu-i viața secretă. Acum treizeci de ani, Vitalina Varela și-a început viața căsătorită în Capul Verde, stabilindu-se în sfârșit în casa pe care a construit-o, cărămidă cu cărămidă, împreună cu soțul ei. Bărbatul, la fel ca mulți, a părăsit mai târziu Africa pentru perspective mai bune în străinătate, dar a jurat că, de îndată ce va fi stabilit în Portugalia, va trimite după ea. Nu a făcut-o niciodată. Acum, 30 de ani mai târziu, Varela și-a cumpărat în cele din urmă un bilet de avion la Lisabona – nu pentru a-și certa soțul, ci pentru a-l îngropa.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Cultură

Despre cele mai importante filme ale anului 2019

Publicat

pe

PE SCURT

Ford v. Ferrari, Joker, Parasite, Marriage Story sunt filmele anului 2019. Dar ce se ascunde, de fapt, în spatele acestor filme? Cât de originale sunt ele și ce aduc nou? Ana-Maria Dumbrăveanu, studentă la Regie, Facultatea de Teatru și Film, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj a analizat aceste filme pe blogul ei și îți spune ce impresii are, astfel încât vei putea vedea aceleași filme cu alți ochi.

PE LUNG

Hollywood demult nu mai e despre artă cinematografică, ci despre industrie. Totuși, an de an, oscarurile devin plăcerea vinovată a tuturor, a snobilor deopotrivă cu amatorii și cineaștii. În mare parte, se întâmplă, pentru că oricât de dezămăgitoare ar fi nominalizările, mașinăria lucrează la turații maxime. Ea promovează și scoate pe bandă rulantă pelicule care să atingă cortexul cerebral. 2019 a fost un an bun pentru film. Doar că „filosofia” academiei americane e mai mult pragmatică decât estetică sau profundă.

Astfel că filme ca Portrait of a Lady on Fire nu s-a învrednicit nici măcar cu o nominalizare. Matematica e simplă. În ultimul deceniu, Hollywood-ul a furnizat suficiente nominalizări pentru filmele LGBT. Dallas Buyers Club (2013), The Imitation Game (2014), The Danish Girl (2015), Carol (2015), Moonlight (2016)- marele câștigător (sic!), Call me by your name (2017), Greenbook (2018), Bohemian Rapsody (2018), The Favourite (2018) sunt doar câteva producții care au la bază o poveste homosexuală sau au grijă să plaseze personaje LGBT în backgroundul narațiunii.

Despre cum sunt distribuite nominalizările respective și cum crește posibilitatea de câștig a unui actor hetero ce portretizează un trans/homosexual, e alt subiect. Cert e că deceniul ce se încheie, a fost despre incluziunea acestei minorități. Filmele au spus povești frumoase, controversate și deseori bazate pe biografiile unor personalități-modele. Cred că scopul pentru deceniul următor ar fi incluziunea cineaștilor de culoare ca să nu mai fie atât de albe statuetele astea. Personal, sper că o să vină vreun deceniu și pentru promovarea egalității de gen. Să se vorbească și despre regizoare, producătoare și în general despre cele mai bune filme făcute de femei. Dar cred că vreau prea multe. În 92 de ani, 5 nominalizări și un premiu pentru o regizoare e suficient!

Imagine similară
Cu toate astea, textul respectiv nu se vrea o critică în adresa politicilor de premiere. Dimpotrivă, cred că ar trebui să învățăm cum să scoatem profit din filme și să nu mai percepem cinematografia ca pe un lux excentric. Dar până atunci mai sunt câțiva ani lumină. Revenind la 2020 și la ce filme a lăsat în urmă 2019, mai jos puteți vedea părerea subsemnatei despre cele mai importante filme ale anului.

