Teroristii transnistreni nu-i lasa pe tarani din Dubasari sa-si lucreze pamantul

„Situatia din preajma satului Dorotcaia este foarte grava – separatistii care au semnat in cadrul sedintei CUC, la 15 aprilie, procesul verbal prin care s-au angajat sa permita accesul liber al taranilor la terenurile lor de pamant, acum refuza sa-si respecte promisiunile”, a declarat marti ministrul adjunct al Reintegrarii, Victor Postolachi.

Potrivit acestuia, copresedintele CUC din partea Transnistriei, Alexandr Porojan, insista asupra continuarii tratativelor. „L-am anuntat ca tratative de dragul tratativelor nu vor mai avea loc. Ei trebuie mai intai sa indeplineasca ce au promis”, a subliniat Postolachi. Marti va avea loc o sedinta a CUC, in cadrul careia, potrivit membrului CUC Ion Leahu, vor fi examinate rezultatele semnarii, la 15 aprilie, a procesului verbal privind situatia taranilor din raionul Dubasari.

Reamintim ca luni, 18 aprilie, organizatia obsteasca „Promo-Lex”, care asigura asistenta juridica gratuita tuturor locuitorilor raionului Dubasari, a difuzat o declaratie prin care anunta ca locuitorii raionului Dubasari intentioneaza sa picheteze sediul Ambasadei Federatiei Ruse si al Misiunii OSCE la Chisinau, in cazul in care detinatorilor de terenuri agricole din localitatile Dorotcaia, Parata, Cocieri, Cosnita, Corjova, Malovata si Pohrebea li se va interzice si in continuare accesul la terenurile lor de pamant. Presedintele „Promo-Lex” Ion Manole a declarat ca miercuri, 20 aprilie, locuitorii raionului Dubasari vor fixa data desfasurarii protestelor. „Ei doresc ca aceste proteste sa aiba loc la 25 aprilie, dar noi ii vom convinge sa aleaga o alta data, fiindca ziua de 25 aprilie va fi in Saptamana Pastelui si consideram ca atunci protestele nu vor avea efectul scontat”, a spus Manole. Rugat sa comenteze decizia taranilor din Dubasari de a picheta sediul Ambasadei Federatiei Ruse si al Misiunii OSCE, Victor Postolachi a spus ca „aceasta este vointa si dreptul lor”.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.