Ford v Ferrari

Satisfăcător. Nimic spectaculos. Se pliază perfect pe standardele ce trebuiesc promovate: dedicație totală, perfecționism, curaj, dragoste, prietenie, greșeli umane și regrete supraumane. Filmele biografice sunt un must pentru academie. În primul rând, viața bate filmul și imaginația scenariștilor. În al doilea rând, oamenii trebuie să fie inspirați. Una dintre minciunile capitalismului e că oricine poate reuși dacă e pasionat și muncește mult. Cum să demonstrezi asta? Povestești (nițel modificat) viețile oamenilor care au schimbat omenirea. De vreo 20 de ani Hollywood-ul are grijă să ne spună cât mai multe adevăruri cu ajutorul biografiilor, unele mai reușite altele mai puțin. Ford v Ferrari e un film imaculat în aspect tehnic, dar nu aduce nimic revelator. E încă un pui scos din incubatorul de cercetări biografice.

The Irishman

De mică am o slăbiciune pentru filmele cu gangsteri. Coppola, Leone și Scorsese m-au corupt. Irlandezul e drăguț, pentru că încearcă să fie un ultim omagiu al cinemaului de gen. Odată cu Pacino, DeNiro și Pesci apune pleiada actorilor care și-au jucat cel mai bine originile. Oricine va încerca să recreeze atmosfera din Cosa Nostra, va sfârși lamentabil prin a repeta ce a fost spus deja. Nici o altă generație de actori italieni nu ar mai putea reproduce acea epocă, pentru că ei nu au trăit-o. Scorsese știe cel mai bine retorica asta. Din acest motiv, nu l-o prea durut câți ani au vechii lui tovarăși de platou. S-o jucat cu de-agingul și o tras un scenariu care să-i scuze „moftul”. Cârcotașii au zis că arată penibil. Probabil, dar nu cred că pe bătrâneii ăștia îi interesează aspectul estetic și biologic. A avut Netflixul grijă să vedem filmul pe ecrane suficient de mici ca să nu ne deranjeze prea tare.
Imagini pentru the irishman gif

Jojo Rabbit

Un Moonrise Kingdom mai puțin simteric, dar la fel de funny și estetic. Școala americană de film ne învață că nu e bine să furi, dar e foarte apreciat să te inspiri. Unde e granița dintre cele două acțiuni, e greu de spus. Cert e că Taika Waititi împrumută stilul și estetica lui Anderson. El aplică o paletă de culori vii peste ruinele orașelor din 1945. Totul pentru a ne reaminti ororile războiului, crimele comise de naziști împotriva evreilor, dar și exploatarea copiilor în Hitlerjugend (un fapt istoric oarecum neglijat de cinema). Originalitatea și degajarea cu care ni se expune povestea, îi dă suficient credit. Uneori, ajungi să compătimești jucăria aia de băiat. Ar fi un film perfect pentru o seară în familie și o introducere nepretențioasă a „tineretului milenal” în istoria contemporană. E catchy, cum e melodia lui David Bowie în germană și cum e citatul de la final care ne îndeamnă să continuăm orice s-ar întâmpla.

Little Women

Am mai vorbit despre lipsa de orginalitate? Probabil că da, dar cred că e culmea să ecranizezi o poveste ce a fost spusă de cel puțin 4 ori până la tine. Louisa May Alcott are și alte povestiri care pot inspira și dacă opera ei devine la un moment dat o sursă epuizabilă, surorile Brontë mai au câteva romane ce se prăfuiesc prin sertarele scenariștilor amorțiți. Revenind la filmul care are ambiții de oscar… Greta Gerwig nu reușește să mă impresioneze. Este o istorie lungă, previzibilă spusă de personaje răsuflate, deși sunt interpretate de actori tineri. Cred că mutrița lui Timothée Chalamet e prea exploatată. E un actor în formare, căruia i-ar trebui ceva timp pentru a-și depăși situația de a se juca pe sine, băiatul cuminte, de porțelan (excepție fiind doar rolul din Beautiful Boy). Dacă tot s-a vrut o femeie în lista de nominalizări, Céline Sciamma ar fi fost o variantă mai bună, dar cine sunt eu să judec…
Imagine similară

Joker

Încă o durere de cap. Joker este cu certitudine fenomenul anului. Actualitatea subiectului îmbinată cu cinemaul lui Todd Philips ce se vrea a fi „de autor”, au reprezentat o bază suficientă pentru reacții efervescente din partea majorității. E frustrantă realitatea în care consumăm violență psihologică cu aceeași ardoare cu care vrem să vedem sânge în thrilleruri și horroruri. O fi pentru că ne identificăm cu personajul sau vrem să empatizăm cu cei mai nefericiți decât noi? Cred că e rămâne o întrebare deschisă specialiștilor tot mai căutați de oamenii care în aparență nu duc lipsuri, dar tot depresivi rămân. Cât despre Jokerul lui Phoenix, e bun, dar Joaquin a avut roluri și mai bune. Pentru mine, Joker e unic.

Parasite

Iată o revelație. Toți care au văzut filmul ăsta au rămas impresionați și pe bună dreptate. Nu-i lipsește nimic. Are poveste (imprevizibilă), are mesaj (codificat suficient de elegant pentru a fi înțeles doar după ce încordezi un pic encefalul), are actori (proaspeți și talentați), are estetică (un decupaj simplu și inteligent), are suspans (Hitchcock ar fi mândru), are comedie (condimentată de un sarcasm neîndurător cu oricine implicat în poveste, inclusiv cu spectatorul), are coloană sonoră (de aceea care nu-ți iese pe urechi, pentru că e prea evidentă și nici de aia căreia îi lipsește ceva) și în final are acel ceva ce lipsește cinemaului american: originalitate! Mulțumim, tovarășe Bong Joon Ho, pentru acest film cult.
Imagine similară

1917

Cel mai bun film al anului 2019, cel puțin așa va anunța academia care și de data asta va copia un pic globurile. Filmul ăsta e perfect pentru premiu. E foarte bun și totuși nu e genial. E un ghiveci de mainstream și abordare ce se vrea artistică. Ideea de a prezenta acțiunea într-o singură secvență se pliază ireproșabil cu povestea în sine. Funia lui Hitchcock capătă sens și maestrul suspansului s-ar recunoaște depășit de discipol. Mișcarea elaborată a aparatului te duce direct în tranșee, devenind implicit soldatul trimis în misiune. Totodată, planul secvență nu anulează un decupaj regizoral meticulos care să asigure o varietate suficientă de încadraturi cât să observi tot ce vrea regizorul să observi: cadavre în stare de putrefacție, tranșee abandonate, groaza surprinsă în gros-planuri semi-iluminate… Scenariul profesionist oferă suficiente întorsături de situație cât să nu te plictisești în „odiseea” din tranșee și e un exemplu de poveste expusă de acțiune și imagine, mai puțin de replică (un procedeu uitat de filmele americane). Iar în spatele narațiunii stă mesajul multistratificat, pentru fiecare cât poate înțelege. E un film despre umanitate, instinctul de a supraviețui, relația omului cu natura și o viziune a lumii de dincolo (trezirea soldatului Schofield în bezna iluminată de flăcările unei biserici arzânde e o alegorie perfectă a ceea ce ar putea să fie după…) Până aici e o lucrare cinematografică indiscutabilă, dar 1917 are pretenții la un premiu mainstream și a avut grijă să livreze contextul potrivit. Pe alocuri, urmărirea soldaților se transformă absolut intenționat într-o reproducere Call of Duty, întărită de o coloană sonoră redundantă. Mi-aș fi dorit mai puțină muzică, pentru că atmosfera e suficient de încordată și fără acorduri clișeice. Totodată, hiper-supra-extra eroizarea soldatului nu-i acordă mai mult credit. Dimpotrivă, săritul în cascade și acrobațiile printre gloanțele trase de toți soldații nemți, îi știrbesc din autenticitate.

Hollywood-ul are nevoie de supereroi, dar spectatorii au nevoie de oameni cu care să empatizeze. Poate ar fi mai bine să se renunțe la excesele astea de nemurire… Cine a rămas nemulțumit de superficialitatea cu care a fost abordată tema războiului, ar trebui să înțeleagă că 1917 nu se vrea un Apocalypse Now (deși regizorul s-a inspirat de acolo), nici un Full Metal Jacket. 1917 e un film-spectacol, construit pe tensiunea resimțită de soldații din tranșee. E inutil să critici mainstreamul de la Hollywood, pentru că el nu are scopul de a livra un produs artistic. Hollywood-ul e despre industrie și bani. Și funcționează. Oricât de mult l-am critica, totuna rămânem un public fidel. Și nu e o crimă, e perfect logic. Nu e totul despre profunzime și artă până în măduva creatorului neînțeles. Uneori, vrei să degradezi, relaxandu-te cu o poveste previzibilă, estetică și profesionistă. Nu ne rămâne decât să recunoaștem și să nu cerem ceea ce oricum nu ni se va da. Culmea e că filmul cu adevărat artistic se prăfuiește prin trecutul glorios sau e pierdut printre nominalizările vreunui festival provincial. Noi însă nu căutăm acolo, pentru că suntem prea snobi și consumăm ceea ce se vinde mai bine, după care spunem că nu ne place.

P.S: 1917 e un film de văzut în sala de cinema, unde ecranul mare și sunetul profesionist facilitează transferul spectatorului în atmosfera războiului. Astfel, Netflixului i se amintește că nu e totul despre ecranele smart privite în pat. Cinemaul veritabil se simte pe un ecran mare și nimeni nu poate (încă) anula asta.

Once Upon a Time … in Hollywood

Cui nu-i place Tarantino? Nu doar filmul său ci el însuși a devenit un cult. Problema e că un regizor genial își ridică ștacheta așteptărilor. Inevitabil, vei dori să vezi un produs mai bun decât ultimul său film. Nu e mereu așa. A fost odată… nu e un film rău, dar nici la fel de genial ca Pulp Fiction nu e. E un produs neobișnuit de cuminte pentru un excentric ca domnul în cauză. Dar și nonconformiștii devin melancolici câteodată… E o poveste frumoasă, cursivă, elaborată … „cărturară”, așa cum ne-o obișnuit Quentin. Referințele la filmele epocii de aur, reproducerea stilizată a timpurilor și reinterpretarea istoriei sunt dobândite cu profesionalism și eleganță. Metafilmul curge lin spre pupilele spectatorilor și din când în când le schițează și câte un zâmbet. Hilarul, ironia, spectacolul stau foarte bine. Totul e frumos, mai puțin duetul Pitt-DiCaprio… el nu convinge. Nu pentru că actorii n-ar fi talentați, dar carisma și harul nu sunt suficiente. Personajele lor nu sunt complexe, sunt aproape plate și asta alterează și povestea, care devine liniștită ca un apus al epocii de altă dată.

Marriage Story

Viața adulților e complicată, pentru că și-o complică ei. Orgoliile cresc, ipocrizia înflorește și frustrările se înmulțesc. Cam despre asta e Marriage Story. Paradoxul e că filmul ăsta e cam tot așa. Te lasă rece. Nici un personaj nu te face să empatizezi cu situația lui, nici o imagine nu iese din tiparul „apartamentului fad”, iar povestea e mai plată decât creierul unor politicieni de la noi. Cineva a zis că e un remake după Kramer vs Kramer. Ar fi fost bine să fie. Ăla e un film care are mesaj. După aproape 140 de minute înțelegi că adulții îs niște oameni ignoranți și superficiali, care nu-și pot lega șireturile și nici nu-și pot argumenta bine deciziile, însă decid să facă un copil și pretind că îl pot crește. Dacă s-a dorit o oglindire a problemelor din familia contemporană, păi o reușit să convingă milenali de-al de mine că e mai bine să fii singur decât cu cineva (indiferent de cât de compatibili sunteți). Problema e că milenalii știau asta și fără Marriage Story.
Unica picătură de culoare e Laura Dern și replica asta:

Nora Fanshaw: People don’t accept mothers who drink too much wine and yell at their child and call him an asshole. I get it. I do it too. We can accept an imperfect dad. Let’s face it, the idea of a good father was only invented like 30 years ago. Before that, fathers were expected to be silent and absent and unreliable and selfish, and can all say we want them to be different. But on some basic level, we accept them. We love them for their fallibilities, but people absolutely don’t accept those same failings in mothers. We don’t accept it structurally and we don’t accept it spiritually. Because the basis of our Judeo-Christian whatever is Mary, Mother of Jesus, and she’s perfect. She’s a virgin who gives birth, unwaveringly supports her child and holds his dead body when he’s gone. And the dad isn’t there. He didn’t even do the fucking. God is in heaven. God is the father and God didn’t show up. So, you have to be perfect, and Charlie can be a fuck up and it doesn’t matter. You will always be held to a different, higher standard. And it’s fucked up, but that’s the way it is.

Imagine similară

Și dacă ai rezistat până aici… iată și prezicerile mele pentru noaptea de 10 februarie:

Cel mai bun film: 1917
Cea mai bună imagine: 1917 (deși ar fi frumos să fie The Lighthouse)
Cea mai bună regie: Martin Scorsese (The Irishman)
Cele mai bune costume: Jojo Rabbit
Cel mai bun montaj: Ford v Ferrari
Cel mai bun film străin: Parasite
Cea mai bună scenografie:1917
Cel mai bun scenariu adaptat: The Two Popes
Cel mai bun scenariu original: Once Upon a Time in Hollywood
Cel mai bun actor în rol principal: Joaquin Phoenix (Joker)
Cea mai bună actriță în rol principal: Cynthia Erivo (Harriet)
Cel mai bun actor în rol secundar: Joe Pesci (The Irishman)
Cea mai bună actriță în rol secundar: Laura Dern (Marriage Story)

Articol semnat de Ana-Maria Dumbrăveanu pe blogul ei despre filme Filmar.

Citește mai departe

Cultură

Cine face film în Moldova

Publicat

pe

De către

PE SCURT

La 20 ianuarie, în cadrul „Galei Cineaștilor 2020”, au fost premiate cele mai bune filme, dar și cei mai buni actori din Republica Moldova.

Aceasta este prima ediție a unui astfel de eveniment organizat în țara noastră, unde sunt remarcați specialiștii din cinematografie.

PE LUNG

Cel mai bun film de animație – Vlad Bolgarin „OF”

Vlad Bolgarin este regizor, producător, scenarist și editor de imagine din Chișinău. El s-a născut în 1993, într-o familie de muzicieni. Absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, cu o diplomă de licență în regie-montaj (2016) și are un master în regia animației (2018).

Cel mai bun film de scurt metraj – Valeriu Andriuță „Salix Caprea”

Valeriu Andriuță este un actor, regizor, scenarist de film, născut în 1967. Și-a făcut studiile de actorie la Shota Rustaveli Theatre and Film University Tbilisi, Georgia, și regia de teatru la Academia de Teatru și Film din București, România. În 2002, joacă în lungmetrajul de debut al lui Mungiu, Occident, prezentat în cadrul secțiunii Quinzaine des Réalisateurs la Festivalul de la Cannes. În 2012, Andriuță joacă rolul Preotului din După Dealuri regizat de Cristian Mungiu, film proiectat în secțiunea oficială a Festivalului de Film de la Cannes. În 2016, Valeriu Andriuță are o apariție efervescentă în rolul Suspectul Nr.4, în filmul Bacalaureat, cu care Cristian Mungiu obține premiul pentru regie, în competiția oficială a Festivalului de Film de la Cannes. Revine la Cannes cu A Gentle Creature în 2017 cu filmul lui Sergei Loznitsa. În 2018 joacă în rolul principal în drama romantică a lui Florin Serban, Dradoste 1. Caine, film distins cu premiile Cineuropa Award si CICAE Award la Sarajevo Film Festival. În 2017, își face debutul în regia de film cu scurtmetrajul, Chers Amis.

Cel mai bun film documentar – „Siberia din oase”

Cel mai bun rol feminin – Olga Anghelici „Practica”

Olga Anghelici este o actriță de la Teatrul „Satiricus” din Chișinău. Olga este cunoscută pentru rolurile jucate în Innocent Murder (2015), Femeia cu cravată neagră (2016) și Daydream (2019).

Cel mai bun rol masculin – Valeriu Andreuță „Ultima zi din mai”

Cea mai bună scenografie – Maria Crețu „Siberia din oase”

Maria Crețu este o scenografă din Moldova. Ea a lucrat la scenografia filmului dedicat celor care au fost deportați în Siberia, în perioada anilor 1941-1949. Filmul e construit din confesiunile a patru protagoniști. Fiecare episod are o istorie separată. Iar în ansamblu, ele punctează ororile și dramele prin care au trecut zeci de mii de basarabeni în perioada stalinistă.

Cele mai bune costume – Ivan Pătrămăn „Împăcăciune”

Cea mai bună coloană sonoră/muzică originală – Elias tadeus „Aripi” 

Cel mai bun montaj – Letiția Ștefănescu „Eu Geniu Cioclea”

Letiția Ștefănescu, născută în 1986, este absolventă a Colegiului Național „Frații Buzești” din Craiova (2005) și a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică – Multimedia (2011). Ea a fost selectată la Berlinale Talent Campus (2010). Letiția face parte din echipa de organizare a TIFF (2011-2016) și este liberă profesionistă.

Cea mai bună imagine – Roman Canțer „Salix Caprea”

Cel mai bun scenariu – Dragoș Turea „Grădina Sovietică”

Dragoș Turea s-a născut în 1980, în Chișinău. Și-a făcut studiile la Facultatea de Comunicare Audiovizuală a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, România. În 2006 obține licența în Arta Cinematografică, Regie Film și TV la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, Moldova. Dragoș Turea își începe cariera de regizor și producător de televiziune, fiind realizatorul mai multor emisiuni de divertisment locale. În 2007 lansează documentarul de scurtmetraj Vasile Mămăligă, film premiat de Uniunea Cineaștilor din Moldova. În 2009 Dragoș Turea devine fondatorul studio-ului „Parmis Film Studio” și începe producția următorului său proiect de autor, documentarul de lungmetraj Grădina Sovietică, la care lucrează timp de zece ani.

Cel mai bun regizor – Eugeniu Popovici „Goodbye Olegovici”

Eugeniu Popovici, născut în 1989, a făcut Facultatea de jurnalism și științe ale Comunicării la USM. Din 2010 a lucrat la TV. A realizat mai multe emisiuni TV, însă, în 2017 a decis să mai facă și altceva. A început să filmeze documentare la Telefilm Chișinău. În colecția sa are mai multe documentare apreciate la festivalurile de film din întreaga lume.

Cel mai bun film de lung metraj – „Grădina Sovietică”

Citește mai departe

Cultură

Cea mai bună Cio-Cio-san a Moldovei

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Maria Bieșu a fost cea care ne-a adus faima în întreaga lume și a adus pe scena teatrului nostru artiști renumiți de operă. Pe parcursul vieții sale a fost distinsă cu zeci de premii și aprecieri: Primadona Operei Naționale din Republica Moldova, Artistă a Poporului, Laureată a Premiilor de Stat, profesor universitar, academiciană, „Doctor Honoris-Causa”, Cavaler al „Ordinului Republicii” și deţinătoarea Ordinului Naţional „Steaua României”, cu toate acestea a fost singură și adesea foarte tristă.

Viața ei a avut doar un capitol – muzica, care i-a clădit amintirile, i-a acompaniat singurătatea și care a petrecut-o pe ultimul drum.  

PE LUNG

Maria Bieșu s-a născut în satul Volintiri, r. Ștefan Vodă, într-o familie de țărani simpli, devotați pământului pe care îl lucrau. Mariei i-a plăcut muzica încă din copilărie. Ea participa la toate concursurile organizate la școală. Însă, când a venit timpul să aleagă la ce facultate să se înscrie, a ales agricultura. Visa să devină artistă, dar mama o tot tachina și o întreba ce fel de profesie este asta: să fii artistă?

După doi ani de studii la facultatea de agricultură, unde se plictisea, a decis să facă ceea ce cu adevărat își dorește. Maria Bieșu debutează ca solistă în cadrul formației de muzică populară „Fluieraș”, alături de celebrii Tamara Ciobanu și Serghei Lunchevici. Nici de această dată nu este susținută de părinți, care voiau ca fiica să-și construiască un viitor sigur, care să-i garanteze un trai cât de cât decent. Însă, susținerea vine chiar din partea ministrului Culturii, care a văzut-o pe scenă la un festival republican și a încurajat-o să se înscrie la conservator.

În 1955, la 20 de ani, în fața comisiei de examinare a Conservatorului din Chișinău, Maria Bieșu a interpretat o romanță de Liszt și aria din Dama de Pică cu atâta simțire, încât la final s-a lăsat o tăcere suspectă, după care examinatorii au exclamat în cor: „Bravo, Maria!”. După mai mulți ani de studii și de la muzica folclorică decide să treacă la operă.

În anul 1962, se angajează la Teatrul de Operă din Chișinău, iar o împrejurare accidentală îi oferă șansa unei lansări fulminante. În ajunul lansării spectacolului Tosca de compozitorul Puccini, protagonista rolului Floriei Tosca se îmbolnăvește, iar Maria Bieșu este propusă ca suplinitor. Debutul solistei pe scena Teatrului de Operă are loc pe 28 aprilie 1962. Succesul a fost recunoscut atât de specialiști, spectatori, cât și de teatrul care a început să proiecteze un repertoriu special pentru ea. La 30 de ani, ea face un stagiu la teatrul La Scala din Milano, Italia. Aici, sub îndrumarea maestrului Enrico Piazza, asistentul de altădată a marelui Toscanini, pregătește rolurile principale de soprană în limba italiană din operele Tosca, Madame Butterfly, Aida și Trubadurul. Însuși Antonio Guiringuelli, directorul general al teatrului La Scala, a declarat că această tânără n-are nevoie de nici un fel de lecții – ea are un dar înnăscut.

În 1967, obține titlul de „Cea mai bună Cio-Cio-san” la Concursul Internațional Miura Tomaki din Tokio, Japonia. Din acel moment, Maria Bieșu a început să fie invitată în juriu, în concerte sau să țină prelegeri la diverse instituții muzicale din Europa, America și Asia. Maria Bieșu a imprimat un șir de creații la radio și pe discuri.

Peste câțiva ani, artista urcă pe scena teatrului Metropolitan Opera din New York. După evoluția sa, conducerea teatrului trimite o solicitare Ministerului de Cultură al U.R.S.S, în care cere încheierea unui contract pentru o întreagă stagiune teatrală. Bieșu urma să interpreteze zece din cele mai frumoase roluri pe scena Metropolitanului. Însă, liderii sovietici o încurajează să renunțe, îi repetă să nu uite de unde vine și că este deputatul uniunii și nu trebuie să dezamăgească pe cei care au avut încredere în ea. În cele din urmă, Bieșu nu mai pleacă nicăieri. Spune că a renunțat pentru că nu poate să-și lase surorile și mama.

Astfel că rămâne să evolueze pe scenele străine doar ocazional. De-a lungul carierei sale, Maria Bieșu a ajuns  pe scenele teatrelor de operă din Franța, Australia, Japonia, Cuba, Israel etc. Cu toate acestea, duce o viață grea și pătrunsă de singurătate. Pe scenă urca și primea fascinația oamenilor, era înconjurată de mulțime, dar acasă era tristă și singură. Mulți ani a visat să transforme Chișinăul într-un centru al muzicii de operă. În cele din urmă, în septembrie 1990, la Chișinău a fost inaugurat Primul Festival Internațional al starurilor de operă și balet, intitulat „Invită Maria Bieșu”. De atunci, pe meleagurile Moldovei, toamna, poposește fluturele gingaș (logotip al Festivalului Invită Maria Bieșu), împreună cu talente recunoscute în toată lumea ale muzicii de operă și balet. 

Primadona a  decedat pe data de 16 mai 2012, pe patul spitalului Cancelariei de Stat, după ce timp de 7 ani a suferit de o formă rară de leucemie. La o distanță de două zile, Guvernul Republicii Moldova a decis să redenumească teatrul – Teatrul Național de Operă și Balet Maria Bieșu. Ziua de 19 mai a fost declarată zi de doliu național în Republica Moldova.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Cultură14 ore în urmă

Salut! Sunt Oana și o să-ți recomand săptămânal filme

Mereu mi-a fost greu să mă prezint în mod serios în fața cuiva, dar cred că cea mai simplă introducere...

Sănătate17 ore în urmă

Ce fac specialiștii IT din Moldova împotriva COVID-19? Roboți, aplicații și hărți

PE SCURT În timp ce medicii încearcă să trateze pacienții infectați și sectorul IT se implică în lupta cu COVID-19....

Divertisment17 ore în urmă

R.Moldova va procura 100 000 teste din China. Pentru revenirea moldovenilor vor fi organizate zilnic curse charter

PE SCURT Autoritățile de la Chișinău vor procura din China 100 000 de teste pentru diagnosticarea COVID-19. Acestea vor fi...

Social19 ore în urmă

LIVE TEXT/ 35 de cazuri noi cu COVID-19 în Republica Moldova

PE SCURT Ora 18:00 Autoritatea Aeronautică Civilă a anunțat despre cinci curse charter pentru perioada 31 martie – 5 aprilie...

SocialO zi în urmă

Transnistria / Doi soți, pedepsiți pentru că nu au stat în carantină după ce au fost „peste hotare” în Moldova

PE SCURT Transnistria a numărat astăzi, 29 martie, al 18-lea caz de infectare cu COVID-19. Autoproclamatele autorități au dispus ca...

Sănătate2 zile în urmă

E în regulă să te simți iritat, copleșit, înfricoșat. 7 sfaturi și 6 exerciții, dacă ești în izolare

PE SCURT Șoc. Criză. Acum iese la iveală insecuritatea noastră interioară. Frici și stări greu de suportat: nu mai putem...

Social2 zile în urmă

LIVE TEXT/ +32 cazuri de COVID-19. Va fi deschis un spital de triere. „Dacă va fi dinamica actuală, ne va trebui de săptămâna viitoare”

PE SCURT 18:00 Încă 32 de cauzuri de COVID-19. În total, avem 263 de cazuri, dintre care două decese și...

Advertisement

Politică

PoliticăO săptămână în urmă

Igor Dodon: Ne-am pregătit pentru a implica, dacă va fi necesar, și Armata

PE SCURT Președintele Igor Dodon a menționat astăzi, că dacă va fi necesar, în acțiunile de combatere a noului tip...

PoliticăO săptămână în urmă

Oamenii care iau decizii pentru noi. Cine sunt membrii Comisiei pentru Situații Excepționale a RM

PE SCURT Parlamentul a aprobat pe 17 martie hotărârea privind declararea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în...

Politică2 săptămâni în urmă

PSRM și PDM fac alianță majoritară. Lista miniștrilor PDM

PE SCURT Partidul Socialiștilor și cel Democrat au semnat astăzi acordul de constituire a unei alianțe majoritare. Potrivit celor două...

Alegeri3 săptămâni în urmă

No pasaran. Alegerile parlamentare de la Hâncești nu vor fi anulate din cauza Covid-19

PE SCURT Măsurile de securitate luate de autorități pentru a opri răspândirea Covid-19 în țară, nu s-au răsfrânt asupra alegerilor...

Politică3 săptămâni în urmă

Moțiune simplă, povara miliardului furat, suspendarea reducerii pedepsei deținuților. Ce s-a aprobat astăzi la Parlament

PE SCURT Blocul ACUM a înaintat astăzi în ședința Parlamentului o nouă moțiune simplă împotriva politicii externe a Republicii Moldova,...

Politică4 săptămâni în urmă

Stoianoglo confirmă reținerea și audierea a patru persoane din conducerea BNM. Alte declarații ale procurorului general

PE SCURT Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a anunțat astăzi că a eliberat o ordonanță prin care a permis reținerea și...

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova4 săptămâni în urmă

Vlogul lui Dodon. Președintele răspunde, iar politologii comentează

PE SCURT  Deja de trei luni, președintele Igor Dodon comunică cu cetățenii Republicii Moldova prin intermediul unui vlog dinstribuit pe...

Advertisement

Opinii

martie 2020
L Ma Mi J V S D
« feb.    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031